Social
Standul expozițional complet: cum planifici prezența la un târg fără să improvizezi
Participarea la un târg comercial sau la o expoziție de industrie este, pentru multe companii, unul dintre cele mai vizibile momente ale anului. Toate eforturile de branding, tot trainingul echipei și toată pregătirea produselor converg în câteva zile în care compania trebuie să se prezinte la cel mai înalt nivel posibil.
De ce planificarea contează mai mult decât bugetul
Un buget mare cheltuit prost produce rezultate mediocre. Un buget modest alocat inteligent poate produce o prezență memorabilă. Diferența o face planificarea: cunoașterea spațiului alocat, înțelegerea publicului țintă al evenimentului și selecția instrumentelor potrivite pentru obiectivele propuse.
Prima întrebare care trebuie pusă nu este ce produse comandăm, ci ce vrem să realizăm la acest eveniment. Răspunsul poate fi: generare de leaduri, întâlniri cu parteneri existenți, lansarea unui produs nou sau creșterea notorietății brandului într-o nouă piață. Fiecare obiectiv implică alegeri diferite de materiale și de configurare a standului.
Elementele unui stand complet
Un stand expozițional profesional are, de regulă, mai multe straturi de comunicare. Primul strat este vizibilitatea la distanță: steaguri vela, toteme sau bannere suspendate care localizează standul în spațiu. Al doilea strat este comunicarea de la nivel mediu: pereți de fundal, panouri grafice, casete luminoase. Al treilea strat este cel interpersonal: materiale tipărite, produse de demonstrat, echipa de la stand.
Suporții pentru materiale promoționale și vitrinele pentru produse – suporți de broșuri, rafturi plexiglass – joacă un rol important în ultimul strat. Gama completă de soluții pentru acest scop poate fi explorată la expoprint.ro. Ele organizează materialele, le fac accesibile vizitatorilor și transmit că compania a gândit fiecare detaliu.
Coordonarea grafică – elementul cel mai des neglijat
Una dintre cele mai comune greșeli la expoziții este lipsa de coerență grafică. Roll up-ul a fost comandat cu un an în urmă, grafica de pe caseta luminoasă este dintr-o altă campanie, iar broșurile au o schemă de culori ușor diferită. Rezultatul este un stand care pare improvizat, chiar dacă piesele individuale sunt de calitate.
Coordonarea grafică presupune ca toate materialele să fie produse pe baza aceluiași brief creativ, cu aceleași culori CMYK, aceleași fonturi și aceleași imagini. Când totul arată la fel, standul devine coerent și transmite profesionalism chiar înainte ca cineva să vorbească cu echipa.
Logistica înainte și după eveniment
Transportul, montajul și demontajul sunt aspecte logistice care trebuie planificate cu aceeași grijă ca și producția materialelor. Un stand bun care ajunge deteriorat la eveniment este, practic, inutil. Un stand montat greșit, cu elementele în ordine greșită sau cu grafica inversată, poate cauza o primă impresie dezastruoasă.
Husele de transport, instrucțiunile de montaj clare și o probă generală de montaj înainte de eveniment reduc riscul unor neplăceri de ultim moment. ExpoPrint – www.expoprint.ro – oferă configurații de stand complete, gândite pentru diverse categorii de buget și tipuri de evenimente, cu posibilitatea de a adăuga sau elimina elemente în funcție de nevoile specifice.
Bugetul realist
Tentația de a reduce costurile la minimum pentru prima participare la un eveniment este înțelegăabilă, dar contraproductivă. Un stand slab vizual atrage puțini vizitatori, ceea ce face imposibilă evaluarea reală a potențialului evenimentului. Paradoxul este că tocmai companiile care investesc insuficient sunt cele care concluzionează că evenimentul nu a meritat.
O investiție minimă viabilă pentru un stand profesional include un sistem de fundal, cel puțin un roll up banner, o masă sau un counter și materiale tipărite de calitate. Suma exactă variază în funcție de dimensiunea spațiului și de complexitatea graficii, dar există soluții accesibile pentru aproape orice buget.
Social
Parfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini
Vara ne schimbă rutina de frumusețe, inclusiv modul în care purtăm parfumurile. Căldura intensifică aromele, dar le face și să dispară mai repede. Rezultatul? Parfumul tău preferat pare că se evaporă exact când ai vrea să rămână. Din fericire, există o tehnică simplă care te ajută să te bucuri mai mult timp de aroma favorită: layering-ul.
Tot mai popular în lumea parfumeriei, layering-ul înseamnă suprapunerea produselor din aceeași gamă olfactivă, dar poate evolua într-o experiență complet liberă, dincolo de orice reguli. Rezultatul este o experiență mai bogată și o persistență mai bună.
De ce este important layering-ul vara?
Pielea hidratată „ține” parfumul. Îl ancorează. Îl face să dureze.
De aceea, primul strat nu este parfumul — ci crema de corp parfumată.
De exemplu, crema Giordani Gold Essenza Supreme de la Oriflame creează baza ideală: pielea devine catifelată, iar acordurile floral-albe și ambrate se dezvoltă mai profund, mai mai armonios pe piele.

Abia apoi intră în joc parfumul propriu-zis. Pulverizat pe punctele de puls – încheieturi, gât sau decolteu – acesta se încălzește treptat și își dezvăluie notele pe parcursul zilei.
Rezultatul? Un parfum care nu doar se simte… ci rămâne.
Noua etapă a layering-ului: parfum pentru corp și păr
Layering-ul nu mai înseamnă doar apă de parfum peste o cremă de corp. Vara aduce un nou gest în rutină: spray-ul parfumat pentru corp și păr.
Lejer, ușor de reaplicat, invizibil — dar surprinzător de persistent. În plus, părul devine un adevărat „difuzor” de parfum. Fiecare mișcare eliberează subtil aroma, fără să o încarce.

Giordani Gold Essenza Supreme și All or Nothing Amplified merg mai departe în această direcție — disponibile și ca spray parfumat pentru corp și păr, pentru un layering fluid, care se reconstruiește pe parcursul zilei.
Ce parfumuri alegem vara?
Sezonul cald favorizează aromele luminoase și expresive, care respiră ușor pe piele:
– floral-albe, pentru eleganță delicată
– floral-condimentate, pentru personalitate și caracter, cu un twist neașteptat
– lemnoase moderne, pentru profunzime fără greutate
All or Nothing Amplified de la Oriflame este exact genul de parfum care capătă viață prin layering. În combinație cu crema de corp și spray-ul parfumat din aceeași gamă, își construiește treptat o semnătură olfactivă — una care nu trece neobservată.
Pentru bărbați, layering-ul devine la fel de simplu: deodorantul parfumat Mister Giordani + apa de parfum Mister Giordani = acorduri mai intense, dar cu aceeași senzație de prospețime.

Poți combina două parfumuri diferite?
Aici începe partea interesantă. Layering-ul nu înseamnă reguli stricte — dimpotrivă. Înseamnă libertate. Joacă. Experiment. Tot mai mulți pasionați de parfumuri mixează arome diferite pentru a crea ceva ce nu poate fi replicat: o semnătură personală.

Un exemplu interesant este asocierea dintre trandafir și oud, un contrast care îmbină delicatețea florală cu profunzimea lemnoasă. Rezultatul este un parfum cu personalitate, sofisticat și memorabil. Exact genul de combinație care transformă layering-ul într-o formă de expresie.
Iar această libertate olfactivă se regăsește și în parfumurile de nișă Top Scents de la Oriflame, create împreună cu parfumierii Givaudan Paris.
(P)
Social
Dezavantajele achiziționării unor anvelope second hand
Anvelopele second-hand pot părea o soluție convenabilă atunci când bugetul este strâns, dar trebuie să acceptați că ar putea fi doar o situație provizorie.
Chiar dacă la prima vedere prețul mic și aspectul bun al unei anvelope de ocazie par să fie o afacere foarte bună, o privire mai atentă ar putea să descopere mai multe probleme. La anvelope, ceea ce se vede la exterior nu spune întotdeauna adevărul complet. Iar o economie făcută la cumpărare se poate transforma rapid într-o cheltuială mai mare sau, mai grav, într-un risc pentru siguranță.
Primul dezavantaj este istoricul necunoscut. Nu știți cum au fost folosite acele anvelope, pe ce mașină au fost montate, ce presiune au avut, dacă au lovit gropi, borduri sau obstacole și dacă au fost depozitate corect. O anvelopă rulată mult timp cu presiune prea mică poate avea daune interne greu de observat. La fel, o anvelopă expusă luni întregi la soare, ploaie sau temperaturi extreme poate îmbătrâni prematur, chiar dacă profilul pare încă bun.

Al doilea dezavantaj ține de structura internă. Carcasa, flancurile și straturile de rezistență pot fi afectate fără ca defectul să fie evident. O umflătură mică, o reparație veche sau o deformare discretă pot deveni periculoase la viteze mari. Un cumpărător obișnuit nu are aparatura necesară pentru a verifica în detaliu starea internă a unei anvelope. De multe ori, decizia se ia doar după aspect și după adâncimea profilului, ceea ce nu este suficient.
Vârsta reprezintă un alt risc important. Anvelopele second-hand pot avea deja șase, șapte sau chiar mai mulți ani de la fabricație. Chiar dacă au fost rulate puțin, cauciucul îmbătrânește. Se întărește, își pierde elasticitatea și oferă mai puțină aderență, mai ales pe carosabil ud sau rece. De aceea, verificarea codului DOT este obligatorie. O anvelopă veche nu devine sigură doar pentru că are încă profil.
Mai există și problema adâncimii reale a benzii de rulare. Multe anvelope la mâna a doua sunt aproape de limita de utilizare. Legal, 1,6 mm poate fi suficient, dar practic, o anvelopă de vară aflată aproape de acest prag nu mai oferă aceleași rezerve de siguranță pe ploaie. Dacă o cumpărați deja uzată, este posibil să o înlocuiți după un sezon sau chiar mai repede. Economia inițială devine astfel discutabilă.
Un alt dezavantaj este lipsa uniformității. Anvelopele second-hand se găsesc adesea în perechi sau bucăți separate, nu în seturi complete. Diferențele de marcă, model, profil, vârstă sau grad de uzură pot afecta comportamentul mașinii. În frânare, în viraje sau pe carosabil ud, un set neomogen poate reacționa imprevizibil. Iar dacă diferențele apar pe aceeași punte, riscurile cresc și mai mult.

Nu trebuie ignorată nici lipsa garanției reale. La anvelopele noi, există garanție și trasabilitate. Dacă apare un defect de fabricație, aveți o cale clară de rezolvare. La anvelopele second-hand, răspunderea cade de cele mai multe ori în sarcina cumpărătorului. Iar dacă la primul drum veți constata că pneurile sunt deteriorate, nu mai aveți altă variantă decât să cumpărați alt set.
Anvelopele de ocazie sunt o loterie. Uneori pot părea o afacere bună, dar marja de incertitudine este mare. Când vorbim despre singurul punct de contact al mașinii cu drumul, alegerea mai sigură rămâne un set nou, potrivit mașinii și montat corect. Sunt economii care merită făcute, dar anvelopele (fie ele de vară, de iarnă sau all season) rareori sunt locul potrivit pentru compromisuri. Pe scurt, mai bine o anvelopă nouă de buget decât una premium de ocazie.
Sursa foto: https://davanti-tyres.com/
Social
Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!
Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide porțile pe 18 iunie 2026, marcând începutul unui nou sezon estival. Vara aceasta, Divertiland lansează conceptul RETRO SUMMER, o inițiativă prin care vizitatorii se vor bucura de prețuri ca în 2019, o întoarcere simbolică în timp, menită să ofere accesibilitate, energie pozitivă și o experiență autentică tuturor celor care aleg să petreacă o zi în parc.

Sezonul 2026 se anunță a fi unul record, estimările indicând că numărul vizitatorilor ar putea atinge și chiar depăși pragul de 200.000 de persoane.
Pentru a îmbunătăți experiența de acces, începând cu 15 iunie biletele vor putea fi achiziționate online, iar intrarea în parc se va face prin scanarea codului QR direct la turnichet, eliminând complet timpul de așteptare. Noua procedură Fast Track marchează un pas important în digitalizarea serviciilor Divertiland și în fluidizarea fluxului de vizitatori.

Tarifele Divertiland Full Day pentru sezonul 2026, în cadrul campaniei RETRO SUMMER, sunt următoarele: de luni până vineri, adulții plătesc 75 lei, copiii între 3 și 11 ani 40 lei, elevii/studenții 12+ 50 lei, iar seniorii peste 60 de ani și persoanele cu dizabilități 45 lei; copiii sub 3 ani beneficiază de acces gratuit. În weekend și în zilele de sărbători legale, tarifele sunt de 95 lei pentru adulți, 55 lei pentru copiii între 3 și 11 ani, 50 lei pentru elevii/studenții 12+, iar seniorii și persoanele cu dizabilități plătesc în continuare 45 lei; copiii sub 3 ani au acces gratuit.

În plus, pentru a marca deschiderea oficială a sezonului, Divertiland anunță un preț unic de 50 lei imediat după lansare, pentru intrarea in parc: în zilele de 18-19-20–21 iunie, indiferent de categoria de vârstă. Aceasta este o ofertă limitată menită să celebreze începutul verii și să ofere acces cât mai multor persoane la experiența Divertiland. Această promoție specială completează campania RETRO SUMMER și întărește angajamentul parcului de a oferi distracție autentică la prețuri accesibile.

Divertiland Water Park a fost lansat în 2012, având inițial o suprafață de 72.000 de metri pătrați, iar în 2016 a fost extins până la 200.000 de metri pătrați, cu o capacitate de 7.000 de persoane. Parcul a fost conceput ca un proiect verde, alimentat în mare parte cu energie solară, printr-un sistem fotovoltaic care contribuie la reducerea emisiilor de carbon și la protejarea mediului. În prezent, compania desfășoară un amplu proiect de împădurire a șase hectare, consolidând angajamentul Divertiland față de sustenabilitate și responsabilitate ecologică.

În interiorul parcului, vizitatorii vor regăsi toate atracțiile emblematice care au consacrat Divertiland: peste 20 de tobogane spectaculoase, șapte piscine pentru toate vârstele, inclusiv piscină olimpică, piscina cu valuri, Lazy River, zone dedicate copiilor, precum și peste 12 restaurante noi, cu meniuri variate, street food, deserturi și opțiuni pentru toate gusturile. Întreg sezonul va fi animat de surprize, concursuri interactive și premii, într-o atmosferă vibrantă, în care brandurile devin parte din emoții reale.

Amplasat strategic pe A1, km 13, în zona Militari, la doar 15 minute de București, Divertiland este una dintre cele mai versatile locații pentru evenimente outdoor. Parcul dispune de o infrastructură completă pentru echipe tehnice, curent electric industrial, zone de backstage, logistică dedicată, peste 1.000 de locuri de parcare și stații de încărcare pentru mașini electrice. În sezonul de vară, parcul atrage peste 9.000 de vizitatori în fiecare weekend și poate găzdui evenimente de până la 20.000 de persoane.

„Ne bucurăm mult să putem da startul unui nou sezon, al 15-lea, la Divertiland Water Park – și suntem siguri că în 2026 vom atrage și mai multe persoane iubitoare de apă, înot și atracții acvatice. Ne adresăm atât clienților din zona Capitalei, cât și celor care locuiesc în alte zone ale țării, dar și-au propus ca pe timp de vară să exploreze noi opțiuni de distracție și relaxare. Credem că cele șapte piscine și circa 70 de atracții din incinta complexului, mixul inteligent de servicii oferite, precum și standardul general de calitate vor contribui la fidelizarea clienților mai vechi, precum și la atragerea unora noi. Iar noua politică de prețuri – RETRO SUMMER – cu întoarcere la prețurile din 2019 este una excelentă”, a declarat Christos Argiropoulos, General Manager Divertiland Water Park.
Divertiland rămâne un reper al verii în România, un spațiu dedicat relaxării, distracției și evenimentelor de amploare, cu o infrastructură modernă, atracții pentru toate vârstele și o poziționare strategică ce îl transformă într-o destinație de top pentru familii, tineri, companii și organizatori de evenimente.
-
Socialacum o săptămânăDivertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!
-
Viața în Mehedințiacum 2 zileDe ce este obligatorie o pompă de condens la centralele termice moderne
-
Exclusivacum 2 zileCe este Eurodeal și cum te poate ajuta să obții o calificare recunoscută oficial
-
Socialacum 6 oreParfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini
-
Socialacum 8 oreDezavantajele achiziționării unor anvelope second hand
