Connect with us

Exclusiv

Rezervele de apă ale României „sunt în scădere, dar suficiente” conform ultimelor date oficiale de la Apele Române

Publicat

pe

Chiar dacă rezerva strategică de apă din principalele patruzeci de lacuri de acumulare își menține tendința de scădere, aceasta poate satisface necesarul de apă pentru toți beneficiarii care se alimentează centralizat din sursa de suprafață, potrivit ultimului comunicat remis de către Apele Române.Administrația Națională „Apele Române”  a făcut apel la calm și la responsabilitate socială în direcția folosirii raționale a resurselor de apă și pe cât posibil a economisirii acestora.

Administrația Națională „Apele Române” amintește astfel populației că este nevoie să folosim rațional resursele de apă astfel încât acestea să fie suficiente pentru toți beneficiarii. ANAR precizează că monitorizează și gestionează volumele de apă din principalele lacuri de acumulare. Concluzia este că acestea asigură la această oră necesarul de apă brut pentru toți beneficiarii care se alimentează în regim centralizat din sursa de apă de suprafață.

Aceste consecințe vin după ce specialiștii Comisiei Europene au avertizat că jumătate din teritoriul bătrânului continent este expus riscului de secetă, România fiind inclusă pe o listă roșie, alături de Franța, Spania, Portugalia și Italia.

Secetă prelungită 

În continuare, fenomenul de secetă se manifestă în mod special în zona orașelor mici și a satelor din Moldova (cele mai afectate județe: Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea) unde apa este asigurată fie din sursa de apă de suprafață, fie din subteran.

La nivel național, sunt 274 de localități (din 18 județe) alimentate restricționat din sursa de apă de suprafață, respectiv 384 din foraje/fântâni (din 13 județe).

În principalele 40 de lacuri de acumulare (administrate de Administrația Națională „Apele Române”, respectiv Hidroelectrica), există astăzi disponibil un volum de apă de 3,25 miliarde de metri cubi de apă, iar coeficientul de umplere este de 74,97% (comparativ cu 5 iulie: 82%).

Debitele apelor-în scădere vertiginoasă

Debitele medii zilnice se situează în general la valori sub mediile multianuale lunare, iar nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub cotele de atenție.

De exemplu, debitul Dunării la intrarea în țară a fost sub media multianuală a lunii iulie, fapt deosebit de alarmant.Debitul Dunării la intrarea în țară a fost în jurul valorii de 1950 mc/s fiind sub media multianuală a lunii iulie, respectiv de (5350 mc/s). Această valoare reprezintă 35% din media multianuală a lunii iulie. Acesta va fi staționar pentru următoarele zile, apoi într-o ușoară scădere ajungând în data de 31 iulie în jurul valorii de 1900 mc/s, conform prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor. În aval de Porțile de Fier, debitele vor fi în scădere.

De asemenea, în acest moment, pentru Centrala Nucleară Cernavodă ar exista o rezervă de nivel suficientă pentru funcționarea CNE până la prima treaptă de avertizare.

Conform Raportului de monitorizare realizat de specialiștii Administrației Naționale „Apele Române”, precum și de la nivelul Administrațiilor Bazinale de Apă, situația la această oră se prezintă astfel:

Sunt contabilizate un număr de 274 localități (din sistemul centralizat- din sursa de apă de suprafață), iar384 localități (din foraje) sunt alimentate cu restricții.

La această oră, în ceea ce privește situația alimentărilor cu apă în regim centralizat (aparținând operatorilor de apă-canal), 274 localități din județele Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Hunedoara, Ilfov, Argeș, Giurgiu, Dâmbovița, Ialomița, Dolj, Gorj, Bihor și Arad (18 județe) funcționează în regim restricționat. Cele mai multe localități sunt în județele din Moldova.

În ceea ce privește sistemele de alimentare cu apă centralizate care au ca sursă de alimentare din foraje sau drenuri, restricțiile sunt determinate de creșterea consumului de apă pentru irigații. Este vorba despre un procent de 20-30% din fântânile care prezintă fenomen de secare. Astfel, în 384 de localități din județele Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Bacău, Suceava, Vrancea, Olt, Gorj, Hunedoara, Sălaj (13 județe) sunt fântâni secate parțial. Cele mai multe localități sunt în județele din Moldova unde autoritățile locale și Inspectoratele Județene pentru Situații de Urgență iau măsuri deja de transportare a apei în vederea asigurării necesarului pentru oameni și animale.

Din cele 80 de secțiuni de monitorizare a secetei hidrologice, la 23 secțiuni s-au înregistrat debite sub debitul necesar pentru satisfacerea cerințelor sub aspect cantitativ, respectiv în bazinele hidrografice Someș-Tisa, Banat, Olt, Mureș, Crișuri și în special în bazinele hidrografice Siret și Prut. În afara secțiunilor de monitorizare a secetei, în secțiunile a 26 stații hidrometrice din râuri sunt secate (Someș-Tisa, Crișuri, Siret, Prut)

În loc…de concluzie 

România este uscată de secetă, iar rezerva de apă din principalele lacuri de acumulare ale Administrației Naționale „Apele Române” își menține tendința de scădere. Alimentarea cu apă este restricționată în aproape 300 de localități din România.Cu toate acestea, soluțiile din partea instituțiilor abilitate nu există.

Apa potabilă reprezintă cea mai importantă resursă,  una de-a dreptul vitală pentru omenire, dar care astăzi este distribuită într-un mod inegal pe suprafața Globului. Mai mult decât atât, după toate probabilitățile, rezervele de apă se vor împuțina pe măsură ce schimbările climatice se agravează. Organizația Națiunilor Unite a arătat că  din cauza „temperaturilor mai ridicate și a condițiilor meteorologice mai extreme și mai puțin previzibile”, calitatea apei de pe Pământ va avea de suferit. Pe de o parte există state care au acces la numeroase rezerve de apă (deși în mod inegal de-a lungul teritoriului pe care îl controlează) – Rusia, Brazilia sau Statele Unite. Acestea vor fi mai puțin afectate de împuținarea rezervelor de apă potabilă.

Deoarece apa este o resursă vitală pentru omenire, lipsa acesteia poate genera atât tulburări interne, cât și conflicte inter-statale.De exemplu, în momentul în care furtul apei va deveni o problemă la nivel internaţional, acest lucru ar putea conduce la un punct de tensiune geopolitică între ţările care se confruntă cu probleme transfrontaliere de aap.Un astfel de exemplu este construcţia barajului Marea Renaştere de pe Nil, un proiect hidroelectric de patru miliarde de dolari, finanţat de Etiopia, care ar pune Egiptul în situaţia de a-şi pierde rezervele de apă potabilă.

Diminuarea deficitului de apă s-a dovedit a fi un subiect politic dificil deoarece, în multe ţări, soluţiile de mediu sau de climă tind să întâmpine dificultăţi în a aduna destul sprijin politic pentru a deveni o realitate. De asemenea, este extrem de costisitor să se construiască noi surse de apă, baraje şi instalaţii de desalinizare.

Conform altor studii științifice, circa un milion de oameni mor anual, din cauza utilizării apei infestate sau a lipsei acesteia şi 844 de milioane de persoane nu au acces la apă potabilă, deşi 70% din suprafaţa Planetei Albastre este acoperită de apă. Problemele legate de penuria de apă la nivel global nu mai reprezintă o chestiune ipotetică, ci o realitate concretă.

Cu 2.500 de izvoare şi 60% din apele minerale din Europa, România continuă să fie (la nivel teoretic) unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă. Chiar şi aşa, nu este total ferită de pericolul unei crize la nivel hidrologic, încondițiileextreme și schimbările generate de fenomenele climatice.

De aceea, nu putem trece sub tăcere care sunt efectele lipsei de apă pe plan global, ce impact are aceasta asupra României şi care sunt riscurile ca, într-o bună zi, acest element indispensabil vieţii să fie complet epuizat…

Și nici să ne punem nădejdea în comunicatele pacificatoare care pot doar să ne liniștească temporar, din moment ce pentru activitățile casnice, Apele Române a recomandat populației din România că, acolo unde există posibilitatea, „să apeleze la folosirea și stocarea apei din surse alternative (inclusiv a celei de ploaie, când este posibil), astfel încât apa de băut (potabilă) să ajungă tuturor”.

Sursa foto: https://google.com

Acest material a fost realizat și sintetizat de către Prof.Dr.Daniel Mihai redactor-șef al platformei media independente Criteriul Național și jurnalist al Ziarului Nationalul.ro .

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exclusiv

HORIZON CITY | Noua ancoră rezidențială din nordul Bucureștiului

Publicat

pe

De

HORIZON CITY, un proiect rezidențial în valoare de 130 de milioane de euro, se conturează ca una dintre cele mai solide dezvoltări din zona Pipera, atât prin amploare, cât și prin direcția modernă pe care o imprimă noilor standarde rezidențiale din nord. Dezvoltat pe aproape 23.000 mp, cu 699 de apartamente și 926 de locuri de parcare, proiectul combină conectivitatea, funcționalitatea și o abordare echilibrată a confortului rezidențial.

Amplasat pe Bulevardul Pipera, într-o zonă în care piața rezidențială s-a maturizat semnificativ, HORIZON CITY beneficiază de proximitate față de centre de afaceri, școli internaționale, clinici medicale, retail extins și infrastructură rutieră strategică. Conectivitatea devine astăzi un criteriu decisiv pentru cumpărători și investitori, iar proiectul se aliniază acestui context într-un mod coerent.

Conectivitatea și accesul facil la infrastructură sunt astăzi decisive pentru clienți. HORIZON CITY răspunde acestei maturizări a pieței prin poziționare, planificare și un concept orientat către nevoile reale ale zonei de nord”, afirmă Cătălin Apetri Director Dezvoltare, Horizon City

Cele 699 de locuințe sunt integrate într-un masterplan care pune accent pe lumină naturală, eficiența spațiilor și acces rapid la facilitățile esențiale. Cele două niveluri de parcare subterană și infrastructura verticală modernă susțin un flux optim, iar soluțiile constructive urmăresc durabilitatea, eficiența și reducerea costurilor de întreținere esențiale într-o piață atentă la stabilitate și predictibilitate.

Ne-am concentrat pe soluții durabile, pe un nivel ridicat de confort și pe o amplasare care servește nevoilor reale ale unei comunități dinamice”, completează Cătălin Apetri, Director Dezvoltare, Horizon City

Dezvoltarea vine într-un context urban favorabil, marcat de investiții publice semnificative. Printre acestea se numără pasajul suspendat de pe Șoseaua Petricani, proiect care va fluidiza traficul în zonă și va susține mobilitatea. În proximitate, sectorul a bugetat realizarea unei parcări publice, a unui centru comercial și a unei săli polivalente, completând ecosistemul urban din jurul HORIZON CITY.

În acest context, reprezentanții North Bucharest Investments subliniază potențialul comercial al proiectului:

„Dezvoltarea infrastructurii și dinamica zonei cresc atractivitatea proiectului. În etapa de pre-sales, vedem un interes puternic din partea clienților și investitorilor. Pentru aceștia, HORIZON CITY înseamnă acces facil, potențial de apreciere și o opțiune stabilă într-o piață în căutare de proiecte sigure și bine poziționate.”

Într-o piață care s-a maturizat și pune accent pe predictibilitate, HORIZON CITY se diferențiază printr-o construcție responsabilă, finanțare proprie fără expunere bancară și un model de dezvoltare orientat clar către comunitate. Proiectul adoptă o filozofie people-centric, în care deciziile de proiectare sunt ghidate de nevoile reale ale locuirii urbane: lumină naturală, arhitectură funcțională, acces rapid la infrastructură și integrarea într-o zonă cu potențial urban în creștere.

Sustenabilitatea este parte structurală a proiectului: prin materialele selectate, prin eficiența soluțiilor tehnice și prin atenția acordată costurilor de întreținere.
HORIZON CITY mizează pe echilibrul autentic între confort, calitate și coerența unei comunități orientate catre sustenabilitate si un lifestyle cosmopolit.

Pentru o piață interesată de siguranță, valoare și perspectivă, HORIZON CITY devine nu doar o opțiune rezidențială, ci un reper de încredere în nordul Bucureștiului.

Citeste in continuare

Exclusiv

O anexă gospodărească, cuprinsă de flăcări chiar pe 1 decembrie

Publicat

pe

În aceste momente, pompierii mehedințeni intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească în orașul Vânju Mare.

La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere din cadrul Stației de Pompieri Vânju Mare și o ambulanță SMURD. De asemenea, în sprijin a fost trimisă și o altă autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin.

Echipajele intervin pentru limitarea și lichidarea incendiului care a cuprins anexa pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Citește și: Două cutremure în România, în această dimineaţă

Citeste in continuare

Exclusiv

Acțiune rutieră în sistem „Cascadă” în Mehedinți și Caraș-Severin: 61 de sancțiuni și 29 de permise reținute

Publicat

pe

Polițiștii din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Mehedinți și Caraș-Severin au desfășurat, ieri o amplă acțiune rutieră în sistem „Cascadă”, coordonată de Serviciile Rutiere ale celor două județe. Scopul activității l-a reprezentat creșterea gradului de siguranță rutieră, prevenirea accidentelor și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.

Zeci de sancțiuni și permise reținute

În urma controalelor, polițiștii au aplicat 61 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de peste 71.000 de lei. Dintre acestea:

  • 37 pentru depășirea vitezei legale,
  • 1 pentru depășiri neregulamentare,
  • 17 pentru alte abateri,
  • 6 pentru nefolosirea centurii de siguranță.

Tot în cadrul acțiunii, au fost reținute 29 de permise de conducere.

Polițiștii au legitimat 92 de persoane prin aplicația e-DAC și au controlat 88 de vehicule.

Astfel de acțiuni vizează responsabilizarea șoferilor și diminuarea numărului de accidente provocate de nerespectarea regulilor de circulație, transmit reprezentanții Poliției Rutiere.

Citește și: (VIDEO) Ploi torențiale și cicloane devastatoare în Asia: peste 900 de morți și sute de dispăruți

Citeste in continuare

ObservTOT pe Facebook

Cele mai noi stiri

Exclusiv15 ore ago

HORIZON CITY | Noua ancoră rezidențială din nordul Bucureștiului

HORIZON CITY, un proiect rezidențial în valoare de 130 de milioane de euro, se conturează ca una dintre cele mai solide...

Administrație locală23 de ore ago

Foraje puturi apă București și Ilfov – servicii complete, profesionale și durabile

Cauți o echipă cu experiență pentru fhttps://euroforaj.rooraje puturi de apă în București și Ilfov, realizate corect, rapid și cu garanția...

Exclusiv24 de ore ago

O anexă gospodărească, cuprinsă de flăcări chiar pe 1 decembrie

În aceste momente, pompierii mehedințeni intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească în orașul Vânju Mare. La...

Dragoş Dobrescu Dragoş Dobrescu
Socialo zi ago

Dragoş Dobrescu: de la ziduri de birouri la infrastructuri cu sens pentru generaţiile care vin

Într-o perioadă în care economia românească se află în plin proces de maturizare, iar antreprenorii îşi regândesc rolul în societate,...

Politică localăo zi ago

Donald Trump, mesaj de Ziua Națională. Pentru ce a lăudat România în scrisoarea trimisă lui Nicușor Dan

Președintele american Donald Trump a transmis un mesaj special cu ocazia Zilei Naționale a României, într-o scrisoare adresată omologului său...

Exclusivo zi ago

Acțiune rutieră în sistem „Cascadă” în Mehedinți și Caraș-Severin: 61 de sancțiuni și 29 de permise reținute

Polițiștii din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Mehedinți și Caraș-Severin au desfășurat, ieri o amplă acțiune rutieră în sistem „Cascadă”,...

Exclusiv2 zile ago

Mehedinți: Un bărbat a murit strivit sub tractor, la Ilovăț

Un bărbat de aproximativ 41 de ani și-a pierdut viața astăzi, strivit sub tractorul pe care îl conducea pe DJ...

Stiri Mehedinti2 zile ago

SEO Digital lansează Programul de Referral și consolidează cea mai rapidă platformă de publicare advertoriale din Români

Timișoara, România – SEO Digital, platformă românească de content marketing și publicare automatizată de advertoriale, anunță lansarea oficială a Programului...

Stiri de actualitate