Exclusiv
Cele mai gustoase produse din peste pe care trebuie sa le incerci
Iti doresti sa-ti diversifici alimentatia si sa te bucuri de produse gustoase si sanatoase? Incearca preparatele din peste, care sunt bogate in Omega 3 si Omega 6 si care iti asigura o buna functionare a organismului.
De exemplu, trebuie sa incerci pastrama de peste, batogul afumat, salatele de icre sau macroul afumat. Toate acestea sunt extrem de gustoase si le poti pune pe masa inclusiv atunci cand primesti musafiri.
Pastrama de peste
Pregatita din fileuri din peste proaspat, care sunt petrecute printr-un amestec de mirodenii si plante aromatice deosebite, pastrama are un gust temperat de cimbru. O poti savura alaturi de o multitudine de garnituri.
Dupa ce este atent curatat, pestele este dezosat, iar apoi depielat sit recut prin sare, zahar, usturoi si condimente precum boiaua de ardei dulce, boiaua de ardei iute, dar si cimbru. La final, pestele este pus la afumat, iar pastrama poate contine urme de oase, insa pentru ca sunt macerate, nu te pot rani.
Indicat este sa consumi pastrama cat mai repede dupa ce deschizi ambalajul, pentru ca apoi incepe sa-si piarda din proprietati.
Scrumbie de Dunare
Un alt produs gustos, pe care trebuie sa-l incerci este scrumbia afumata de Dunare. Acest preparat este unic intrucat este realizat dintr-o specie de peste care se gaseste numai in Marea Neagra. Este vorba despre un relict ponticadaptat la conditiile acestei mari. Mai exact, primavara canoteaza pana cand se acomodeaza in apa dulce si isi obtine grasimile de care are nevoie.
Cotlet de crap argintiu
Cotletul de crap argintiu este specific tinutului deltaic, fiind obtinut dintr-un mix de pesti atent selectionati, care sunt portionati cu grija. Acest preparat se sareaza foarte bine, iar apoi se afuma la rece, pana cand pestele obtine un gust cu totul aparte.
Crapul este capturat la setca si navod din apele dulci sau de crescatorie din Delta Dunarii, dar si din zona Lacului Razim-Sinoe. Aces produs este afumat si apoi refrigerat si ambalat in vid, pastrandu-si astfel foarte bine proprietatile.
Salate de icre
Nu ezita sa incerci si salatele de icre. Ele pot fi simple sau cu ceapa si sunt realizate dupa retete traditionale, stravechi, ce au fost mostenite din generatie in generatie. Principalele ingrediente folosite pentru realizarea salatelor sunt: icrele de peste, uleiul de floarea soarelui, apa carbogazoasa si sucul de lamaie.
Termenul de valabilitate al salatelor de icre este de 12 – 16 zile, insa cu siguranta nu vor rezista atat de mult in frigider atunci cand vei vedea cat de gustoase sunt.
Macrou marinat
Daca iti plac produsele marinate, atunci macroul marinat este o alegere extrem de inspirata. Rondelele de macrou sunt lasate la marinat inr-un mix de sare, otet din vin, piper negru boabe, coriandru si zahar pana cand isi iau toata aroma pe care o vei savura. Pestele dupa ce este ambalat trebuie tinut la o temperatura cuprinsa intre 2 si 8 grade Celsius. De preferat este sa il consumi in decurs de cel mult 48 de ore de la deschiderea ambalajului.
Deltaica.roiti pune la dispozitie atat de multe produse gustoase, incat iti va fi greu sa alegi doar cateva. Tot de la Deltaica poti comanda si cosuri cu mai multe tipuri de produse din peste, daca nu te poti decide, acestea urmand sa-ti ajunga direct acasa: simplu si repede.
Date de contact:
E-mail: vanzari@deltaica.ro
Telefon: 0729.995.529
Exclusiv
HORIZON CITY | Noua ancoră rezidențială din nordul Bucureștiului
HORIZON CITY, un proiect rezidențial în valoare de 130 de milioane de euro, se conturează ca una dintre cele mai solide dezvoltări din zona Pipera, atât prin amploare, cât și prin direcția modernă pe care o imprimă noilor standarde rezidențiale din nord. Dezvoltat pe aproape 23.000 mp, cu 699 de apartamente și 926 de locuri de parcare, proiectul combină conectivitatea, funcționalitatea și o abordare echilibrată a confortului rezidențial.
Amplasat pe Bulevardul Pipera, într-o zonă în care piața rezidențială s-a maturizat semnificativ, HORIZON CITY beneficiază de proximitate față de centre de afaceri, școli internaționale, clinici medicale, retail extins și infrastructură rutieră strategică. Conectivitatea devine astăzi un criteriu decisiv pentru cumpărători și investitori, iar proiectul se aliniază acestui context într-un mod coerent.

„Conectivitatea și accesul facil la infrastructură sunt astăzi decisive pentru clienți. HORIZON CITY răspunde acestei maturizări a pieței prin poziționare, planificare și un concept orientat către nevoile reale ale zonei de nord”, afirmă Cătălin Apetri Director Dezvoltare, Horizon City
Cele 699 de locuințe sunt integrate într-un masterplan care pune accent pe lumină naturală, eficiența spațiilor și acces rapid la facilitățile esențiale. Cele două niveluri de parcare subterană și infrastructura verticală modernă susțin un flux optim, iar soluțiile constructive urmăresc durabilitatea, eficiența și reducerea costurilor de întreținere esențiale într-o piață atentă la stabilitate și predictibilitate.
„Ne-am concentrat pe soluții durabile, pe un nivel ridicat de confort și pe o amplasare care servește nevoilor reale ale unei comunități dinamice”, completează Cătălin Apetri, Director Dezvoltare, Horizon City
Dezvoltarea vine într-un context urban favorabil, marcat de investiții publice semnificative. Printre acestea se numără pasajul suspendat de pe Șoseaua Petricani, proiect care va fluidiza traficul în zonă și va susține mobilitatea. În proximitate, sectorul a bugetat realizarea unei parcări publice, a unui centru comercial și a unei săli polivalente, completând ecosistemul urban din jurul HORIZON CITY.
În acest context, reprezentanții North Bucharest Investments subliniază potențialul comercial al proiectului:
„Dezvoltarea infrastructurii și dinamica zonei cresc atractivitatea proiectului. În etapa de pre-sales, vedem un interes puternic din partea clienților și investitorilor. Pentru aceștia, HORIZON CITY înseamnă acces facil, potențial de apreciere și o opțiune stabilă într-o piață în căutare de proiecte sigure și bine poziționate.”

Într-o piață care s-a maturizat și pune accent pe predictibilitate, HORIZON CITY se diferențiază printr-o construcție responsabilă, finanțare proprie fără expunere bancară și un model de dezvoltare orientat clar către comunitate. Proiectul adoptă o filozofie people-centric, în care deciziile de proiectare sunt ghidate de nevoile reale ale locuirii urbane: lumină naturală, arhitectură funcțională, acces rapid la infrastructură și integrarea într-o zonă cu potențial urban în creștere.
Sustenabilitatea este parte structurală a proiectului: prin materialele selectate, prin eficiența soluțiilor tehnice și prin atenția acordată costurilor de întreținere.
HORIZON CITY mizează pe echilibrul autentic între confort, calitate și coerența unei comunități orientate catre sustenabilitate si un lifestyle cosmopolit.
Pentru o piață interesată de siguranță, valoare și perspectivă, HORIZON CITY devine nu doar o opțiune rezidențială, ci un reper de încredere în nordul Bucureștiului.
Exclusiv
O anexă gospodărească, cuprinsă de flăcări chiar pe 1 decembrie
În aceste momente, pompierii mehedințeni intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească în orașul Vânju Mare.
La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere din cadrul Stației de Pompieri Vânju Mare și o ambulanță SMURD. De asemenea, în sprijin a fost trimisă și o altă autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin.
Echipajele intervin pentru limitarea și lichidarea incendiului care a cuprins anexa pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Citește și: Două cutremure în România, în această dimineaţă
Exclusiv
Acțiune rutieră în sistem „Cascadă” în Mehedinți și Caraș-Severin: 61 de sancțiuni și 29 de permise reținute
Polițiștii din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Mehedinți și Caraș-Severin au desfășurat, ieri o amplă acțiune rutieră în sistem „Cascadă”, coordonată de Serviciile Rutiere ale celor două județe. Scopul activității l-a reprezentat creșterea gradului de siguranță rutieră, prevenirea accidentelor și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.
Zeci de sancțiuni și permise reținute

În urma controalelor, polițiștii au aplicat 61 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de peste 71.000 de lei. Dintre acestea:
- 37 pentru depășirea vitezei legale,
- 1 pentru depășiri neregulamentare,
- 17 pentru alte abateri,
- 6 pentru nefolosirea centurii de siguranță.
Tot în cadrul acțiunii, au fost reținute 29 de permise de conducere.
Polițiștii au legitimat 92 de persoane prin aplicația e-DAC și au controlat 88 de vehicule.
Astfel de acțiuni vizează responsabilizarea șoferilor și diminuarea numărului de accidente provocate de nerespectarea regulilor de circulație, transmit reprezentanții Poliției Rutiere.
Citește și: (VIDEO) Ploi torențiale și cicloane devastatoare în Asia: peste 900 de morți și sute de dispăruți
-
Exclusivacum 5 zileMehedinți: Primarul comunei Gogoșu, Jean Rogoveanu, a murit în urma unui infarct
-
Exclusivacum 7 zileDe ce spune Gabriel Nicolaev că „blocajele emoționale distrug viața înainte să distrugă sănătatea” – analiza unui concept promovat în cadrul CyGuru și Medicina Nicolaev
-
Exclusivacum 2 zileMehedinți: Un bărbat a murit strivit sub tractor, la Ilovăț
-
Exclusivacum o săptămână(VIDEO) Bărbat reținut pentru distrugerea unei autospeciale de poliție la Drobeta-Turnu Severin
-
Socialacum 5 zileVitalitas, proiectul lui Dragoş Dobrescu, primul centru care oferă neurofeedback pentru seniori
-
Știri din județacum 5 zileCurățare Tapițerie Oradea – Soluții Profesionale
-
Exclusivacum 6 zileMehedințean, cercetat pentru pornografie infantilă
-
Socialacum 4 zileVitalitas, proiectul lui Dragoş Dobrescu, aduce demnitate și viață activă seniorilor din România
