Connect with us

Exclusiv

Gala Merito pentru educaţie de calitate

Publicat

pe

Autor: Prof. Claudia Bota 

Profesorii valoroși din România sunt din ce în ce mai puțini din lipsă de recunoaștere și respect pentru munca lor. Prin Proiectul MERITO, antreprenorii din România, reuniți în Romanian Business Leaders (RBL), recunosc public și material meritele profesorilor valoroși ai României și lucrează apoi împreună ca să ducă mai departe în sistemul de educație bunele practici ale profesorilor MERITO.
Profesorii valoroși sunt baza unei educații de calitate, în care pasiunea și dăruirea sunt constante ale activității acestora. Este nevoie de contexte în care dascălii să fie apreciați, să lucreze împreună și să-și împărtășească experiența pentru învățarea altor profesori.

Vineri, 4 septembrie, de la ora 17:00, am putut cunoaște, la Gala MERITO 2020, pe cei 12 profesori valoroşi din a V-a generaţie. Evenimentul s-a desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Participarea la evenimentul s-a realizat în format fizic DOAR PE BAZĂ DE INVITAȚIE, respectând limita de participanți conform reglementărilor în vigoare și tuturor măsurilor de siguranță necesare stipulate în hotărările Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Evenimentul a fost transmis în direct şi a putut fi urmărit de pe pagina Proiectul Merito de pe Facebook.

Profesorii selectați în generația 2020, care au fost integrati deja în comunitate și care sunt activi în direcțiile de dezvoltare a proiectului, au meritat recunoașterea și mulțumirile oferite la scenă deschisă, din partea comunității Romanian Business Leaders, a generațiilor anterioare MERITO și profesioniștilor din Educație, pe care îi vor avea atât offline, cât și online.

Prin MERITO, punem în „lumina reflectoarelor” profesorii români exemplari, pe aceia cărora viitorul României nu le este indiferent. Creştem o echipă care descoperă cadre didactice cu adevărat deosebite, cărora le oferim recunoaștere, o comunitate și îi premiem într-o Gală anuală, în prima zi de RBLSummit.

S-a ajuns la cea de a cincea generaţie de #profesori valoroşi #MERITO.Cei 12 profesori din învăţământul preuniversitar  care au fost premiați și  anul acesta au fost selectaţi din peste 400 de recomandări, venite din partea elevilor, părinţilor, absolvenţilor şi a comunităţilor locale, din toată ţara. Procesul de selecţie a durat aproape 1 an, selecţia finală fiind realizată de către un juriu compus din membri ai comunităţii Romanian Business Leaders, asigurându-se echipa de proiect  că cei  selectați pun responsabilitate, profesionalism, creativitate, dar şi pasiune, har şi măiestrie  în munca lor. Toți acești profesori au fost documentaţi online, validaţi în comunitatea locală, iar cei selectaţi au fost intervievați de jurnaliști colaboratori. Astfel s-a publicat toate poveștile documentate într-o galerie online, care păstrează emoția și mesajul profesorilor, pe www.merito.ro. Această campanie anuală, începută la RBLSummit 2015, se finalizează cu Gala MERITO, pilon al proiectului şi eveniment în cadrul căruia oferim premii (burse, trofeul şi diploma MERITO) poveștilor cu cea mai mare încărcătură de valori și care pot să transmită în lume mesajul despre profesorii care ne pot schimba viața.

Iniţiatorul şi liderul MERITO este Măriuca Talpeș (Bitdefender/Intuitext), iar din echipa de proiect fac parte Cosmin Chiriţă (Project Manager), Dragoş Neacşu (Erste Asset Management), Mădălina Marcu (ARC România), Angela Roşca (TaxHouse), Dan Berteanu (Equatorial), Aurelian Chioveanu (Geometry), Andreea Roşca (Excel Communications), Simona Baciu (Transylvania College), Ionuţ Pătrăhău şi Andrei Dudoiu (HumanFinance), Alina Pătrăhău (Asociaţia Dăruieşte Aripi), Maria Gheorghiu (Asociaţia OvidiuRo), Angela Ilaș (Intuitext) şi alţi 50+ de lideri din business care pun voluntar la dispoziţie resurse şi cunoştinţe pentru a face proiectul MERITO posibil, în peste 1000 de ore de voluntariat, până acum.

Susţinătorilor demersului pentru Educaţie de calitate!

Partener fondator: Bitdefender
Parteneri strategici ai proiectului: DEDEMAN, NEPI Rockcastle, Axxess Capital şi RomWaste, Patria Credit
Parteneri ai Galei MERITO 2020: TaxHouse; Erste Asset Management România; Centrul Step by Step pentru Educatie si Dezvoltare Profesionala şi ReadynationRo; Fundatia FAN Courier; Fundatia eMAG; Cegeka Romania
Parteneri de ospitalitate: Grupul City Grill; Novotel Bucharest City Centre
Parteneri de inspiraţie şi învăţare: Editura Publica; Qriser
Parteneri media: Republica; EduPedu; Școala9; Didactic.ro; România Pozitivă
Mă bucur că am participat la această Gală MERITO ce privește educația, eu însumi fiind profesor care caută să fie mereu prezent alături de elevii mei pe care îi încurajez că ei sunt viitorul acestei țări

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exclusiv

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Publicat

pe

De

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business Elite Awards „40 UNDER 40 Europe”, eveniment în care a reprezentat România printre cei mai apreciați și influenți antreprenori ai noii generații din Europa.

După premierea de la Istanbul, organizată sub patronajul Business Elite Awards USA & Canada, Bogdan Dumitrache va participa pe data de 26 mai la prestigioasa gală desfășurată la New York — un eveniment exclusivist care reunește lideri de business, reprezentanți ai unor importante fonduri de investiții din Statele Unite și personalități marcante ale mediului antreprenorial internațional.

În cadrul evenimentului, antreprenorul român va susține un discurs în fața nominalizaților din SUA și a unui grup select de investitori internaționali, într-o sesiune dedicată leadership-ului modern, dezvoltării sustenabile și noii generații de lideri care influențează economia globală.

Bogdan Dumitrache este recunoscut pentru dezvoltarea CITY PROTECT GROUP, companie care a redefinit standardele serviciilor integrate de securitate și suport pentru mediul civil, comercial și industrial. Cu o fundație construită pe experiența acumulată în administrația centrală, administrația prezidențială și în poziții executive de top, antreprenorul a reușit să transforme viziunea sa într-un grup de companii aflat într-o ascensiune accelerată, depășind pragul de 400 de angajați în doar doi ani.

Participarea la gala din New York reprezintă o nouă etapă în consolidarea profilului internațional al lui Bogdan Dumitrache și validarea brandului CITY PROTECT într-un context în care antreprenoriatul românesc devine tot mai vizibil și mai relevant pe scena globală.

„Cred că adevărata forță a unui lider stă în capacitatea de a-i face și pe ceilalți să creadă că pot mai mult decât li s-a spus vreodată. Leadership-ul nu înseamnă confort, ci asumare, sacrificiu și curajul de a continua atunci când nimeni nu vede rezultatele muncii tale.

În anul 2012 eram pregătit să plec în New York pentru a începe de jos, fără orgolii, fără scuze și fără teamă de muncă. Eram dispus să accept orice oportunitate pentru că întotdeauna am privit succesul ca pe un proces construit etapă cu etapă, prin disciplină și muncă extremă. Am crezut mereu în potențialul meu, chiar și în momentele în care puțini oameni îl vedeau.

Viața a avut însă alt plan. Am rămas în România și am ales să construiesc aici. Prin muncă, viziune și perseverență, am ajuns să colaborez cu unele dintre cele mai importante personalități din România și să dezvolt unul dintre cele mai dinamice grupuri de companii din industrie.

Este impresionant cum, după ani de zile, ajung în același New York, nu în căutarea unei șanse, ci ca invitat la unul dintre cele mai importante evenimente internaționale de business, reprezentând un brand românesc aflat într-o dezvoltare continuă.

Am înțeles un lucru esențial: nimic nu poate înlocui munca. Talentul fără disciplină dispare. Viziunea fără execuție rămâne doar o idee. Iar succesul aparține celor care au puterea să reziste mai mult decât competiția.

Mesajul meu pentru tinerii antreprenori este simplu: construiți fără frică. Fiți diferiți. Munciți obsesiv pentru ceea ce credeți. Nu evitați presiunea — transformați-o în avantajul vostru. Cele mai mari oportunități apar exact acolo unde majoritatea oamenilor aleg să renunțe.

Pentru că, la final, cel mai mare eșec nu este să pierzi. Cel mai mare eșec este să nu ai curajul să încerci.”, a declarat Bogdan Dumitrache înaintea participării la gala din New York.

Citeste in continuare

Exclusiv

Cannes înainte de covorul roșu: universul Oriflame Glam Studio

Publicat

pe

De



În fiecare an, luna mai transformă Cannes-ul într-un spectacol global al cinematografiei, stilului și expresiei de sine. Pe Croisette, între premiere grandioase și apariții memorabile pe covorul roșu, frumusețea devine mai mult decât estetică — devine o formă de storytelling.

În acest decor iconic, Oriflame România revine la Festivalul Internațional de Film de la Cannes 2026 cu Oriflame Glam Studio, un concept care aduce în prim-plan universul beauty premium, al autenticității și al încrederii în sine.

Situat în elegantul Palais Miramar, Glam Studio devine, pentru 10 zile, un veritabil hub de make-up profesional, hairstyling și wellbeing, dedicat actorilor, creatorilor și personalităților internaționale care se pregătesc pentru unele dintre cele mai importante apariții ale lor.

Un început memorabil: Iulia Vântur deschide experiența Oriflame la Cannes

Ediția din acest an a debutat într-o notă sofisticată, odată cu vizita Iuliei Vântur, care a ales să se pregătească alături de echipa Oriflame pentru aparițiile sale de la Cannes.

Cu o eleganță naturală și un stil rafinat, prezența sa a surprins perfect esența brandului Oriflame — frumusețe autentică, încredere și expresie personală. Glam Studio devine astfel locul unde fiecare detaliu contează, de la texturi impecabile până la look-uri adaptate perfect momentului de red carpet.

https://www.youtube.com/shorts/6DGdo4eQWhE

Experiența Glam Studio: frumusețe personalizată la nivel internațional

Mai mult decât un simplu spațiu de beauty, Glam Studio este locul unde iau naștere look-urile care ajung în fața a milioane de priviri.

Pe o suprafață de 200 de metri pătrați, invitații beneficiază zilnic de o experiență completă de beauty și wellbeing, susținută de expertiza Oriflame:

Această combinație între expertiză, tehnologie și inovație consolidează poziția Oriflame ca brand relevant în universul global de cosmetice și parfumuri premium.

Frumusețea ca instrument de încredere și oportunitate

Pentru Oriflame România, participarea la Cannes nu este doar o activare de imagine, ci o reflecție a unei filozofii construite în timp: frumusețea ca motor pentru încredere, dezvoltare personală și oportunități.

Prin modelul său de social selling, brandul susține o comunitate globală de milioane de Beauty Entrepreneurs, redefinind modul în care produsele de make-up, skincare și parfumuri se conectează cu consumatorii.

Storytelling dincolo de ecran

Prezența Oriflame la Cannes 2026 aduce și o dimensiune culturală puternică. Regizoarea Kamila Andini, susținută de Oriflame Indonesia, face parte din programul Women in Cinema Spotlight, evidențiind importanța vocilor feminine în cinematografie.

Este încă o dovadă că storytelling-ul nu se oprește la film — el continuă în culise, în colaborări și în fiecare detaliu de imagine.

Oriflame Cannes: unde frumusețea întâlnește scena globală

După succesul ediției din 2025, Oriflame Cannes devine deja o prezență recognoscibilă pe Croisette, consolidând poziția brandului în universul internațional de beauty.

Într-un context în care fiecare apariție este analizată și celebrată, Oriflame Glam Studio rămâne acel spațiu discret, dar esențial, unde începe magia — locul unde frumusețea devine star



Citeste in continuare

Exclusiv

Lansarea NorthBucharest.ro: AI, proprietăți finalizate și mii de locuințe într-un singur ecosistem digital

Publicat

pe

De

North Bucharest Investments anunță lansarea platformei northbucharest.ro și a aplicației mobile „North Bucharest – Real Estate”, disponibilă în App Store și Google Play, într-un demers care marchează un pas clar spre digitalizarea reală a pieței rezidențiale din București.

Proiectul reunește într-un singur ecosistem inteligent peste 100 de dezvoltări rezidențiale și mai mult de 1.400 de proprietăți disponibile, cu focus puternic pe apartamente și locuințe finalizate, gata de mutare. De la studiouri și apartamente până la duplexuri, penthouse-uri și vile, platforma este construită pentru modul în care oamenii caută astăzi proprietăți: rapid, intuitiv și complet digital.

Lansarea vine într-un moment în care digitalizarea devine parte integrantă din viața de zi cu zi, iar comportamentul cumpărătorilor se schimbă accelerat. Utilizatorii nu mai caută doar listări, ci experiențe smart, acces instant la informație și instrumente care simplifică procesul de decizie. În acest context, North Bucharest Investments transformă modul în care sunt descoperite și selectate proprietățile în București.

Integrarea inteligenței artificiale personalizează experiența fiecărui utilizator prin recomandări relevante în timp real, adaptate preferințelor și comportamentului de căutare. Platforma include căutare interactivă pe hartă, acces instant la oferte direct din aplicație, notificări și alerte în timp real, dar și funcția „Property Tinder”: un sistem de swipe care transformă procesul de căutare într-o experiență mai rapidă, mai smart și mai intuitivă.

Noua funcționalitate de tip swipe introduce un mod complet diferit de interacțiune cu ofertele rezidențiale. Utilizatorii pot salva rapid proprietățile relevante, pot elimina instant opțiunile care nu se potrivesc și pot descoperi mult mai eficient locuințe compatibile cu stilul lor de viață și criteriile de achiziție.

Concentrarea pe nordul capitalei si centru: FloreascaHerăstrău, Aviației, Pipera, Tunari, Fabrica de Glucoză și zonele centrale ale Bucureștiului, vine într-un context în care această parte a orașului continuă să fie principalul pol rezidențial și investițional al pieței locale.

Spre deosebire de platformele clasice de listări, northbucharest.ro funcționează ca un instrument real de decizie pentru cumpărători, conectând într-un singur ecosistem unele dintre cele mai dinamice oportunități rezidențiale din București și simplificând procesul de selecție al unei locuințe.

Lansarea acestui ecosistem digital marchează trecerea noastră de la intermediere clasică la un model în care tehnologia joacă un rol central în procesul de achiziție. Nu vorbim doar despre acces la ofertă, ci despre o experiență în care AI-ul reduce semnificativ timpul de căutare și crește relevanța opțiunilorAstăzi, oamenii vor claritate, viteză și control. Vor să găsească rapid ceea ce li se potrivește, fără să piardă timp printre sute de anunțuri. Platforma oferă exact acest lucru”, a declarat Vlad Musteață – CEO & Founder NBI.

În paralel cu versiunea web, aplicația mobilă „North Bucharest – Real Estate” oferă acces instant la toate funcționalitățile platformei și permite utilizatorilor să rămână conectați permanent la dinamica pieței și la cele mai noi proprietăți finalizate disponibile.

Prin această lansare, North Bucharest Investments redefinește modul în care sunt căutate și selectate proprietățile în București, mizând pe tehnologie, mobilitate și inteligență artificială ca diferențiatori într-o piață rezidențială din ce în ce mai competitivă.

Viitorul căutării imobiliare este digital, mobil și AI-assisted.

Descarcă aplicația North Bucharest – Real Estate :

• iOS: https://shorturl.at/56vCu

• Android: https://shorturl.at/dWC4f

Explorează platforma:https://northbucharest.ro

Citeste in continuare

ObservTOT pe Facebook

Cele mai noi stiri

Exclusiv2 zile ago

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

Exclusiv2 zile ago

Cannes înainte de covorul roșu: universul Oriflame Glam Studio

În fiecare an, luna mai transformă Cannes-ul într-un spectacol global al cinematografiei, stilului și expresiei de sine. Pe Croisette, între...

Uncategorized2 zile ago

Curățenie profesională în Brașov cu Prestclean

Descoperă cum Prestclean, o firmă de curățenie profesionistă din Brașov, oferă soluții complete pentru birouri, spații comerciale, industriale și locuințe....

Exclusiv6 zile ago

Lansarea NorthBucharest.ro: AI, proprietăți finalizate și mii de locuințe într-un singur ecosistem digital

North Bucharest Investments anunță lansarea platformei northbucharest.ro și a aplicației mobile „North Bucharest – Real Estate”, disponibilă în App Store...

Știri din județo săptămână ago

Platformă advertoriale pentru antreprenori, agenții și branduri

Promovarea online a devenit mai accesibilă decât în trecut, însă și mai aglomerată. Dacă ai un business, lucrezi într-o agenție...

tampoane-cauciuc-romflexprod-baia-mare-maramures tampoane-cauciuc-romflexprod-baia-mare-maramures
Uncategorizedo săptămână ago

Tampoane antivibrații industriale realizate la comandă după specificații tehnice

În industria modernă, controlul vibrațiilor și reducerea șocurilor mecanice reprezintă aspecte esențiale pentru funcționarea eficientă și sigură a echipamentelor. Utilajele...

Social2 săptămâni ago

Standul expozițional complet: cum planifici prezența la un târg fără să improvizezi

Participarea la un târg comercial sau la o expoziție de industrie este, pentru multe companii, unul dintre cele mai vizibile...

Uncategorized2 săptămâni ago

Reparații acoperiș București – Intervenții rapide pentru acoperișuri afectate de vreme

🧭 Introducere În București, acoperișurile sunt supuse constant unor condiții meteorologice variabile care accelerează procesul de degradare. De la ploi...

Stiri de actualitate