Exclusiv
Fost primar, judecat pentru abuz în serviciu
Procurorii DNA din Craiova au anunțat trimiterea în judecată a unui fost primar al comunei mehedințene Malovăț, acuzat de abuz în serviciu. Anchetatorii susțin că fostul edil a atribuit ilegal mai multe contracte privind modernizare de drumuri, achiziții materiale de construcții sau lucrări de reabilitare termică. În același dosar a fost deferit justiției și reprezentantul unei societăți comerciale. Potrivit procurorilor DNA, prejudiciul în acest dosar este de peste 5 milioane de lei.
Procurii DNA au precizat că faptele din acest dosar ar fi fost comise în urmă cu mai bine de 10 ani.
”În perioada 2009-2011, inculpatul Băzăvan Gheorghe, în calitate de primar, și-ar fi exercitat atribuțiile de serviciu ce îi reveneau în domeniul achizițiilor publice, astfel încât mai multor societăți comerciale să le fie atribuite, în mod nelegal, o serie de contracte privind modernizare de drumuri, achiziții materiale de construcții, lucrări de reabilitare termică, etc.
Unul dintre aceste contracte, ce avea ca obiect furnizarea unor materiale de construcție, ar fi fost atribuit societății reprezentate de omul de afaceri, inculpat în prezenta cauză”, au precizat anchetatorii.
Aceștia din urmă mai spun că ar fi fost decontate diferite sume de bani, deși nu au fost prestate serviciile ori nu au fost livrate bunurile facturate. De asemenea, procesele verbale de recepție întocmite ar fi avut un caracter formal și nu au fost întemeiate pe baza unor verificări efective. În anumite situații ar fi fost stabilite dobânzi penalizatoare, cu încălcarea dispozițiilor legale în materie.
Prin aceste demersuri, primăria comunei Malovăț a fost prejudiciată cu suma 5.237.310 lei, după cum au precizat anchetatorii.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinți.
Condamnare cu executare în alt dosar de abuz în serviciu
Fostul edil din Malovăț a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un dosar de abuz în serviciu și luare de mită, în toamna anului 2013. Acuzațiile au fost legate tot de atribuirea unor contracte.
”În perioada septembrie 2012 – octombrie 2013, inculpatul Băzăvan Gheorghe, în calitate de primar al comunei Malovăț, județul Mehedinți, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, atribuind nelegal, trei contracte de execuție lucrări unei firme de construcții, știind că acestea sunt lovite de nulitate și recepția lucrărilor este imposibil de efectuat”, au susținut atunci procurorii DNA.
În plus, inculpatul ar fi primit 20.000 de euro de la un denunțător. În schimbul banilor ar fi trebuit să confirme situațiile de lucrări executate de firma martorului denunțător în favoarea primăriei comunei Malovăț și pentru a dispune plata lucrărilor executate în cursul anului 2012. Pe 30 octombrie 2013, inculpatul a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de 20.000 de euro de la denunțător.
Inculpatul a fost condamnat definitiv la sfârșitul anului 2014. Potrivit mhalert.ro, a primit o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare pentru infracțiunile comise. Sentința a fost dată de magistrații Curții de Apel Craiova.
Exclusiv
HORIZON CITY | Noua ancoră rezidențială din nordul Bucureștiului
HORIZON CITY, un proiect rezidențial în valoare de 130 de milioane de euro, se conturează ca una dintre cele mai solide dezvoltări din zona Pipera, atât prin amploare, cât și prin direcția modernă pe care o imprimă noilor standarde rezidențiale din nord. Dezvoltat pe aproape 23.000 mp, cu 699 de apartamente și 926 de locuri de parcare, proiectul combină conectivitatea, funcționalitatea și o abordare echilibrată a confortului rezidențial.
Amplasat pe Bulevardul Pipera, într-o zonă în care piața rezidențială s-a maturizat semnificativ, HORIZON CITY beneficiază de proximitate față de centre de afaceri, școli internaționale, clinici medicale, retail extins și infrastructură rutieră strategică. Conectivitatea devine astăzi un criteriu decisiv pentru cumpărători și investitori, iar proiectul se aliniază acestui context într-un mod coerent.

„Conectivitatea și accesul facil la infrastructură sunt astăzi decisive pentru clienți. HORIZON CITY răspunde acestei maturizări a pieței prin poziționare, planificare și un concept orientat către nevoile reale ale zonei de nord”, afirmă Cătălin Apetri Director Dezvoltare, Horizon City
Cele 699 de locuințe sunt integrate într-un masterplan care pune accent pe lumină naturală, eficiența spațiilor și acces rapid la facilitățile esențiale. Cele două niveluri de parcare subterană și infrastructura verticală modernă susțin un flux optim, iar soluțiile constructive urmăresc durabilitatea, eficiența și reducerea costurilor de întreținere esențiale într-o piață atentă la stabilitate și predictibilitate.
„Ne-am concentrat pe soluții durabile, pe un nivel ridicat de confort și pe o amplasare care servește nevoilor reale ale unei comunități dinamice”, completează Cătălin Apetri, Director Dezvoltare, Horizon City
Dezvoltarea vine într-un context urban favorabil, marcat de investiții publice semnificative. Printre acestea se numără pasajul suspendat de pe Șoseaua Petricani, proiect care va fluidiza traficul în zonă și va susține mobilitatea. În proximitate, sectorul a bugetat realizarea unei parcări publice, a unui centru comercial și a unei săli polivalente, completând ecosistemul urban din jurul HORIZON CITY.
În acest context, reprezentanții North Bucharest Investments subliniază potențialul comercial al proiectului:
„Dezvoltarea infrastructurii și dinamica zonei cresc atractivitatea proiectului. În etapa de pre-sales, vedem un interes puternic din partea clienților și investitorilor. Pentru aceștia, HORIZON CITY înseamnă acces facil, potențial de apreciere și o opțiune stabilă într-o piață în căutare de proiecte sigure și bine poziționate.”

Într-o piață care s-a maturizat și pune accent pe predictibilitate, HORIZON CITY se diferențiază printr-o construcție responsabilă, finanțare proprie fără expunere bancară și un model de dezvoltare orientat clar către comunitate. Proiectul adoptă o filozofie people-centric, în care deciziile de proiectare sunt ghidate de nevoile reale ale locuirii urbane: lumină naturală, arhitectură funcțională, acces rapid la infrastructură și integrarea într-o zonă cu potențial urban în creștere.
Sustenabilitatea este parte structurală a proiectului: prin materialele selectate, prin eficiența soluțiilor tehnice și prin atenția acordată costurilor de întreținere.
HORIZON CITY mizează pe echilibrul autentic între confort, calitate și coerența unei comunități orientate catre sustenabilitate si un lifestyle cosmopolit.
Pentru o piață interesată de siguranță, valoare și perspectivă, HORIZON CITY devine nu doar o opțiune rezidențială, ci un reper de încredere în nordul Bucureștiului.
Exclusiv
O anexă gospodărească, cuprinsă de flăcări chiar pe 1 decembrie
În aceste momente, pompierii mehedințeni intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească în orașul Vânju Mare.
La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere din cadrul Stației de Pompieri Vânju Mare și o ambulanță SMURD. De asemenea, în sprijin a fost trimisă și o altă autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin.
Echipajele intervin pentru limitarea și lichidarea incendiului care a cuprins anexa pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Citește și: Două cutremure în România, în această dimineaţă
Exclusiv
Acțiune rutieră în sistem „Cascadă” în Mehedinți și Caraș-Severin: 61 de sancțiuni și 29 de permise reținute
Polițiștii din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Mehedinți și Caraș-Severin au desfășurat, ieri o amplă acțiune rutieră în sistem „Cascadă”, coordonată de Serviciile Rutiere ale celor două județe. Scopul activității l-a reprezentat creșterea gradului de siguranță rutieră, prevenirea accidentelor și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.
Zeci de sancțiuni și permise reținute

În urma controalelor, polițiștii au aplicat 61 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de peste 71.000 de lei. Dintre acestea:
- 37 pentru depășirea vitezei legale,
- 1 pentru depășiri neregulamentare,
- 17 pentru alte abateri,
- 6 pentru nefolosirea centurii de siguranță.
Tot în cadrul acțiunii, au fost reținute 29 de permise de conducere.
Polițiștii au legitimat 92 de persoane prin aplicația e-DAC și au controlat 88 de vehicule.
Astfel de acțiuni vizează responsabilizarea șoferilor și diminuarea numărului de accidente provocate de nerespectarea regulilor de circulație, transmit reprezentanții Poliției Rutiere.
Citește și: (VIDEO) Ploi torențiale și cicloane devastatoare în Asia: peste 900 de morți și sute de dispăruți
-
Exclusivacum 5 zileMehedinți: Primarul comunei Gogoșu, Jean Rogoveanu, a murit în urma unui infarct
-
Exclusivacum 7 zileDe ce spune Gabriel Nicolaev că „blocajele emoționale distrug viața înainte să distrugă sănătatea” – analiza unui concept promovat în cadrul CyGuru și Medicina Nicolaev
-
Exclusivacum 2 zileMehedinți: Un bărbat a murit strivit sub tractor, la Ilovăț
-
Exclusivacum o săptămână(VIDEO) Bărbat reținut pentru distrugerea unei autospeciale de poliție la Drobeta-Turnu Severin
-
Știri din județacum 5 zileCurățare Tapițerie Oradea – Soluții Profesionale
-
Socialacum 5 zileVitalitas, proiectul lui Dragoş Dobrescu, primul centru care oferă neurofeedback pentru seniori
-
Exclusivacum 6 zileMehedințean, cercetat pentru pornografie infantilă
-
Socialacum 4 zileVitalitas, proiectul lui Dragoş Dobrescu, aduce demnitate și viață activă seniorilor din România
