Exclusiv
Sfaturi practice de la Novakid: Cum să investești eficient în cursurile de engleză potrivite pentru copilul tău anul acesta
Pentru adulții care au copii, începerea școlii poate fi o perioadă stresantă, în special din cauza presiunii financiare. Pe lângă rechizite, aceștia trebuie să ia în considerare numeroase suporturi de învățare, suma medie cheltuită pentru meditații, programe after-school și materiale didactice ajungând la aproape 10.000 de lei pe an (potrivit unui studiu Salvați Copiii România, publicat în 2025). Iar din nefericire pentru părinții români, la toată această agitație se adaugă și noile taxe intrate în vigoare în România, care influențează pe creștere acest buget.
Și totuși, lecțiile de limba engleză rămân o necesitate a momentului, facilitând accesul la studii în străinătate și locuri de muncă mai bune, pentru adulții de mâine. Un studiu recent realizat de Novakid a arătat că 69% dintre părinții români și-au înscris sau își doresc să își înscrie copiii la cursuri complementare de limba engleză. Cum să le alegi pe cele mai bune, astfel încât să ai garanția banilor investiți? Am pregătit câteva sfaturi în acest articol.
Include lecțiile online printre opțiunile disponibile
Pentru a oferi celui mic cele mai bune oportunități de învățare a limbii engleze, trebuie luați în calcul câțiva factori esențiali. Un prim aspect e reprezentat de formatul cursurilor: fizic sau online. Cel din urmă are multiple avantaje, de la economisirea costurilor de transport, la reducerea timpului petrecut în trafic sau accesibilitatea indiferent de locație, mai ales că de la 1 august carburanții s-au scumpit cu 10%. Merită menționat că, în cadrul sondajului realizat de Novakid, 73% dintre părinții români consideră că lecțiile extracurriculare de limba engleză sunt mai eficiente decât cele din școlile publice.
„Preocupările părinților și dorința de a le oferi copiilor cele mai bune oportunități educaționale sunt cu atât mai importante în contextul macroeconomic actual. Valorificarea soluțiilor de învățare accesibile și calitative este adusă astfel în prim-plan, iar asimilarea limbii engleze devine o investiție în viitorul celor mici”, menționează Max Azarov, CEO Novakid.
Folosește personalitatea copilului ca reper
Un alt lucru de avut în vedere este structura cursurilor: individuale sau de grup. Motivul? Cele individuale îi permit profesorului să-și îndrepte atenția către nevoile unui singur elev, iar cele de grup asigură cadrul ideal pentru socializare. În alegerea lecțiilor de grup contează mult dimensiunea clasei, întrucât – dacă numărul elevilor este prea ridicat – este posibil ca un copil introvertit să nu aibă șansa de a vorbi, iar banii investiți să nu aducă rezultatele așteptate.
La Novakid, pentru a testa beneficiile ambelor variante, după achiziționarea unui abonament pentru lecții individuale, se pune la dispoziție o lună gratuită de practică în cadrul grupurilor internaționale World Kids Academy. Sesiunile colective se desfășoară cu un număr maxim de 6 participanți, pentru ca toți să se implice, împrietenească și să se simtă în siguranță, în timp ce cursurile 1-1 pun accent pe interesele și nevoile individuale ale copiilor.
Metodele de predare utilizate de profesori joacă, de asemenea, un rol esențial. Acestea nu doar că influențează modul în care cei mici se simt în timpul orelor, ci și maniera în care asimilează noile subiecte. Acest lucru este confirmat și de recenziile Novakid: „Lecțiile sunt interactive, profesorii sunt mereu prietenoși și răbdători. […] Cursul este extrem de atractiv, iar progresul copilului meu m-a convins că am făcut cea mai bună alegere” (spune Ana Maria, o mămică al cărei copil a încercat cursurile acestei platforme), „ Băiețelul este timid și rușinos de obicei. Cu doamna profesoară Amanda E, însă, a avut o chimie din prima. Este foarte încântat de lecții și, de fiecare dată, chiar dacă are un program încărcat, așteaptă cu nerăbdare începerea lecției” (subliniază Liliana, mămica unui alt cursant).
Verifică dacă poți primi feedback facil de la profesori
Un alt factor care merită atenție este comunicarea cu profesorul, întrucât feedbackul primit după fiecare lecție oferă o perspectivă clară asupra progresului. Novakid pune la dispoziția părinților un cont special pentru ei, încurajând implicarea activă în procesul de studiu. Iar rezultatele sunt impresionante: 93% dintre cursanți au observat o îmbunătățire a nivelului limbii engleze în doar 6 luni.
„Recomandăm părinților ca alegerea unor cursuri suplimentare de engleză să țină cont de factori precum evaluarea nevoilor copilului, dar și a calității programei de studiu” punctează Alvina Rusu, Country Manager Novakid România.
Profită din plin de ofertele speciale
Chiar și în perioade în care deciziile financiare
trebuie luate cu prudență, investiția în educație rămâne una dintre cele mai
sigure și valoroase alegeri. Platforma Novakid.ro are calificativul 4,9 în
Google Reviews și a câștigat încrederea a peste 820.000 de părinți din întreaga
lume.
De la lansarea sa în 2017 și până în prezent, a susținut peste 22 de milioane
de lecții pentru mai mult de 930.000 de cursanți. Predarea se face cu ajutorul
unor metode moderne, precum TPR (metoda răspuns fizic total), ce presupune
folosirea expresiilor faciale și gesturilor.
În toamna 2025, Novakid vine în sprijinul copiilor cu sesiuni interactive de învățare și în cel al părinților cu prețuri avantajoase: la achiziționarea a două abonamente cu 2+ lecții pe săptămână per copil, se primește o reducere de 20%. În plus, prima lecție de probă poate fi parcursă în mod gratuit!
Exclusiv
Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.
Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.
Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.
Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.
„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.
Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.
Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.
Despre Klass Coating System
Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.
Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.
Exclusiv
Tot mai multi creatori castiga bani din social media: 546 de participanti la Face of Oriflame
Interesul pentru cum se pot câștiga bani din social media este în creștere, iar tot mai mulți creatori de conținut din România își doresc să transforme pasiunea pentru beauty într-o sursă de venit.
Un exemplu este competiția Face of Oriflame, un program dedicat creatorilor de beauty și lifestyle care oferă oportunități reale de colaborare cu branduri și monetizare a conținutului.

La cea de-a 7-a ediție, competiția a atras 546 de creatori, dintre care 100 au fost selectați pentru a participa. Aceștia au primit produse Oriflame și au creat conținut pentru comunitățile lor din social media.
Eveniment cu peste 50 de creatori în București
Câștigătorii au fost anunțați pe 9 martie 2026, în cadrul unui eveniment organizat la Petite Cafe, unde peste 50 de influenceri și creatori au participat.
Invitații au descoperit și noua băutură cu colagen pentru păr, piele și unghii, parte din portofoliul de wellbeing Oriflame, care se numește Beauty Collagen Complex.

Cine sunt câștigătorii
Andreea Mădălina Ene, Adriana Sabatini, Ana Xor -aceștia au câștigat contracte de colaborare de 1500 de euro pentru 3 luni, precum și produse ale brandului.

Cum pot câștiga bani creatorii de conținut
Pe lângă colaborarea directă, creatorii pot genera venituri prin: comisioane din vânzări, recomandări de produse și mecanisme de afiliere. Acest model este tot mai popular în zona de influencer marketing și creator economy.
În cazul Oriflame, creatorii pot accesa un sistem de afiliere care le permite să genereze venituri din recomandările lor. Aceștia pot beneficia de comisioane cuprinse între 10% și 20% din vânzări, reduceri de -15% pentru toate comenzile realizate pe platforma online, precum și de vouchere pentru produse. În plus, programul include acces la traininguri dedicate, programe de loialitate și experiențe precum participarea la evenimente și călătorii naționale și internaționale organizate de companie.
Înscrierea în program este deschisă creatorilor care își dezvoltă comunități în social media, prin intermediul formularului de pe website-ul Oriflame, unde aceștia pot accesa sistemul de afiliere și programele de suport dedicate.
Exclusiv
Energia din interiorul scuterului: mecanismul invizibil care ține totul în mișcare
Atunci când vorbim despre performanța unui scuter, atenția se îndreaptă de obicei către motor, transmisie sau sistemul de frânare. Totuși, fără un sistem electric stabil, toate aceste componente ar deveni rapid inutile. Aprinderea motorului, funcționarea luminilor, încărcarea bateriei și alimentarea accesoriilor depind de un ansamblu mecanic și electric care lucrează constant în timpul deplasării.
În centrul acestui sistem se află două elemente extrem de importante: alternator moto și generator moto. Aceste componente produc energia necesară funcționării vehiculului și asigură alimentarea continuă a bateriei. Fără ele, scuterul nu ar putea porni sau ar funcționa doar pentru o perioadă limitată.
În viața de zi cu zi, mulți utilizatori nu acordă atenție acestui mecanism până în momentul în care apar simptome precum pornirea dificilă, luminile slabe sau descărcarea rapidă a bateriei. De fapt, aceste semnale indică adesea o problemă în zona generatorului sau a componentelor asociate.
Rolul generatorului în funcționarea scuterului
Un generator moto transformă energia mecanică produsă de motor în energie electrică. Pe măsură ce motorul se rotește, sistemul intern al generatorului produce curent care este trimis către baterie și către restul instalației electrice.
Acest proces este continuu. De fiecare dată când scuterul este în mișcare, generatorul contribuie la alimentarea sistemelor electrice. În lipsa acestei funcții, bateria s-ar descărca rapid, iar motocicleta ar deveni inutilizabilă.
De aceea, starea generatorului trebuie verificată periodic. Un rotor uzat, un stator deteriorat sau conexiuni slăbite pot afecta producția de energie și pot genera fluctuații electrice.
Alternatorul, componenta care stabilizează energia
În multe configurații moderne, alternator moto este responsabil pentru generarea și stabilizarea curentului electric. Alternatorul produce curent alternativ, care ulterior este transformat în curent continuu pentru a fi utilizat de sistemele electronice ale scuterului.
Funcționarea sa este esențială pentru menținerea unei tensiuni constante. Atunci când alternatorul nu funcționează corect, simptomele pot include lumini instabile, pornire dificilă sau chiar oprirea motorului în timpul deplasării.
Importanța componentelor mici din sistem
Pe lângă elementele principale, sistemul electric și mecanic al scuterului include și piese aparent minore, dar esențiale pentru funcționarea corectă. Un exemplu este componenta cunoscută sub numele de Pana Buzzetti 12x3x5mm pentru Piaggio, Minarelli, Morini.
Această piesă mică are rolul de a fixa și poziționa corect anumite elemente ale transmisiei sau ale sistemului de rotație. Chiar dacă dimensiunea sa este redusă, importanța sa este semnificativă. O pană deteriorată sau lipsă poate provoca alunecarea componentelor sau pierderea sincronizării mecanice.
Pentru scuterele echipate cu motoare Piaggio, Minarelli sau Morini, utilizarea unei Pana Buzzetti 12x3x5mm pentru Piaggio, Minarelli, Morini compatibile garantează stabilitatea ansamblului și previne defectele cauzate de vibrații sau uzură.
Întreținerea sistemului electric
Sistemul electric al unui scuter necesită verificări regulate, chiar dacă multe dintre componente sunt ascunse sub carenaj. Curățarea contactelor, verificarea cablurilor și testarea tensiunii produse de alternator sunt operațiuni simple care pot preveni probleme costisitoare.
Un alternator moto funcțional și un generator moto în stare bună contribuie direct la fiabilitatea vehiculului. Atunci când aceste componente sunt întreținute corect, scuterul pornește mai ușor și funcționează stabil.
Fiabilitatea începe cu atenția la detalii
În privința funcționării eficiente a scuterelor, performanța nu este determinată doar de motor sau de viteză. Fiabilitatea depinde de un ansamblu complex de componente care trebuie să funcționeze perfect împreună. Alternatorul și generatorul produc energia necesară, iar piesele mici, precum Pana Buzzetti 12x3x5mm pentru Piaggio, Minarelli, Morini, mențin echilibrul mecanic al sistemului.
Atunci când aceste elemente sunt alese corect și întreținute la timp, scuterul rămâne un mijloc de transport eficient, economic și sigur. Pentru utilizatorul de zi cu zi, acest lucru se traduce prin porniri fără probleme, lumini stabile și o experiență de condus fără griji.
-
Uncategorizedacum o săptămânăContract DDD pentru blocuri: ghid despre drepturi și obligații
-
Uncategorizedacum o săptămână
Consultanță Juridică pentru Firme din Iași: De Ce Ai Nevoie de un Avocat Permanent Alături de Afacerea Ta
-
Sportacum 5 zileStatistici îngrijorătoare pentru Andrei Rațiu după Turcia – România 1-0
-
Uncategorizedacum 6 zileStrategii de promovare seo pentru vizibilitate constantă
-
Administrație localăacum 4 zileMobilier la comandă realizat exact după nevoile tale – cu randare 3D și execuție profesionistă
-
Culturăacum 5 zileTerapia cu Mora Nova
-
Știri din județacum 3 zile18650 vs 21700 – ce baterie este mai bună pentru țigara electronică?
-
Exclusivacum 2 zileCompania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026


