Connect with us

Social

RePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național

Publicat

pe

În urmă cu 10 ani, comunitatea RePatriot lansa o idee simplă, dar cu impact profund: ca perioada din jurul zilei de 15 august, de Sfânta Maria, să devină un moment dedicat românilor de pretutindeni prin organizarea „Zilelor Diasporei” în comunitățile din România.

Inițiativa a pornit de la o realitate evidentă: aproape fiecare localitate din România are astăzi o comunitate importantă de oameni plecați peste hotare. Sunt fii și fiice ale acestor locuri care au acumulat experiență, educație, relații profesionale și resurse valoroase și care pot contribui la dezvoltarea comunităților din care provin.

La zece ani de la lansare, inițiativa continuă să crească și să aducă oamenii împreună. În multe localități, „Zilele Diasporei” sau evenimente similare au devenit deja o tradiție. Municipiul Iași organizează anual „Săptămâna Diasporei – Iașul este ACASĂ!”, un proiect care consolidează legătura cu diaspora ieșeană și valorifică experiența românilor din străinătate. Județul Suceava a declarat luna august „Luna Diasporei”, dezvoltând în fiecare an programe și întâlniri dedicate românilor reveniți temporar acasă.

În ultimul deceniu, sute de administrații locale au organizat evenimente care au contribuit la întărirea legăturii cu diaspora, la promovarea oportunităților locale și la dezvoltarea unor proiecte comunitare. Câteva exemple pot fi consultate aici:https://www.repatriot.ro/zilele-diasporei/

Cu ocazia aniversării a 10 ani de la lansarea inițiativei, RePatriot a transmis un apel către primării, consilii locale și consilii județene, invitând administrațiile să își consolideze relația cu diaspora și să includă această resursă strategică în planurile și strategiile lor de dezvoltare.

Scrisoarea completă poate fi consultată aici

„Nu este normal ca un sfert dintre cetățenii unei comunități să trăiască în afara granițelor și această realitate să fie aproape absentă din strategiile locale, județene sau regionale de dezvoltare. Diaspora nu este o problemă de administrat, ci o resursă strategică ce trebuie valorificată. Românii de peste hotare pot deveni investitori, mentori, promotori ai comunităților lor și parteneri în dezvoltarea economică, educațională și culturală.

Cred că luna august ar trebui recunoscută la nivel național drept Luna Diasporei. În această perioadă pot fi celebrate împreună Ziua Românilor de Pretutindeni, Ziua Limbii Române și Ziua Românilor Migranți, instituită de Biserica Ortodoxă Română în prima duminică după Adormirea Maicii Domnului. Este și luna în care cei mai mulți români din diaspora revin acasă. Nu vorbim despre festivism, ci despre dialog, despre întărirea identității, despre respect și despre dezvoltare. Este momentul în care România își poate asculta oamenii și îi poate invita să participe la construirea viitorului țării”, a declarat Marius Bostan, antreprenor și inițiator RePatriot.

În cei 11 ani de activitate, RePatriot a organizat conferințe și întâlniri în marile orașe din Europa, Statele Unite și Israel, reunind peste 19.000 de români din diaspora. Voluntarii și partenerii RePatriot au consiliat direct peste 5.500 de persoane interesate să investească, să dezvolte afaceri sau să revină în România, iar mesajele și proiectele comunității au ajuns la milioane de români din țară și din străinătate.

Comunitatea s-a construit în jurul convingerii că diaspora românească reprezintă una dintre cele mai importante resurse de dezvoltare ale României și o ancoră strategică pentru viitorul țării. În ultimii opt ani, peste 800 de români remarcabili au fost recunoscuți în cadrul programului Top 100 Români de Pretutindeni, devenind surse de inspirație pentru comunitățile românești de pe toate continentele.

RePatriot a inspirat și susținut numeroase inițiative și politici dedicate românilor de pretutindeni, inclusiv lansarea primului program Diaspora Start-Up, prin care peste 10.000 de persoane au beneficiat de educație antreprenorială, iar peste 1.000 de afaceri au fost create sau dezvoltate de români reveniți din diaspora.

Dincolo de cifre, impactul RePatriot se vede în oamenii și comunitățile care s-au format în timp. Un exemplu este antreprenorul Vasile Lupșa, revenit din Spania după participarea la primul Summit RePatriot. Astăzi, la Bistrița, este implicat în „Zilele Diasporei” și promovează constant poveștile românilor care s-au întors acasă. „România are nevoie de oamenii ei, iar oamenii au nevoie să simtă că sunt doriți, apreciați și ascultați. De aici începe reconstrucția încrederii”, spune Vasile Lupșa.

Primele ediții ale proiectului „Zilele Diasporei” au însumat peste 100 de evenimente în întreaga țară, de la întâlniri comunitare și târguri locale până la conferințe, dezbateri și inițiative dedicate investițiilor și dezvoltării locale.

În paralel, RePatriot continuă întâlnirile internaționale dedicate românilor de pretutindeni și pregătește RePatriot Summit 2026, care va avea loc în perioada 1–4 octombrie, la București și pe litoralul românesc.

În 2026, RePatriot a anunțat și un parteneriat strategic cu Allianz-Țiriac Asigurări, construit în jurul unor valori comune legate de încredere, responsabilitate și sprijinirea relației dintre România și românii de pretutindeni.

RePatriot este o comunitate globală de antreprenori și profesioniști români care încurajează reconectarea românilor din diaspora cu România prin inițiative de business, educație, leadership civic și dezvoltare comunitară. Programul a fost lansat de Romanian Business Leaders, organizație care reunește peste 600 de antreprenori și lideri din mediul de afaceri românesc.

Mai multe informații sunt disponibile pe repatriot.ro.

Pentru informații suplimentare: office@repatriot.ro

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social

Parc auto Timișoara: de ce verificarea tehnică face diferența la cumpărare

Publicat

pe

De

Dacă îți dorești o mașină second hand, dar vrei și mai multă siguranță în momentul achiziției, merită să analizezi ofertele disponibile într-un parc auto din Timișoara. Pe lângă varietatea de modele, poți găsi autoturisme care beneficiază de garanție și de opțiuni de finanțare, astfel încât procesul de cumpărare să fie mai accesibil și mai ușor de gestionat.

De ce este importantă garanția

Atunci când cumperi o mașină rulată, garanția poate reprezenta un avantaj important. Aceasta oferă protecție pentru anumite probleme tehnice, în condițiile prevăzute în contract, și îți poate oferi mai multă încredere după achiziție.

Înainte de a semna documentele, verifică perioada de valabilitate a garanției și ce componente sunt acoperite. Astfel, vei ști exact ce drepturi ai și în ce situații poți beneficia de această protecție.

Cum te ajută opțiunile de finanțare

Nu este întotdeauna necesar să plătești întreaga valoare a mașinii dintr-o singură tranșă. Opțiunile de finanțare îți permit să împarți costul pe o perioadă mai lungă, ceea ce poate face achiziția mai ușor de suportat.

Înainte de a alege o variantă, analizează cu atenție valoarea ratelor, durata contractului și costul total al finanțării. O alegere potrivită este aceea care se încadrează în bugetul tău fără să îți creeze dificultăți financiare.

Verifică atent mașina înainte de cumpărare

Chiar dacă autoturismul beneficiază de garanție și poate fi achiziționat prin finanțare, este recomandat să îi verifici starea tehnică. Analizează caroseria, interiorul, funcționarea motorului și testează mașina într-un drum de probă.

Dacă ai posibilitatea, solicită informații despre istoricul de întreținere și despre eventualele intervenții efectuate de-a lungul timpului. Aceste detalii te pot ajuta să înțelegi mai bine starea reală a autoturismului.

Compară mai multe oferte

Un parc auto îți oferă posibilitatea de a vedea mai multe modele în același loc. Profită de acest avantaj și compară autoturismele nu doar în funcție de preț, ci și după kilometraj, dotări, consum și condițiile de finanțare.

Uneori, o diferență redusă de cost poate însemna un nivel mai bun de echipare sau o perioadă de garanție mai avantajoasă. O comparație atentă te ajută să faci o alegere mai inspirată.

O decizie bine analizată îți oferă mai multă liniște

Atunci când cauți un parc auto Timișoara, este bine să iei în considerare atât starea mașinii, cât și avantajele oferite prin garanție și finanțare. Dacă analizezi cu atenție documentele, verifici autoturismul și alegi o soluție potrivită bugetului tău, vei avea șanse mai mari să faci o investiție de care să fii mulțumit pe termen lung.

Referințe:

https://a1.ro/news/auto/danove-auto-vanzari-auto-timisoara-cu-finantare-in-rate-fixe-si-garantie-id1156718.html

https://www.tion.ro/stirile-judetului-timis/parc-auto-rulate-timisoara-cum-alegi-o-masina-second-hand-verificata-2317773/

Citeste in continuare

Social

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Publicat

pe

De

TEDx românesc

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot este Partener Strategic al evenimentului si organizează în marja evenimentului o Conferința Extraordinară, dedicată antreprenorilor și liderilor comunităților românești.

Bruxelles devine, pentru o zi, locul de întâlnire al românilor care inspiră, construiesc și creează punți între diaspora și România. Pe 10 octombrie 2026, începând cu ora 13.00 până seara târziu  la L’Amphithéâtre Henri La Fontaine din cadrul Université Libre de Bruxelles (ULB), va avea loc TEDxParc du Cinquantenaire ED, primul eveniment TEDx organizat în limba română în diaspora.

Evenimentul își propune să reunească peste 700 de români din Belgia, din alte state europene și din România, într-o zi dedicată ideilor care inspiră, dialogului și construirii unei comunități românești tot mai conectate. Sunt așteptați antreprenori, profesioniști, lideri ai comunităților românești, reprezentanți ai mediului academic, studenți și toți cei care cred în puterea ideilor și a colaborării.

TEDx este una dintre cele mai importante platforme internaționale dedicate ideilor care merită împărtășite. În întreaga lume, evenimentele TEDx aduc pe aceeași scenă oameni care schimbă comunități, dezvoltă afaceri, inovează și inspiră prin experiențele lor.

RePatriot este Partener Strategic al acestei ediții și susține inițiativa de a conecta românii din diaspora cu cei din România, prin dialog, colaborare și proiecte comune.

“Pe 10 octombrie, la Bruxelles, nu asistăm doar la un eveniment ci scriem istorie. Primul TEDx românesc din diaspora, împreună cu Conferința Extraordinară RePatriot, este momentul în care românii de pretutindeni se întâlnesc ca o singură forță, să transforme moștenirea în creativitate vie și ideile în acțiune concretă. Dacă vă plac ideile comunității RePatriot, biletele speciale vă așteaptă, ca un cadou din partea noastră. Haideți să construim împreună viitorul!” a declarat Marius Bostan, inițiatorul Repatriot.

Idei care inspiră, oameni care construiesc

Tema acestei ediții, „Legacy x Creativity”, urmărește identificarea unor întrebări relevante, acel „X” care poate crea o punte între moștenirea noastră și creativitate. Prin ideile și perspectivele prezentate, evenimentul își propune să contribuie la înțelegerea și gestionarea schimbărilor profunde produse în societate de dezvoltarea inteligenței artificiale.

Johann Stan este licențiatul și curatorul evenimentului TEDx, având responsabilitatea de a contura direcția tematică și de a coordona dezvoltarea conținutului editorial împreună cu Bogdan Găvază. Evenimentul este organizat independent, sub licență TED, și nu reprezintă o inițiativă organizată direct de TED.

Pe scena TEDxParc du Cinquantenaire ED vor urca personalități care au schimbat comunități prin activitatea lor. Printre speakerii confirmați se numără Cristian Presură, fizician și cercetător, Dorin Prunariu, primul român care a ajuns în spațiu, părintele Constantin Necula, una dintre cele mai apreciate voci ale dialogului dintre credință, educație și societate,  Cristi Danileț, cunoscut pentru implicarea sa în educația juridică și promovarea statului de drept, precum și Andreea Bănică, fondatoarea programului „Pașaport pentru Viitor”. Lista invitaților va continua să crească în perioada următoare, reunind români care inspiră prin realizările lor și contribuie la dezvoltarea comunităților din care fac parte.

Conferința Extraordinară RePatriot

TEDxParc du Cinquantenaire ED se va încheia cu Conferința Extraordinară RePatriot, un moment dedicat antreprenorilor români din diaspora și din România, în care inspirația oferită de prezentările TEDx va continua prin dialog, networking și identificarea unor oportunități concrete de colaborare.

Și-au anunțat deja participarea Felix Pătrășcanu, cofondator FAN Courier, Marius Bostan, Fondator Repatriot, Antreprenor in serie, Diana Gini, Dorin Fleșeriu și Alex Iordache, urmând ca lista participanților să fie completată în perioada următoare cu alți antreprenori, investitori și lideri ai comunităților românești din diaspora.

Conferința Extraordinară RePatriot își propune să transforme întâlnirea de la Bruxelles într-un punct de plecare pentru noi parteneriate, investiții și proiecte comune, consolidând legătura dintre românii de pretutindeni și locurile natale.

Participarea la TEDxParc du Cinquantenaire ED se face pe bază de bilet, iar pentru toți cei care se consideră că aparțin comunității RePatriot beneficiază de un tarif preferențial de 30 de euro.

Mai multe informații și înscrieri sunt disponibile pe: https://www.repatriot.ro/bruxelles-10-octombrie/.

Despre Repatriot

Repatriot este o comunitate globală de antreprenori români care promovează reconectarea diasporei cu România prin inițiative de business, educație și leadership civic. Misiunea Repatriot, proiect RBL, este de a întări încrederea între români, oriunde s-ar afla, și de a susține dezvoltarea unei Românii moderne, prospere și libere.

Citeste in continuare

Social

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Publicat

pe

De

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa anuntam deschiderea celui de-al doilea magazin CAPOD’OPERA12, in inima orasului Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8.

Ne-am dorit de mult sa fim mai aproape de clientii din Cluj si din intreaga Transilvanie, iar acest moment marcheaza un pas important in dezvoltarea brandului nostru. Daca sunteti in cautarea unui magazin de haine de lux in Cluj, unde autenticitatea, calitatea si cele mai noi colectii sunt pe primul loc, va asteptam cu drag sa ne vizitati.

Un nou reper pentru moda premium in Cluj

Noul magazin CAPOD’OPERA12 este dedicat tuturor celor care apreciaza eleganta, stilul autentic si cele mai noi colectii ale marilor case internationale de moda.

Am creat un spatiu modern, elegant si primitor, unde fiecare client se poate bucura de o experienta de shopping premium. Aici veti descoperi o selectie impresionanta de haine de lux pentru femei si barbati, incaltaminte de lux, genti, accesorii premium si articole semnate de unele dintre cele mai apreciate branduri internationale.

Fiecare colectie este atent selectata pentru a aduce in Cluj cele mai noi aparitii din lumea modei de lux.

Cele mai noi colectii ale brandurilor internationale

La CAPOD’OPERA12 Cluj veti putea descoperi permanent noutatile celor mai exclusiviste branduri internationale.

Indiferent daca sunteti in cautarea unei perechi de sneakers premium, a unei genti statement, a unei tinute elegante sau a unei piese casual deosebite, echipa noastra va poate ajuta sa gasiti produsele potrivite stilului dumneavoastra.

Ne dorim ca fiecare vizita in magazin sa fie mai mult decat o simpla sesiune de shopping – vrem sa oferim inspiratie, consiliere si acces la cele mai noi tendinte din moda internationala.

CAPOD’OPERA12 si Elisabetta Franchi – doua destinatii premium, in acelasi loc

Deschiderea noului magazin CAPOD’OPERA12 completeaza perfect experienta de shopping premium din Cluj, alaturi de magazinul Elisabetta Franchi, inaugurat luna trecuta, chiar langa noua noastra locatie.

Astfel, pe Strada Horea nr. 8, clientii pot descoperi doua concepte complementare dedicate modei premium, unde eleganta italiana si cele mai noi colectii internationale se intalnesc intr-un singur loc.

Fie ca sunteti deja clientii nostri sau ne vizitati pentru prima data, va asteapta o experienta completa, produse autentice si servicii personalizate.

De ce sa vizitati CAPOD’OPERA12 Cluj?

✔ Produse 100% autentice de la branduri internationale de lux.

✔ Cele mai noi colectii pentru femei si barbati.

✔ Incaltaminte, imbracaminte, genti si accesorii premium.

✔ Consiliere personalizata oferita de o echipa pasionata de fashion.

✔ Un magazin elegant, conceput pentru o experienta de shopping la cele mai inalte standarde.

Va asteptam la CAPOD’OPERA12 Cluj

Daca sunteti din Cluj-Napoca sau vizitati orasul, va invitam sa ne treceti pragul si sa descoperiti noul nostru magazin.

Va asteptam pe Strada Horea nr. 8, intr-un spatiu dedicat celor care iubesc moda premium si isi doresc acces la cele mai noi colectii ale celor mai importante branduri internationale.

Suntem convinsi ca veti descoperi produse care va vor inspira si o echipa pregatita sa transforme fiecare vizita intr-o experienta memorabila.

Descoperiti universul CAPOD’OPERA12

Extinderea CAPOD’OPERA12 in Cluj reprezinta mai mult decat deschiderea unui nou magazin. Este promisiunea ca vom continua sa aducem in Romania cele mai apreciate branduri de lux, cele mai noi colectii si servicii premium pentru clientii nostri.

Va invitam sa ne vizitati in noul magazin CAPOD’OPERA12 din Cluj-Napoca si sa descoperiti de ce tot mai multi iubitori ai modei aleg experienta CAPOD’OPERA12.

Ne vedem pe Strada Horea nr. 8! Eleganta are o noua adresa in Cluj.

Citeste in continuare

ObservTOT pe Facebook

Cele mai noi stiri

Cum contribuie firmele de securitate la siguranța parcărilor Cum contribuie firmele de securitate la siguranța parcărilor
Public9 ore ago

Cum contribuie firmele de securitate la siguranța parcărilor?

La ora zece seara, o parcare arată altfel decât la prânz. Lumina cade în pete, între două mașini rămâne o...

Ce este un CNC cu sistem de măsurare integrat și de ce schimbă complet ritmul unui atelier Ce este un CNC cu sistem de măsurare integrat și de ce schimbă complet ritmul unui atelier
Publico zi ago

Ce este un CNC cu sistem de măsurare integrat și de ce schimbă complet ritmul unui atelier?

Am văzut, într-un atelier de lângă Turda, un operator care ținea în mână o piesă din aluminiu lucrată vreo trei...

Pot afecta lanțurile de iarnă jantele auto? Pot afecta lanțurile de iarnă jantele auto?
Publico zi ago

Pot afecta lanțurile de iarnă jantele auto?

Da, lanțurile de iarnă pot afecta jantele auto. Le pot zgâria, pot ciobi stratul de lac sau vopsea și, în...

Uncategorized2 zile ago

Paturi Timișoara: Ghid complet pentru alegerea patului perfect de la Home Mobili

Home Mobili este un magazin de mobilier cu showroom fizic în Timișoara, pe Bulevardul Liviu Rebreanu 34, care oferă o...

Uncategorized3 zile ago

Tehnologie, Certificări și Capacitate de Producție la Popeci Utilaj Greu Craiova

Într-o piață în care clienții industriali din Europa Centrală și de Vest caută parteneri capabili să livreze componente de mari...

Viața în Mehedinți5 zile ago

COMUNICAT DE PRESĂ – Danove Auto dezvoltă o experiență completă pentru cumpărătorii de mașini rulate din România

Timișoara, 23 iulie 2026 – Danove Auto își consolidează poziția pe piața autoturismelor rulate printr-un model de lucru bazat pe...

Stiri Mehedinti5 zile ago

Parc auto Arad cu mașini second hand verificate: ce avantaje ai la cumpărare

Un parc auto Arad cu mașini second hand verificate te ajută să compari mai clar, să vezi mașina înainte de...

Ce elemente de improvizație pot adăuga în dans Ce elemente de improvizație pot adăuga în dans
Cultură5 zile ago

Ce elemente de improvizație pot adăuga în dans?

Am văzut odată, la o petrecere de nuntă din Cluj, un domn de vreo șaptezeci de ani care a scos-o...

Stiri de actualitate