Politică locală
Matematicianul care vrea să schimbe România
Sunt puțini oameni în viața publică din România care au avut curajul să aleagă calea grea, atunci când cea comodă le era la îndemână. Și mai puțini sunt cei care, deși ar fi putut rămâne într-un mediu academic internațional de elită, au decis să revină acasă pentru a construi ceva într-un sistem aproape blocat. Nicușor Dan este unul dintre acești oameni.
A renunțat la confortul unei cariere în cercetare și a ales să lupte, începând de jos, pentru reguli, legalitate și decență. Nu pentru că nu ar fi avut alte opțiuni, ci pentru că a considerat că România merită mai mult și că schimbarea reală nu vine din afară, ci din implicare directă.
Într-un moment în care discursul politic este adesea dominat de formă, nu de fond, Nicușor Dan rămâne un reper de consecvență, claritate și responsabilitate publică.
De la „Radu Negru” din Făgăraș la Sorbona
Povestea lui Nicușor Dan nu începe în culisele vreunui partid. Nu vine din „laboratoarele” politicii, ci dintr-o carieră academică solidă, construită cu perseverență și rigoare. Absolvent al Liceului„Radu Negru” din Făgăraș, olimpic internațional, câștigând Medalia de aur la Olimpiada Internațională de Matematică în anii 1987 și 1988, a ajuns la École Normale Supérieure din Paris – una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din lume.
A avut oportunitatea de a rămâne în Franța, de a urma o carieră academică într-un sistem mult mai stabil și predictibil. A ales, însă, să se întoarcă în România. Nu pentru că era mai ușor aici – ci pentru că a considerat că trebuie să fie parte din schimbare. Nu din afară, ci din interior.
Această alegere, făcută departe de camerele de filmat, spune multe despre felul în care înțelege Nicușor Dan implicarea publică: nu ca o rampă de lansare personală, ci ca o datorie morală.
De la matematică la administrație, o tranziție curajoasă
Matematica presupune precizie, claritate, disciplină. În mod paradoxal, toate acestea lipsesc, adesea, din administrația publică românească. Sistemul funcționează greu, în contradicție cu logica, în afara regulilor. Tocmai de aceea, trecerea lui Nicușor Dan de la matematică la administrație a fost nu doar curajoasă, ci profund necesară.
A început prin lupta pentru salvarea patrimoniului din București – o inițiativă locală, dar cu impact național. A deschis zeci de procese împotriva unor decizii ilegale, a documentat abuzuri, a adus în fața opiniei publice nereguli ascunse cu bună știință de autorități. Toate acestea fără putere instituțională, dar cu o forță pe care nu o poți cumpăra: forța argumentului, a legii, a consecvenței.
Mai târziu, a fondat o mișcare politică – fără finanțare, fără structuri în teritoriu, fără figuri cunoscute. Cu toate acestea, a reușit să mobilizeze oameni, să obțină mandate, să schimbe discursul public. Nu pentru că a făcut promisiuni spectaculoase, ci pentru că a oferit o alternativă credibilă.
Ce poate oferi un președinte cu formație matematică?
România are nevoie, în acest moment, de un președinte care să înțeleagă complexitatea statului nu doar emoțional, ci și rațional. Un președinte care să își bazeze deciziile pe date, pe analiză, pe structură. Nicușor Dan este un astfel de om. A demonstrat în repetate rânduri că nu se grăbește cu declarații fără acoperire, că preferă să vorbească puțin și să acționeze în profunzime.
Are o viziune coerentă despre ce înseamnă o Românie funcțională. Nu vorbește în clișee și nu se pierde în populisme. În schimb, insistă pe lucruri esențiale: instituții care funcționează, reguli care se aplică tuturor, oameni competenți în poziții-cheie.
Un lider cu o astfel de abordare poate reda demnitatea funcției prezidențiale. Poate garanta echilibru, dar și rigoare. Poate inspira, dar și organiza. România nu are nevoie doar de carismă – are nevoie de coerență.
Dincolo de politică: un reper
În societatea românească, în care încrederea în lideri este la un nivel minim, avem nevoie de figuri care să ofere nu doar soluții, ci și un exemplu. Nicușor Dan nu este o figură de decor. Nu apare pe afișe pentru a umple golul de campanie. Este un om cu substanță, cu un parcurs verificabil și cu o conduită care, de-a lungul anilor, a rămas constantă.
Într-un sistem în care adaptabilitatea este confundată cu lipsa de coloană vertebrală, Nicușor Dan propune o altă paradigmă: aceea a consecvenței ca valoare.
Matematica nu promite, nu minte, nu negociază. Spune doar adevărul – clar, indiferent dacă îți convine sau nu. Nicușor Dan vine din acest univers al rigoarei, dar a ales să lupte într-un spațiu în care regulile sunt adesea flexibile, iar adevărul e relativizat politic. A făcut-o fără să renunțe la principiile care l-au definit.
Candidatura sa la alegerile prezidențiale nu este o încercare de a câștiga putere, ci un proiect de schimbare reală. Nu cu lozinci, ci cu argumente. Nu cu spectacol, ci cu soluții. Iar pentru cei care cred că România poate ieși din haos prin competență, seriozitate și integritate, Nicușor Dan nu este doar o opțiune. Este, poate, singura alegere firească.
Politică locală
Donald Trump, mesaj de Ziua Națională. Pentru ce a lăudat România în scrisoarea trimisă lui Nicușor Dan
Președintele american Donald Trump a transmis un mesaj special cu ocazia Zilei Naționale a României, într-o scrisoare adresată omologului său român Nicușor Dan, afirmând că Statele Unite ale Americii au un parteneriat „puternic, în creștere” cu România.
Președintele Donald Trump i-a transmis omologului său din România, președintele Nicușor Dan, un mesaj cu ocazia zilei de 1 decembrie, când țara noastră marchează 107 ani de la Marea Unire din 1918.
Liderul american a lăudat România pentru că reprezintă un „pilon de stabilitate regională”. Donald Trump și-a exprimat așteptarea că între SUA și România vor fi extinse oportunitățile de comerț, investiții și inovație, a comunicat Administrația Prezidențială de la București la solicitarea Antena3.ro.
Mesajul lui Donald Trump
Redăm mesajul președintelui american Donald Trump:
„Stimate Domnule Președinte,
Am onoarea să transmit cele mai bune urări în numele poporului Statelor Unite cu ocazia celebrării a 107 ani de la Ziua Națională, la 1 decembrie.
Statele Unite și România împărtășesc un parteneriat solid și în continuă dezvoltare, fundamentat pe interese strategice axate pe securitate, cooperare energetică și comerț. Apreciez leadershipul României ca aliat NATO și pilon al securității regionale și încurajez rolul său constant în promovarea stabilității în regiunea Mării Negre.
Pe baza acestei fundații, ne așteptăm să extindem oportunitățile de comerț, investiții și inovare, care vor stimula economiile noastre. Diplomația activă dintre cetățenii noștri rămâne piatra de temelie a acestei alianțe dinamice.
Pe măsură ce administrația mea lucrează pentru a face America mai sigură, mai puternică și mai prosperă, îmi propun să consolidăm relația noastră strânsă și istoria pe care o împărtășim”, a transmis Donald Trump.
Nicușor Dan, vizită la Casa Albă
Ministrul de Externe Oana Țoiu a declarat vineri, 21 noiembrie, că Nicușor Dan va merge în SUA, în prima parte a anului 2026.
„Vizita președintelui Nicușor Dan în Statele Unite este planificată pentur prima parte a anului 2026 și o informație oficială o să vină de la administratia prezidentială când o să fie cazul. Noi avem un parteneriat strategic consolidat. Ambasadorul SUA la NATO care a venit de curând în România a reiterat faptul că SUA se bazează pe România”, a declarat Oana Țoiu la vremea respectivă.
Anunțul a fost făcut după ce Trump a declarat că „relaţia cu România este foarte bună”.
„Relaţia cu România este foarte bună. Mie îmi plac mult românii, cred că sunt un popor grozav” , a spus Trump, în cadrul unei conferinţe cu Viktor Orbán.
Politică locală
55 de întrebări şi răspunsuri cu Ciprian Ciucu: „Mă voi ocupa prioritar de curățenia și întreținerea orașului”
Ciprian Ciucu, candidatul PNL la alegerile pentru Primăria București din 7 decembrie 2025, susținut și de REPER, a răspuns celor 55 de întrebări pentru candidații la postul de primar general – powered by Libertatea, un proiect editorial demarat de redacția Libertatea, care îi aduce în fața românilor pe principalii candidați la șefia Capitalei.
1. Primul dumneavoastră job a fost în Administrația Prezidențială pe vremea când președinte era Emil Constantinescu. Ați prins și trei ani din mandatul al doilea al lui Ion Iliescu. Cum ați ajuns în această poziție, ca un sfat pentru absolvenții SNSPA?
Este vorba despre trei luni, pentru că am lucrat la Cotroceni din anul 2000 pe mandatul președintelui Constantinescu și am prins doar trei luni din mandatul președintelui Iliescu, care m-a dat afară, practic. Am dat un concurs. A fost un concurs cu 16 candidați, iar eu eram unul dintre ei. Am aflat de această poziție, eram încă student și m-am angajat ca referent de la cea mai mică poziție în Administrația Publică atunci. Și așa am ajuns prin concurs. Era doamna Zoe Petre, îmi aduc aminte cu plăcere de domnia-sa. Am prins mineriada și pacea de la Cozia, îmi aduc aminte.
2. Cum ați cunoscut-o pe doamna Monica Macovei?
Pe doamna Monica Macovei o știam de mai mult timp ca ministru al Justiției și din societatea civilă, de unde venea și dânsa. Mi-a propus în anul 2016 să candidez independent susținut de către partidul M10 la Primăria Capitalei, un proiect care nu s-a mai concretizat.
3. Cine și cum v-a convins să intrați în Partidul Național Liberal?
Pentru că nu s-a concretizat candidatura cu M10 în acel moment, pentru că nu s-au strâns semnături și eram singurul candidat, nu erau și candidați la sectoare, nu erau consilieri generali sau locali și a fost imposibil să am acea candidatură. Atunci, domnul Predoiu m-a invitat să mă alătur PNL. Eu am mai fost membru PNL în facultate, dar am revenit în 2016 atunci.
Pentru că nu s-a concretizat candidatura cu M10 în acel moment, pentru că nu s-au strâns semnături și eram singurul candidat, nu erau și candidați la sectoare, nu erau consilieri generali sau locali și a fost imposibil să am acea candidatură. Atunci, domnul Predoiu m-a invitat să mă alătur PNL. Eu am mai fost membru PNL în facultate, dar am revenit în 2016 atunci.
4. În sectorul 6, lângă blocuri, primăria de sector a montat pubele ecologice în urmă cu aproape 2 ani. Aceste pubele nu sunt funcționale nici acum. Cât au costat și de ce nu pot fi folosite?
Pentru că este un proces foarte birocratic. Practic, a trebuit ca pe parcurs să avem unde să ducem gunoiul. Dacă n-aveai unde să duci gunoiul, nu puteai să ai contrat de tratare. Pentru că trebuie să spui unde îl duci. Ca să ai contract de tratare, trebuia ca să ai contract de sortare. Pentru că trebuie să spui la sortare unde duci la tratare. Ca să ai contract de sortare, trebuia ca să ai contract de ridicare de la populație. Și nu puteam să avem contract de colectare dacă nu aveam contract de sortare. Și cum durează foarte mult procedurile de achiziții în țara aceasta, trebuie să o luăm din aval, ca să spun așa, de la depozitare, tratare, sortare și acum vom delega serviciul de colectare către populație, către un operator care va câștiga o licitație pe baze transparente și competitive și în acel moment îl vom putea da în folosință.
5. Cartierele Militari și Crângași. Sunteți mulțumit de curățenia de pe străzile lor?
Da, este din ce în ce mai curat și în Militari, și în Crângași. În Militari am intrat și am resistematizat și reabilitat zeci de străzi, undeva poate chiar spre o sută de străzi pe mai multe microzone și lucrurile arată din ce în ce mai bine și vom continua.
6. Spuneți-ne trei lucruri pe care le-ați face mai bine decât Nicușor Dan.
În primul rând, în ceea ce privește cultura mentenanței. În momentul de față știm că orașul nu are o foarte bună întreținere și de aceea arată degradat. Deci, cu siguranță, mă voi ocupa prioritar și de ceea ce înseamnă întreținere. Ai un stâlp care este ruginit, ai o bancă ruptă, ai pavajul care nu este înlocuit și vedeți că Centrul Vechi în special este degradat. Doi la mână, parcurile. Parcurile din sectorul 6 arată mult mai bine decât parcurile Primăriei Municipiului București și, în al treilea rând, voi încerca să colaborez mult mai mult și mai de aproape cu primarii de sector.
7. Majoritate în Consiliul General al Municipiului București, cu PSD sau cu USR? Cu USR și cu PSD, conform algoritmului coaliției.
Cu USR și cu PSD, conform algoritmului coaliției.
8. Ce preferați? Copacii sau străzile?
Străzile cu copaci. Dar și dacă ar fi să aleg, prefer copacii.
9. Cine vă finanțează campania?
Partidul Național Liberal, colegii mei din Partidul Național Liberal, avem o hotărâre în acest sens. Deci, din cotizațiile membrilor și din împrumuturile pe care mi le vor acorda colegii mei.
10. Ce buget aveți pentru campania de la Primăria Generală?
Bugetul legal pentru campanie nu poate să sară de 180.000 de euro.
Citeşte ştirea întreagă pe Libertatea.ro
Politică locală
Alexandru Nazare anunță un nou pas pentru Autostrada Sibiu-Pitești: finanțare de 500 milioane de euro de la BEI
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a semnat astăzi un nou contract de finanțare cu Banca Europeană de Investiții (BEI), în valoare de 500 de milioane de euro, pentru construcția Autostrăzii Sibiu-Pitești – primul drum de mare viteză care va traversa Munții Carpați. Cu o lungime totală de 122 de kilometri și o valoare estimată la 6,7 miliarde de euro, proiectul este considerat o verigă strategică în conectarea economică a Transilvaniei cu sudul țării. Finanțarea BEI va sprijini accelerarea lucrărilor și consolidarea cooperării europene în domeniul infrastructurii, urmând ca un al doilea împrumut, de aceeași valoare, să fie semnat în prima jumătate a anului 2026.
„Autostrada A1, în linie dreaptǎ: azi am semnat un nou contract de finanțare cu Banca Europeană de Investiții (BEI), în valoare de 500 de milioane de euro, pentru construcția Autostrăzii Sibiu-Pitești.
Acest proiect strategic de 122 km va fi prima autostradǎ din România ce traversează munții Carpați.
Despre importanța Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești am vorbit de mai multe ori în ultimii ani: va stimula investițiile, fluxurile de transport de mǎrfuri și va genera noi locuri de muncă. Beneficiile se vor resimți direct în economie și în viața de zi cu zi a românilor, prin drumuri mai sigure și conexiuni mai rapide.
Valoarea totală estimată a proiectului (inclusiv TVA) ajunge la 6,7 miliarde de euro, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, bugetul de stat și împrumuturi externe.
Un al doilea contract, tot de 500 milioane euro, este prevăzut pentru prima jumătate a anului 2026.
Am discutat cu Ioannis Tsakiris, vicepreședintele BEI, despre extinderea colaborării și sprijinul tehnic oferit României pentru o mai bună selecție și gestionare a investițiilor prioritare. Obiectivul este clar: folosirea eficientă a finanțǎrilor și accelerarea marilor proiecte de infrastructură.” a spus ministrul Nazare pe pagina sa de Facebook.
-
Exclusivacum 5 zileMehedinți: Primarul comunei Gogoșu, Jean Rogoveanu, a murit în urma unui infarct
-
Exclusivacum 7 zileDe ce spune Gabriel Nicolaev că „blocajele emoționale distrug viața înainte să distrugă sănătatea” – analiza unui concept promovat în cadrul CyGuru și Medicina Nicolaev
-
Exclusivacum 2 zileMehedinți: Un bărbat a murit strivit sub tractor, la Ilovăț
-
Exclusivacum o săptămână(VIDEO) Bărbat reținut pentru distrugerea unei autospeciale de poliție la Drobeta-Turnu Severin
-
Știri din județacum 5 zileCurățare Tapițerie Oradea – Soluții Profesionale
-
Socialacum 5 zileVitalitas, proiectul lui Dragoş Dobrescu, primul centru care oferă neurofeedback pentru seniori
-
Exclusivacum 6 zileMehedințean, cercetat pentru pornografie infantilă
-
Știri din județacum 7 zileEști în Regulă cu Legislația 2025 pentru Angajarea Muncitorilor Străini? (Sau doar crezi că ești?)
