Connect with us

Exclusiv

Șeful Poliției de Frontieră Mehedinți, reținut de procurori

Publicat

pe

Procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au dispus reținerea pentru 24 de ore a șefului Poliției de Frontieră Mehedinți, Sorin Coman.

Acesta este acuzat că ar fi sprijinit mai multe grupări care realizau contrabandă cu țigări. Prejudiciul în acest dosar se ridică la aproape 4 milioane de lei, circa 800 de mii de euro.

Ieri, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție au efectuat un număr de 167 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Mehedinți, Timiș, Cluj și Dolj, într-o cauză vizând destructurarea unor grupări infracționale organizate, specializate în săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, complicitate la contrabandă, trafic de droguri, complicitate la trafic de droguri, compromiterea intereselor justiției și luare de mită în variantă agravantă, în formă continuată.

Acuzele procurorilor

În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2019, pe raza județului Mehedinți, și-a desfășurat activitatea un grup infracțional organizat, specializat în preluarea, transportul, depozitarea și comercializarea de țigarete provenite din contrabandă, introduse ilegal pe teritoriul României, prin sustragerea de la controlul vamal, din Serbia, Ucraina și Republica Moldova.

Organizarea ierarhică și rolurile membrilor în cadrul grupării erau bine determinate, aceștia respectând cu strictețe modul de operare și măsurile de precauție stabilite, îndeplinind cu rigurozitate sarcinile trasate de factorii decizionali ai entității, astfel încât să se reducă la minimum riscul deconspirării activității infracționale de către organele de urmărire penală.

Gruparea era coordonată, în calitate de lider, de către un suspect, ce avea rolul de a negocia cu furnizorii prețurile, cantitățile și sortimentele de țigarete pe care intenționa să le cumpere, finanța cumpărarea acestora și coordona activitatea ilicită de comercializare a țigaretelor de către membrii de pe palierele inferioare (de preluare, transport, descărcare, depozitare și vânzare), stabilindu-le acestora sarcini precise și modalitatea de desfășurare a operațiunilor de contrabandă.

Bani sau favoruri materiale pentru polițiști

Membrii grupării acționau din dispoziția liderului, pe linia preluării, transportului, depozitării, deținerii și comercializării de țigarete provenite din contrabandă, după caz, fiecare în raport cu rolul stabilit în cadrul grupării.
Membrii entității criminale au beneficiat de sprijinul unor organe de aplicare a legii care, în schimbul unor sume de bani sau favoruri materiale primite periodic sau contextual de la liderul grupării sau de la alți membri, i-au asigurat pe aceștia că nu vor întreprinde demersurile legale în vederea deconspirării activității infracționale derulate și a tragerii la răspundere penală a acestora. De asemenea, organele de poliție asigurau protecția activității infracționale și prin furnizarea către membrii grupării de date și informații din cauzele în care aceștia erau cercetați.

Rețele proprii de vânzare a țigărilor

Mulți dintre membrii care sprijineau gruparea infracțională și-au organizat rețele proprii de comercializare a țigaretelor, prin cooptarea în activitatea infracțională a altor persoane cu o situație materială precară care au acceptat să vândă țigarete provenite din contrabandă pentru a-și asigura resursele financiare necesare traiului zilnic.

De asemenea, mijloacele de probă administrate în cauză au relevat existența unei alte grupări infracționale care derula activități tot pe linia comercializării de țigarete provenite din contrabandă, însă, în cadrul acestei entități criminale, rolurile și acțiunile desfășurate în concret de fiecare membru în parte nu erau la fel de bine delimitate.

Din ansamblul probator rezultă faptul că au existat situații în care factorii decizionali ai celor două structuri au colaborat în sensul că au finanțat împreună anumite transporturi de țigarete de la furnizori comuni și ulterior, la locul de descărcare, au împărțit marfa.

Prejudiciu de aproape 4 milioane

Prejudiciul estimat în cauză, până în prezent, este în sumă de 3.961.380 lei.
La sediile DIICOT – Structura Centrală și Biroul Teritorial Mehedinți, vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 90 persoane.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul DCCO, DICE, SCCO Mehedinți, BCCO Timișoara, BCCO Craiova și BCCO București și al jandarmilor din cadrul BSIJ și Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Exclusiv

HORIZON CITY | Noua ancoră rezidențială din nordul Bucureștiului

Publicat

pe

De

HORIZON CITY, un proiect rezidențial în valoare de 130 de milioane de euro, se conturează ca una dintre cele mai solide dezvoltări din zona Pipera, atât prin amploare, cât și prin direcția modernă pe care o imprimă noilor standarde rezidențiale din nord. Dezvoltat pe aproape 23.000 mp, cu 699 de apartamente și 926 de locuri de parcare, proiectul combină conectivitatea, funcționalitatea și o abordare echilibrată a confortului rezidențial.

Amplasat pe Bulevardul Pipera, într-o zonă în care piața rezidențială s-a maturizat semnificativ, HORIZON CITY beneficiază de proximitate față de centre de afaceri, școli internaționale, clinici medicale, retail extins și infrastructură rutieră strategică. Conectivitatea devine astăzi un criteriu decisiv pentru cumpărători și investitori, iar proiectul se aliniază acestui context într-un mod coerent.

Conectivitatea și accesul facil la infrastructură sunt astăzi decisive pentru clienți. HORIZON CITY răspunde acestei maturizări a pieței prin poziționare, planificare și un concept orientat către nevoile reale ale zonei de nord”, afirmă Cătălin Apetri Director Dezvoltare, Horizon City

Cele 699 de locuințe sunt integrate într-un masterplan care pune accent pe lumină naturală, eficiența spațiilor și acces rapid la facilitățile esențiale. Cele două niveluri de parcare subterană și infrastructura verticală modernă susțin un flux optim, iar soluțiile constructive urmăresc durabilitatea, eficiența și reducerea costurilor de întreținere esențiale într-o piață atentă la stabilitate și predictibilitate.

Ne-am concentrat pe soluții durabile, pe un nivel ridicat de confort și pe o amplasare care servește nevoilor reale ale unei comunități dinamice”, completează Cătălin Apetri, Director Dezvoltare, Horizon City

Dezvoltarea vine într-un context urban favorabil, marcat de investiții publice semnificative. Printre acestea se numără pasajul suspendat de pe Șoseaua Petricani, proiect care va fluidiza traficul în zonă și va susține mobilitatea. În proximitate, sectorul a bugetat realizarea unei parcări publice, a unui centru comercial și a unei săli polivalente, completând ecosistemul urban din jurul HORIZON CITY.

În acest context, reprezentanții North Bucharest Investments subliniază potențialul comercial al proiectului:

„Dezvoltarea infrastructurii și dinamica zonei cresc atractivitatea proiectului. În etapa de pre-sales, vedem un interes puternic din partea clienților și investitorilor. Pentru aceștia, HORIZON CITY înseamnă acces facil, potențial de apreciere și o opțiune stabilă într-o piață în căutare de proiecte sigure și bine poziționate.”

Într-o piață care s-a maturizat și pune accent pe predictibilitate, HORIZON CITY se diferențiază printr-o construcție responsabilă, finanțare proprie fără expunere bancară și un model de dezvoltare orientat clar către comunitate. Proiectul adoptă o filozofie people-centric, în care deciziile de proiectare sunt ghidate de nevoile reale ale locuirii urbane: lumină naturală, arhitectură funcțională, acces rapid la infrastructură și integrarea într-o zonă cu potențial urban în creștere.

Sustenabilitatea este parte structurală a proiectului: prin materialele selectate, prin eficiența soluțiilor tehnice și prin atenția acordată costurilor de întreținere.
HORIZON CITY mizează pe echilibrul autentic între confort, calitate și coerența unei comunități orientate catre sustenabilitate si un lifestyle cosmopolit.

Pentru o piață interesată de siguranță, valoare și perspectivă, HORIZON CITY devine nu doar o opțiune rezidențială, ci un reper de încredere în nordul Bucureștiului.

Citeste in continuare

Exclusiv

O anexă gospodărească, cuprinsă de flăcări chiar pe 1 decembrie

Publicat

pe

În aceste momente, pompierii mehedințeni intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească în orașul Vânju Mare.

La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere din cadrul Stației de Pompieri Vânju Mare și o ambulanță SMURD. De asemenea, în sprijin a fost trimisă și o altă autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin.

Echipajele intervin pentru limitarea și lichidarea incendiului care a cuprins anexa pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Citește și: Două cutremure în România, în această dimineaţă

Citeste in continuare

Exclusiv

Acțiune rutieră în sistem „Cascadă” în Mehedinți și Caraș-Severin: 61 de sancțiuni și 29 de permise reținute

Publicat

pe

Polițiștii din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Mehedinți și Caraș-Severin au desfășurat, ieri o amplă acțiune rutieră în sistem „Cascadă”, coordonată de Serviciile Rutiere ale celor două județe. Scopul activității l-a reprezentat creșterea gradului de siguranță rutieră, prevenirea accidentelor și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.

Zeci de sancțiuni și permise reținute

În urma controalelor, polițiștii au aplicat 61 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de peste 71.000 de lei. Dintre acestea:

  • 37 pentru depășirea vitezei legale,
  • 1 pentru depășiri neregulamentare,
  • 17 pentru alte abateri,
  • 6 pentru nefolosirea centurii de siguranță.

Tot în cadrul acțiunii, au fost reținute 29 de permise de conducere.

Polițiștii au legitimat 92 de persoane prin aplicația e-DAC și au controlat 88 de vehicule.

Astfel de acțiuni vizează responsabilizarea șoferilor și diminuarea numărului de accidente provocate de nerespectarea regulilor de circulație, transmit reprezentanții Poliției Rutiere.

Citește și: (VIDEO) Ploi torențiale și cicloane devastatoare în Asia: peste 900 de morți și sute de dispăruți

Citeste in continuare

ObservTOT pe Facebook

Cele mai noi stiri

Exclusiv17 ore ago

HORIZON CITY | Noua ancoră rezidențială din nordul Bucureștiului

HORIZON CITY, un proiect rezidențial în valoare de 130 de milioane de euro, se conturează ca una dintre cele mai solide...

Administrație localăo zi ago

Foraje puturi apă București și Ilfov – servicii complete, profesionale și durabile

Cauți o echipă cu experiență pentru fhttps://euroforaj.rooraje puturi de apă în București și Ilfov, realizate corect, rapid și cu garanția...

Exclusivo zi ago

O anexă gospodărească, cuprinsă de flăcări chiar pe 1 decembrie

În aceste momente, pompierii mehedințeni intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească în orașul Vânju Mare. La...

Dragoş Dobrescu Dragoş Dobrescu
Socialo zi ago

Dragoş Dobrescu: de la ziduri de birouri la infrastructuri cu sens pentru generaţiile care vin

Într-o perioadă în care economia românească se află în plin proces de maturizare, iar antreprenorii îşi regândesc rolul în societate,...

Politică localăo zi ago

Donald Trump, mesaj de Ziua Națională. Pentru ce a lăudat România în scrisoarea trimisă lui Nicușor Dan

Președintele american Donald Trump a transmis un mesaj special cu ocazia Zilei Naționale a României, într-o scrisoare adresată omologului său...

Exclusivo zi ago

Acțiune rutieră în sistem „Cascadă” în Mehedinți și Caraș-Severin: 61 de sancțiuni și 29 de permise reținute

Polițiștii din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Mehedinți și Caraș-Severin au desfășurat, ieri o amplă acțiune rutieră în sistem „Cascadă”,...

Exclusiv2 zile ago

Mehedinți: Un bărbat a murit strivit sub tractor, la Ilovăț

Un bărbat de aproximativ 41 de ani și-a pierdut viața astăzi, strivit sub tractorul pe care îl conducea pe DJ...

Stiri Mehedinti2 zile ago

SEO Digital lansează Programul de Referral și consolidează cea mai rapidă platformă de publicare advertoriale din Români

Timișoara, România – SEO Digital, platformă românească de content marketing și publicare automatizată de advertoriale, anunță lansarea oficială a Programului...

Stiri de actualitate