Eveniment
Turneul Național ”Legends” la Timișoara
Classic will rock you!.
Turneul Național ”Legends” la Timișoara
Flautistul Matei Ioachimescu, împreună cu PERCUSSIONescu (Irina Rădulescu – marimbă, Răzvan Florescu – vibrafon) pregătesc Turneul Național “Legends”, proiect în cadrul căruia vor susține 1 concert extraordinar la Iulius Gardens din Timișoara, pe 29 Septembrie 2020, de la ora 19:00, un concert organizat de Fundația Hațegan. “Legends” aduce publicului din România o nouă perspectivă asupra clasicilor muzicii rock, în viziunea unor interpreți și compozitori de muzică clasică, la trei instrumente cu o sonoritate specială.
Led Zeppelin, Metallica, Iron Maiden, Aerosmith, Nirvana, Depeche Mode, Deep Purple, Guns N’ Roses, sunt doar câteva dintre marile ”legende” prezentate într-un program electrizant de cea mai înaltă ținută. Cu un concept în care Classic Rock Meets Contemporary Classics,“Legends” este inovator, atractiv și emoționant depotrivă, fiind dezvoltat împreună cu compozitori contemporani români și străini, pentru o formulă camerală unică în România – flaut, marimbă și vibrafon. Protagoniștii turneului sunt deja cunoscuți publicului din România în urma unor serii de concerte extrem de iubite și de cerute precum “La Vida Loca”, ”Origins”, ”Romanian Rhapsody”, “Bits of Romanian Beats” sau “Vibraimba”. Este vorba despre flautistul Matei Ioachimescu, artist (re)cunoscut al scenelor internaționale, care, prin interpretarea sa spontană și creativă și prin felul în care transmite emoția și interacționează cu publicul, este considerat un adevărat ”rockstar” al muzicii clasice. Odată cu acest proiect, Matei Ioachimescu (artist stabilit la Viena), revine pe scenele din România în compania lui PERCUSSIONescu (Irina Rădulescu – marimbă, Răzvan Florescu – vibrafon), un grup cameral original, de excepție, care deja se impune pe scenele internaționale. Împreună, îmbinând creativitatea cu tehnica remarcabilă, cei trei artiști vor explora noi teritorii muzicale în seria de concerte “Legends”, oferind publicului o experiență sonoră complet nouă. Printre compozitorii care au dedicat lucrări acestui proiect, îl regăsim pe Gabriel Mălăncioiu (cadru didactic la Universitatea de Vest din Timișoara, compozitor român de excepție, cu lucrări cântate în toată lumea, de către ansambluri prestigioase), cu lucrarea “in Time”, inspirată de melodia “Child in Time” a trupei Deep Purple. Intrarea la concert se face în urma completării formularului pe care îl găsiți la acest link: https://forms.gle/SHsc4fKQ9pJDpqib9
Informații despre artiști
Matei Ioachimescu – flaut. Celebrul compozitor finlandez Kalevi Aho afirma despre Matei Ioachimescu: „Cântatul lui a impresionat profund publicul, după fiecare concert mai mulți spectatori au izbucnit în lacrimi, iar aplauzele au fost neobișnuit de lungi. Matei Ioachimescu face parte dintre cei mai mari flautiști pe care i-am ascultat.”Flautistul Matei Ioachimescu este recunoscut pentru interpretările repertoriului baroc, modern, dar și pentru recitaluri cross-over, susținând o activitate concertistică impresionantă. Este absolvent al Universității de Muzică din Viena, oraș în care s-a și stabilit. De-a lungul carierei sale a obținut mai multe importante distincții și burse (precum cele de la Fundația Thyll-Dürr sau Yehudi Menuhin Foundation), a colaborat cu unii dintre cei mai interesanți muzicieni internaționali și a concertat pe renumite scene din Europa și Japonia, precum: Konzerthaus Wien, Ateneul Român, Conservatorio Santa Cecilia, Budapest Music Center sau Suntory Hall. Albumul de debut, intitulat “Lumiere” și realizat în colaborare cu pianista Cătălina Butcaru, este considerat de către criticii de specialitate un produs de referință pentru aceste două instrumente. Ca solist prezintă atât concerte clasice, cât și prime audiții ale unor compozitori contemporani, împreuna cu orchestre filarmonice din țară și din străinatate. Este cunoscut pentru turneele naționale Paris, Playlist, Culorile Sunetelor și mai recent La Vida Loca (proiectul cu succes internațional pe scene din România, Austria, Polonia și Estonia), care a adus în Martie 2019 albumul cu același nume. Matei Ioachimescu este membru fondator al Green Thing Ensemble. Pentru activitatea sa intensă și calitatea înaltă a proiectelor susținute, i-a fost încredințat titlul de „Ambasador al Integrării” în anul 2013 de către Ministerul de Externe al Austriei. Este invitat ca membru al juriului în competiții internaționale și susține workshop-uri în Austria, Japonia, Ungaria, România și Croația.
PERCUSSIONescu– Versatilitatea, sensibilitatea, virtuozitatea și interesul permanent pentru inovație, sunt elementele care definesc PERCUSSIONescu, singura formație camerală de percuție din România înființată în anul 2016, de către tinerii muzicieni Irina Rădulescu și Răzvan Florescu. Inițiativa celor doi are ca fundament pasiunea comună pentru muzica de cameră și pentru muzica nouă deopotrivă, precum și afinititatea pentru instrumentele melodice, respectiv vibrafonul și marimba, două dintre cele mai sofisticate și spectaculoase instrumente de percuție. Direcția muzicală pe care o propune PERCUSSIONescu este inedită, aceștia căutând în permanență să împărtășească publicului muzica ce se află la granițele a trei stiluri distincte: clasic, jazz și clasic-contemporan. Abordarea îndrăzneață și originală a celor doi a fost imediat observată și apreciată încă de la debut, câștigând notorietate cu fiecare apariție. Printre cele mai importante realizări ale formației se numără reprezentarea Universității Naționale de Muzică din București la Festivalul și Concursul internațional “Umanitaria” din Milano (2017), obținerea dublei burse Erasmus pentru anul universitar 2018-2019 la Academia de Muzică Janaček din Brno, Cehia (prima bursă Erasmus oferită de UNMB pentru o formație camerală) și nu în ultimul rând, debutul internațional ce a avut loc în luna Decembrie a anului trecut, prin susținerea unui concert în cadrul Festivalului Internațional de Percuție din Brno. În prezent, fac parte din proiectul “Connectarts”, prima platformă online din România dedicată promovării Profesioniste a tinerilor interpreți de muzică clasică/contemporană.
www.connectarts.ro/proiecte/duo-irina-radulescu-razvan-florescu/
Mai multe informații pe: http://www.facebook.com/IoachimescuPercussionescu/ . Proiectul “Legends” este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).. Partener: Forumul Cultural Austriac București
Articol optimizat in motorul de cautare Google de Evoblog.ro si Weburban.ro.
Eveniment
Când vrei să transmiți „sunt aici” fără explicații: daruri pentru toți de Crăciun la Oriflame
Daruri pentru toți – cu un click!
An de an, ne regăsim în decembrie pierduți printre rafturi și liste de cadouri, încercând să împăcăm toate dorințele celor dragi într-un budget limitat. Însă, magia sărbătorilor stă în timpul petrecut împreună și în gesturi simple, nu în alergătura prin magazine.
Iată vestea bună: există un loc unde găsești câte ceva fermecător pentru fiecare – cu un singur click descoperi idei de cadouri la cele mai diverse prețuri care te salvează de stres și-ți dau timp pentru ce contează cu adevărat: oamenii tăi.
Poate nu crezi, dar hai să îi luăm pe rând:
Cadou pentru cea mai bună prietenă – între 42 – 103.00 lei (luciu de buze glitter 41,99 lei, parfum Divine Dark Velvet 84.99 lei, Ser cu 10% Niacinamidă 103.00 lei)



Ea este cea care îți știe toate secretele. Alegerea cadoului pentru ea e un joc de memorie și intuiție: un gloss glitter pentru seri nebune, un parfum misterios de cuceritoare nocturnă sau un ser cu niacinamidă pentru zilele când tenul pare să o trădeze definitiv. Gestul tău e un fel de „știu cine ești și te iubesc exact așa cum ești”.
Cadou pentru iubitul tău –intre 90 – 199 lei(Set Be the Legend 89.99 lei, Possess Absolute Man 119.00 lei, Ceas pentru el Wild Wood 199.00 lei)


Alegerea cadoului pentru partener e ca o mini-dramă romantică cu happy-end… speri tu. Te gândești la ce-i place, la ce i-ar folosi, la ce îl va surprinde, și totuși, în mintea ta, fiecare idee e fie „prea clasică”, fie „prea extravagantă”. La final, ajungi să-l alegi cu un zâmbet ștrengăresc și gândul că îl vei face să se simtă acel bărbat legendar și, cel mai important, iubit.

Cadouri pentru mame: a ta și a lui – 64.99-99.99 lei (Multivitamine și minerale pentru femei 64.99 lei, Perle bronzante 71.99 lei, Set Amber Elixir 99.99 lei)



Alegerea cadoului pentru cele două doamne speciale din viața ta e o adevărată combinație de emoție și strategie festivă. Pentru mama ta, simți un amestec de recunoștință și dragoste: vrei să-i spui altfel decât în cuvinte: „mama, ești centrul universului meu”. În același timp, cadoul pentru mama partenerului e scena clasică a eleganței și diplomației festive: vrei să fii sofisticată și să impresionezi, fără să exagerezi. Fie că alegi o cremă luxoasă, o cutie cu perle bronzante, sau un parfum rafinat, fiecare gest e condimentat cu gândul „să vadă că am gust, dar și inimă”, în speranța acelui zâmbet care spune: „ai reușit să mă surprinzi!”.
Cadou pentru sora ta – intre 68-144 lei (Capsule faciale cu vitamina C 144.00 lei, ceas Magical Midnights 143 lei, Vitamina D3 67.99 lei)



Alegerea cadoului pentru sora ta e o combinație între „știu exact ce-i place” și „o să râdă dacă nu-i place”. Vrei ceva care să o facă să se simtă specială, dar și util în viața ei de zi cu zi , cum ar fi un ceas elegant sau supliment cu Vitamina D3 pentru că tu știi cât de puțin timp petrece în aer liber. E acea senzație de „suntem surori, știu ce-i inima ta și vreau să o răsfăț un pic”.
Cadou pentru tata -intre 56-189 lei(Spumă pentru curățare+ Gel hidratant North for Men Subzero 55.98 lei, Aparat de tuns pentru el 143.00 lei, Set GG Essenza Man Elixir 189 lei )

Acest moment îți inspiră respect, recunoștință și puțină confuzie amuzantă. Oare va prefera un gadget practic, un set de îngrijire sau un parfum pe care nu l-a mai purtat niciodată? Fie că alegi un aparat de tuns, un set de bărbierit sau un parfum cum nu a purtat niciodată, cadoul devine o mică declarație: „Tată, ești cel mai bun, chiar dacă te prefaci că nu-ți plac complimentele.” Iar acele zâmbete discrete — sau aerul lui de indiferență jucată — sunt exact cele care fac sărbătorile de neuitat.


Cadou pentru mătușa elegantă –intre 57–179 lei(Complexul hrănitor pentru piele, păr și unghii 179.00 lei, geantă Magical Midnights 129.00 lei)


Mătușa Violeta, mereu rafinată și cu un strop de dramatism atunci când îi cade părul, merită un cadou care să o facă să se simtă admirată și răsfățată. Alegerea cadoului pentru ea e un joc delicat între eleganță și umor subtil: „te iubesc din toată inima și n-am să uit de tine niciodată”.
Cadou pentru colega preferată sau vecina de palier – intre 15-40 lei (set Wonder Tale 36.99 lei, Tender Care 14.49 lei, Mascara WonderLash 19.99)

Nu trebuie să fie nimic scump ca gesturile să conteze. Un set de baie parfumat pentru vecina de pe etaj la care apelezi uneori pentru mici servicii 😊 sau un balsam Tender Care și o mascara WonderLash lăsate discret pe biroul colegei poate transforma zilele obișnuite în momente speciale. Alegerea acestor cadouri mici e o demonstrație că atenția și bunătatea se pot exprima și în gesturi minuscule – dar care rămân în amintirea lor toată perioada sărbătorilor.


De fapt, magia Crăciunului nu e în pungile mari, ci în lucrurile mici care aduc bucurie. Iar când tot ce ai de făcut e un click, rămâne timp pentru colinde, vin fiert și râsete alături de cei dragi. Așa arată un Crăciun liniștit – exact așa cum ar trebui să fie.
Eveniment
O capodoperă unică: Coiful de la Coțofenești modelat în ciocolată
Între 14 și 16 noiembrie, Iașiul devine capitala ciocolatei. Festivalul Chocolate Saga, ajuns pentru prima dată la Iași, se deschide vineri și promite o experiență multisenzorială de neuitat.

Anul acesta, evenimentul îmbină savoarea ciocolatei cu măiestria artistică: vizitatorii vor putea admira o replică a celebrului Coif de la Coțofenești, realizată integral din ciocolată și foiță de aur, de către artista Dalia Maria Păduraru.
Un eveniment care celebrează arta ciocolatei și talentul românesc
Timp de trei zile, Palas Mall Iași se transformă într-un univers dedicat ciocolatei sub toate formele sale: praline artizanale, trufe, tablete personalizate, deserturi spectaculoase și combinații inedite de arome.
Festivalul este locul unde ciocolata devine artă, iar maeștrii ciocolatieri și bucătarii creativi își împărtășesc pasiunea cu publicul.
Una dintre atracțiile principale ale ediției este replica Coifului de la Coțofenești, sculptată manual în ciocolată și acoperită cu foiță de aur.
Autoarea acestei creații spectaculoase, Dalia Maria Păduraru, originară din Pașcani, a lucrat 50 de zile și 50 de nopți pentru a realiza piesa, fiind recompensată cu un premiu la un eveniment dedicat inovației în cofetărie și panificație, desfășurat la Brașov.
„Coiful este făcut 100% din ciocolată. Am lucrat manual la fiecare detaliu. Toate piesele sunt puse manual, iar pentru mine a fost o provocare uriașă, dar și o formă de a readuce istoria noastră în lumină, printr-un material dulce și viu – ciocolata”, a declarat Dalia Păduraru.
Degustări, demonstrații și experiențe multisenzoriale
Festivalul Chocolate Saga oferă o experiență completă publicului:
• Degustări de ciocolată artizanală, praline bean-to-bar și vinuri alese;
• Demonstrații live cu maeștri ciocolatieri și somelieri ai Domeniilor Sâmburești;
• Ateliere pentru copii și adulți de face painting, pictură cu nisip colorat și caricaturi.
Evenimentul este o destinație ideală pentru familii, prieteni și pasionații de gusturi rafinate, oferind ocazia de a descoperi ciocolata în forme spectaculoase și combinații surprinzătoare.
Detalii eveniment
Chocolate Saga, ediția a VIII-a
📅 14–16 noiembrie 2025
📍 Palas Mall, Iași
🕒 Program de vizitare:
Vineri – Duminică: 10.00 – 21.00
Partener oficial: OMNIA Chefs Supplier.
Parteneri: AQUA Carpatica, Domeniile Sâmburești, Federația Patronatelor din Industria Ospitalității, HOTRECC, Chocoline.
Parteneri media: Magic FM, Be Igloo PR.
Istoria, arta și ciocolata se întâlnesc la Chocolate Saga Iași, un eveniment care transformă orașul în capitala gustului de legendă.
Eveniment
Dragoş Dobrescu – discreția din spatele marilor proiecte imobiliare ale Capitalei
Într-un peisaj de business dominat de prezențe publice sonore, Dragoş Dobrescu pare a fi o excepție care confirmă regula. Mare proprietar de terenuri, clădiri de birouri și spații comerciale, omul de afaceri s-a impus în ultimii ani ca una dintre cele mai influente și respectate figuri din industria imobiliară românească, dar fără să caute niciodată lumina reflectoarelor. Rar prezent în presă, absent aproape complet din evenimentele mondene, Dragoş Dobrescu a preferat întotdeauna discreția în locul notorietății, lăsând rezultatele să vorbească în numele său.
Un vizionar tăcut, dar mereu prezent în piață
Dragoş Dobrescu nu este genul de antreprenor care să-și măsoare succesul în articole de presă sau apariții televizate. În schimb, el și-a construit reputația prin fapte concrete, printr-o activitate constantă și printr-un portofoliu solid de investiții care au modelat în mod real imaginea modernă a Bucureștiului. În fruntea companiei Monolit Development, Dobrescu a reușit să dezvolte proiecte care au adus valoare investitorilor, dar și comunității.
Compania sa s-a remarcat prin investiții inteligente în zone cheie ale Capitalei, printr-o arhitectură modernă și printr-o abordare atentă față de detaliu. Fie că vorbim despre spații de birouri destinate companiilor internaționale sau despre ansambluri rezidențiale care oferă un standard superior de locuire, Monolit Development a devenit un reper al seriozității și al calității în domeniul real estate.
Dobrescu este cunoscut printre colegii de breaslă ca un negociator echilibrat, un antreprenor care nu se lasă pradă impulsurilor, ci își calculează fiecare pas cu răbdare și luciditate. Într-o industrie unde viteza deciziilor contează enorm, el a demonstrat că prudența și strategia pe termen lung pot aduce rezultate durabile.
Perseverență într-un climat economic dificil
Ultimii ani au fost marcați de schimbări economice, de inflație și de o volatilitate accentuată în piața imobiliară. Mulți investitori au ales să amâne proiecte sau să reducă expunerea financiară. Dragoş Dobrescu, însă, nu a fost printre ei. În ciuda contextului imprevizibil, a continuat să investească, să cumpere terenuri, să inițieze proiecte și să dezvolte soluții adaptate noilor cerințe ale pieței.
Această perseverență arată o încredere profundă în potențialul României și în evoluția pieței imobiliare locale. Dobrescu consideră că dezvoltarea durabilă și investițiile coerente, făcute în momentele potrivite, sunt cheia succesului pe termen lung. Într-un sector dominat de competiție, el a demonstrat că stabilitatea, viziunea și profesionalismul pot înlocui cu succes impulsul speculativ.
Dragoş Dobrescu – Omul din spatele cifrelor
Dincolo de bilanțuri și tranzacții, Dragoş Dobrescu este recunoscut pentru modul său atent de a construi echipe și parteneriate. Într-o industrie complexă, care presupune colaborarea cu arhitecți, constructori, autorități și investitori, el a cultivat o reputație bazată pe seriozitate și respect. Colegii de breaslă îl descriu ca pe un profesionist rezervat, dar corect, care nu promite niciodată mai mult decât poate oferi, dar care întotdeauna își respectă cuvântul dat.
Deși preferă să rămână în umbră, influența sa asupra pieței imobiliare este incontestabilă. Numeroase proiecte din centrul și nordul Capitalei poartă amprenta sa – prin implicare directă sau prin investiții strategice care au contribuit la transformarea urbanistică a Bucureștiului din ultimul deceniu.
Discreția ca strategie de viață
Puțini oameni de afaceri reușesc să rămână atât de discreți într-o eră a expunerii. Pentru Dragoş Dobrescu, această alegere nu ține de întâmplare, ci de convingere. El consideră că succesul adevărat nu are nevoie de spectacol și că liniștea este cel mai bun aliat al performanței. Această atitudine i-a adus respectul partenerilor de afaceri și încrederea investitorilor, care văd în el un reper de stabilitate și predictibilitate.
Într-un mediu de business unde imaginea publică devine adesea mai importantă decât realizările, Dragoş Dobrescu rămâne o prezență aparte – un vizionar tăcut, dar mereu relevant.
Un model de consecvență și profesionalism
Prin activitatea sa, Dragoş Dobrescu demonstrează că succesul antreprenorial poate fi construit fără zgomot, fără scandaluri și fără căutarea constantă a validării publice. El face parte dintr-o generație de antreprenori care cred în puterea faptelor și în valoarea consecvenței.
Într-o piață aflată în permanentă transformare, el continuă să investească, să inoveze și să contribuie la dezvoltarea unui mediu de afaceri solid, oferind un exemplu de profesionalism, seriozitate și viziune strategică.
-
Exclusivacum 5 zileMehedinți: Primarul comunei Gogoșu, Jean Rogoveanu, a murit în urma unui infarct
-
Exclusivacum 7 zileDe ce spune Gabriel Nicolaev că „blocajele emoționale distrug viața înainte să distrugă sănătatea” – analiza unui concept promovat în cadrul CyGuru și Medicina Nicolaev
-
Exclusivacum 2 zileMehedinți: Un bărbat a murit strivit sub tractor, la Ilovăț
-
Exclusivacum o săptămână(VIDEO) Bărbat reținut pentru distrugerea unei autospeciale de poliție la Drobeta-Turnu Severin
-
Știri din județacum 5 zileCurățare Tapițerie Oradea – Soluții Profesionale
-
Socialacum 5 zileVitalitas, proiectul lui Dragoş Dobrescu, primul centru care oferă neurofeedback pentru seniori
-
Exclusivacum 6 zileMehedințean, cercetat pentru pornografie infantilă
-
Știri din județacum 7 zileEști în Regulă cu Legislația 2025 pentru Angajarea Muncitorilor Străini? (Sau doar crezi că ești?)
