În urmă cu puţin timp, un adolescent din Petrila, elev silitor, s-a sinucis, cel mai probabil din această cauză, înainte de a da Bacul. Potrivit unor prieteni, victima nu a mai suportat umilinţele la care fusese supus de către colegii de liceu.

George Costache, în vârstă de 18 ani, a fost găsit mort la marginea oraşului, după ce s-a spânzurat de creanga unui copac cu o seară înainte de prima probă a examenului de Bacalaureat. Adolescentul purta, atunci când a fost găsit fără suflare, un tricou cu mesajul „The Walking Dead”. Tânărul, provenit dintr-o familie modestă, fusese poreclit „Zombie”. Pentru cine nu ştie, „zombie” şi „walking dead” sunt expresii folosite pentru a desemna un zombi. Cumva, George a găsit puterea, în moarte, să îi ironizeze pe cei din cauza cărora şi-a luat viaţa.

Pe site-ul UNICEF, bullying-ul este definit ca fiind „un comportament ostil/de excludere şi de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Un copil este etichetat, tachinat, batjocorit în cercul său de cunoştinţe sau de către colegi care îl strigă într-un anume fel (făcând referire la aspectul fizic sau probleme de ordin medical/familial). Uneori aceste tachinări se transformă în îmbrânceli sau chiar, în unele cazuri, în atacuri fizice”.

Cazuri precum cel al lui George nu sunt, din păcate, rare. Organizaţia Salvaţi Copiii a anunţat, în primăvară, că România se situa pe locul trei în clasamentul celor 42 de ţări în care a fost investigat bullying-ul, potrivit unul raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Astfel, 17% dintre copiii de 11 ani au recunoscut că au agresat alţi elevi cel puţin de trei ori în luna anterioară, procentajul celor de 13, respectiv 15 ani, fiind de 23%. Totodată, datele Salvaţii Copiii arată că 3 din 10 copii sunt excluşi din grupul de colegi, 3 din 10 sunt ameninţaţi cu bătaia sau lovirea de către colegi, iar un copil din patru a fost umilit în faţa colegilor. „Dintre cei aproximativ 1.300.000 de copii aparţinând ciclurilor gimnazial şi liceal, 400.000 sunt excluşi din grupul de colegi, 325.000 sunt umiliţi în public, 390.000 sunt ameninţaţi cu bătaia sau cu lovirea, iar 220.000 sunt bătuţi în mod repetat de către colegii lor”, se arată în studiul prezentat de Salvaţi Copiii, bazat pe date din anul 2016.

Ce îi determină pe unii copii să agreseze alţi copii? Cum ajung nişte fiinţe care sunt la începutul vieţii – ca nişte „bureţi”, gata să acumuleze cunoştinţe, aptitudini, trăsături de caracter şi experienţe – să înmagazineze atâta ură pentru semenii lor? Potrivit psihoterapeutului Anca Maftei, avem de a face cu un complex de fenomene. Termenul de bullying are, spune ea, ca şi componente foarte multe tipuri de comportamente agresive. „Ce îi determină? E un subiect foarte larg. În psihicul uman nu ne referim doar la sfere conştiente, deoarece mult din ceea ce noi întreprindem se află în inconştientul nostru şi mai ales în inconştientul colectiv, cum îl numea Jung”, a declarat psihologul, într-un interviu (îl puteţi asculta, în format video, integral) acordat publicaţiilor Gandul.info şi Mediafax. „Îi determină (pe agresori – n.e.) nevoia de validare, de atenţie, de iubire… pe care poate nu le primesc în familie”, a explicat Maftei. Alteori aceştia „practic, ce văd acasă reproduc de cele mai multe ori în mediile lor de viaţă”.

Foto: Anca Maftei, psihoterapeut

„O furie neexprimată de mine ca părinte este exprimată de copil”

Psihoterapeutul spune că părinţii trebuie să fie atenţi ce imprimă ei în psihismul copiilor, deoarece „o furie neexprimată de mine ca părinte este exprimată de copil”. Copilul este ca un burete care absoarbe tot ce vede şi ce simte din mediul familial, iar el le scoate ulterior la lumină. „Astfel el poate scoate la lumină zona de victimă, zona de agresor, tot felul de lucruri pe care noi ca adulţi nu ni le-am rezolvat”, explică Anca Maftei.

Fenomenul nu se petrece doar în viaţa reală. Cazurile de cyberbullying, denumit şi agresiune pe internet, sunt de asemenea foarte periculoase pentru dezvoltarea emoţională a copiilor. Acestea pot avea un impact chiar mai puternic asupra victimelor. „Atunci când contactul vizual lipseşte, partea agresivă se manifestă şi mai pregnant”, explică Anca Maftei.

Asta deoarece contactul vizual poate atenua violenţa fenomenului şi chiar descuraja un agresor, după cum vom vedea ceva mai încolo, în articol.

Părinţilor ai căror copiii au fost sau sunt victime ale bullying-ului, Anca le recomandă să fie aproape sufleteşte de cei mici. „E foarte importantă prezenţa, nu doar fizică, ci prezenţa emoţională şi sufletească în raport cu copilul. Nu e suficient să fim în aceeaşi casă. E suficient să ne uităm unul în ochii celuilalt, e suficient ca el să simtă că sunt acolo pentru el”, spune Anca. Părinţii nu trebuie să evite să apeleze la ajutor specializat, deoarece terapeuţii şi psihologii îi pot învăţa pe copii metode prin care să îşi gestioneze mai bine emoţiile.

Cum se pot apăra victimele

La primele acte de hărţuire, victimele bullying-ului ar trebui să încerce să ignore agresorul/agresorii. Asta deoarece, potrivit specialistei, „agresorul caută atenţie, să obţină validare din partea grupului, să fie inclus, important, iar când noi nu îi dăm ceea ce îşi doreşte, nu îi hrănim tipul de comportament”.

Totuşi, dacă acest comportament devine repetitiv, atunci victima trebuie să ia atitudine. „Dacă este vorba de comportament repetitiv, dacă sunt deja găşti care s-au format, am fost pus la colţ de multe ori, nu cred că a ignora mai este o soluţie. Ci, din contră, trebuie să fii acolo, vertical, în faţa agresorului. Este necesar contactul vizual cu acesta, vorbitul într-un mod foarte demn, foarte politicos, aşezat. (…) Bine ar fi să nu reacţionezi cu plâns, furie sau tristeţe, deoarece sunt energii cu care agresorul se hrăneşte”, explică psihoterapeutul. Ea a spus şi o scurtă pildă. Dacă cineva îţi zice „aragaz cu patru ochi” poţi răspunde, zâmbitor: „Mă bucur că ai observat că port ochelari!”.

În România există o lege anti-bullying, introdusă la sfârşitul anului trecut. Actul normativ interzice aceste comportamente în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale. Lega nu pare, însă, să producă efecte palpabile. Asta deoarece, potrivit Salvaţi Copiii, în şcolile româneşti, soluţionarea fenomenului nu e funcţională şi nici nu are şanse prea mari să ajungă să funcţioneze, din cauza lipsei de organizare şi a lipsei competenţelor specializate.

Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii România, a declarat, la prezentarea raportului citat mai sus, că „primul responsabil de corectarea fenomenului este adultul – părintele, profesorul sau consilierul”. Această teorie este susţinută de Anca Maftei. Trebuie să implicăm adulţi când avem de a face cu fenomenul de bullying la copii. „Este necesar un adult, un stâlp”.

Combaterea acestui fenomen ţine de noi, persoanele mature.

„Ce se întâmplă în şcoli este o reflexie a ceea ce se întâmplă în interiorul nostru ca indivizi şi a tot ceea ce se întâmplă la nivel global, istoric, social. Practic, relaţia victimă-agresor este o zonă a naturii umane în care încă ne scăldăm. Microcosmosul copiilor reflectă ceea ce se întâmplă în socialul din care suntem cu toţii parte. Aşa că (soluţionarea problemei – n.e.) ţine foarte mult de noi, de educaţia individuală a fiecăruia, de procesul nostru individual de creştere şi de armonizare. Trebuie să ne asumăm faptul că ceea ce vedem în exterior face parte şi din noi şi că poate generăm anumite zone, în societate sau şcoală, care nu ne plac”, a concluzionat psihoterapeutul.

Puteţi urmări interviul complet acordat de Anca Maftei pentru Gândul şi Mediafax în clipul video ataşat.

Foto: Pixabay