Am intrat in capela cu emotii. Domnul profesor din anii studentiei mele nu mai este. Imi amintesc caldura cu care imi explica ideile dificile si cum sa arate teza mea de licenta, apoi teza de doctorat.

Strangerile lui de mana erau mereu calde si sincere, imbratisarile parintesti. Imi imprumuta carti din biblioteca personala si imi daruia cartile pe care le scria, dar acum il vad cu mainile sale bune pe piept și nu imi adreseaza un cuvant. Va fi o tacere inmormantala in capela, fiindca vestea mortii acestui om adevarat ne-a lasat pe toti fara cuvinte.

Mereu am emotii, cand ma duc la priveghi. Imi amintesc chipul acela ca de ceara, mirosul acela al mortii si buzele vinete, degetele care par incremenite pe piept si au aceeasi culoare galbuie deranjanta, fiindca este culoarea mortii.

Este de datoria mea sa intru in capela si sa depun coroana din flori naturale, sa ma inclin in fata mentorului meu, chiar daca nu ma vede si nu stie ca sunt aici, dar ma tem de ceea ce am sa vad. Pe hol, cineva in varsta din familie spune cu multumire:

-Firma ce organizeaza inmormantari Craiova si-a facut pe deplin datoria! Daca ar fi putut vedea totul si el ar fi fost multumit.

Evaluarea doamnei imi da curaj. Am patruns in capela si simt miros de flori parfumate: crini albi si trandafiri albi si rosii. Nici urma de mirosul mortii pe care il detest, fiindca ii percep grozavia.

Domnul profesor parca imi zambeste in somn. Este imbracat elegant, asezat in sicriul si obrajii ii sunt plini de viata. Arata impecabil si nu ma speria, ba imi da speranta. Imi vine sa cred ca este multumit ca a plecat acum si ca ne imbarbateaza ca la cursuri cu vocea lui blanda:

-Eu plec putin, iar voi tineti-va firea! Nu aveti motive sa plangeti. Nu v-am bucurat eu atata timp cu bunatatea, intelepciunea si stiinta mea?

Fiul domnului profesor este la capataiul tatalui si imi multumeste ca am venit. Ii transmit condoleante si depanam impreuna amintiri.

-Ai venit de departe, imi spune, sa il vezi pe tata. Iti multumesc ca ai parcurs sute de kilometri pe caldura asta. Hai cu mine sa bem o cafea si sa iei o gustare! Firma de catering funerar si-a facut pe deplin datoria.  Inainte de a muri, tata m-a rugat sa nu plang, sa nu il jelesc, ci sa ma port normal.

Intr-o incapere speciala a capelei, firma de catering funerar avusese grija de toate. Erau acolo pahare de unica folosinta pentru cafea sau ceai, cornuri ambalate, sticle mici de suc si de apa plata si minerala si fructe.

-Tata mi-a zis sa te trec prima pe lista de la parastas, asa ca vei sta cu mine la masa la restaurant si vom bea un pahar de vin bun in amintirea lui.

Lacrimile imi curgeau pe obraji, iar fiul profesorului meu de suflet m-a rugat:

-Sa nu faci asta, te rog! Stii ca am avut un accident vascular, iar el a insistat sa nu planga nimeni la inmormantarea lui.

Priveam cum toate erau puse la punct si ma miram de profesionalismul echipei care s-a ocupat de organizare. Nu lipsea nimic, totul era oranduit cu meticulozitate ca la cursurile domnului profesor.

Ne-am intors langa sicriu. Trecusera ore bune de la depunerea la capela, dar nicio schimbare. Era un mort frumos ca in descrierile eminesciene, lenjeria din sicriu parca ar fi fost din spuma de albus de ou, sicriul din lemn inchis la culoare stralucea.

Si a venit atata lume de toate varstele de toate culturile, din toate colturile tarii!

Flori albe si rosii invadasera capela. La ora 13 a sosit masina funerara si angajati pusi la patru ace ai firmei au preluat sicriul. Ne desparteam de domnul profesor intr-o decenta perfecta. Sicriul era purtat cu maiestrie pe bratele lor, apoi au venit masinile care sa ne transporte pe noi, participantii la ceremonie, la cimitir.

Si soferii erau imbracati adecvat momentului, iar masinile straluceau de curatenie. Inauntrul lor mirosea placut, scaunele erau perfect curate. Convoiul funerar se intindea pe distante kilometrice, fiindca personalitatea domnului profesor exercita acelasi magnetism si dupa moartea sa.

-Te pot ajuta sa faci curat la capela, i-am spus fiului mentorului meu. Cel putin asta sa pot face pentru dumnealui. Strang paharele folosite si lasate pe mese, sterg mesele si scutur fetele albe de masa.

-Se ocupa firma de tot si face acest lucru foarte bine, mi-a spus linistit.

La cimitir s-au impartit pachete generoase cu mancare celor care se adunasera acolo fara sa-l fi cunoscut pe defunct. Asa se intampla la toate inmormantarile, iar familia a fost pregatita si pentru ei.

Nu au lipsit nici cosurile cu coliva si ma intrebam cine stie sa faca la oras acest desert ce se serveste la inmormantari?

Mai tarziu am aflat ca si coliva aceea grozav de buna era tot opera firmei de pompe funebre care organizeaza inmormantarile de la A la Z.

In clipa cand domnul profesor a fost dus la cavoul familiei, langa sotia sa a iesit soarele si ne-a mangaiat pe toti cu toata blandetea din univers cu razele sale. Florile de salcam au umplut cimitirul de miros si cadeau pline de respect langa sicriu.

Mi s-a parut ca domnul profesor nu regreta sub nicio forma plecarea sa, mai mult de-atat zambea strengareste in timp ce imi spunea:

-La parastas sa depanati amintiri cu mine, dar fara lacrimi! Doresc sa imi rostiti numele ca pe o binecuvantare, fiindca am trait alaturi de voi si v-am daruit tot ce am avut mai bun: franturi de suflet si de caracter!