Exclusiv
VIDEO Zi de foc pentru pompierii mehedințeni, pe 25 martie
Pompierii din cadrul ISU „Drobeta“ al județului Mehedinți au intervenit vineri, 25 martie, pentru stingerea a 22 de incendii de vegetație uscată și litieră. Acestea au iybucnit pe raza a 12 unități administrativ – teritoriale. Incendii au avut loc în localitățile Bala, Bâcleș (4), Breznița–Ocol (2), Broșteni, Căzănești (4), Corcova (2), Dumbrava (2), Florești, Orșova, Prunișor (2), Șimian (2) și Șișești.
Pentru stingerea incendiilor, care s-au manifestat în mai multe focare, au fost mobilizați peste 60 de pompieri. A fost nevoie de 12 autospeciale de lucru cu apă și spumă. De asemenea, de două ATV-uri, două autocamioane și o autospecială pentru muncă operativă. Unul dintre camioane a fost dotat cu bazine de apă.
Pompieri aflați în timpul liber, solicitați să vină la serviciu
Forțele de intervenție au fost suplimentate cu efective din turele libere pentru a răspunde tuturor solicitărilor.
Pompierii au depus eforturi susținute pentru a limita și stinge incendiile. Acestea s-au extins din cauza vântului puternic și au cuprins suprafețe foarte mari. În unele zone a existat riscul să se propage la locuințele cetățenilor.
Pe raza localității Runcșor din comuna Bala, flăcările au cuprins circa 300 sute de hectare de litieră și vegetație uscată. Pompierii militari au intervenit pentru localizarea și stingerea incendiului, dar și pentru protejarea locuințelor cetățenilor. Alături de pompieri au acționat și lucrători ai Ocolului Silvic Tarnița, dar și cetățeni.
Intervenție dificilă la Orșova
O intervenție dificilă a avut loc și pe raza municipiului Orșova. Peste 25 de pompieri au luptat cu flăcările care s-au manifestat pe o suprafață de circa 130 de hectare la litieră, vegetație uscată, lăstăriș și mărăciniș. Concomitent cu misiunea de localizare și stingere a incendiului, ce s-a manifestat în mai multe focare, pompierii au realizat un dispozitiv de protejare a colibelor din zonă.
Pe raza localității Jidoștița, comuna Breznița – Ocol, timp de peste șapte ore, pompierii militari au acționat pentru stingerea flăcărilor, care au cuprins vegetație uscată, lăstăriș, măraciniș și litieră, pe o suprafață de circa 50 de hectare.
De la începutul anului, pompierii mehedințeni s-au confruntat cu peste 230 de incendii izbucnite la vegetație uscată. Suprafața afectată a fost de peste 2000 de hectare de teren. În cazul incendiilor de vegetație uscată, flăcările se extind cu repeziciune, cuprinzând suprafețe foarte mari. Pompierii depun eforturi foarte mari pentru a opri propagarea arderilor.
Pompierii, apel către populație
Pompierii fac apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate și să conștientizeze că arderile necontrolate pot produce pagube materiale însemnate. De asemenea, riscă să pună în pericol chiar viața semenilor.
Arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este STRICT INTERZISĂ dacă nu se impune ca măsură fitosanitară de combatere a răspândirii unor boli sau dăunători specifici.
Totodată, arderea resturilor vegetale, a deşeurilor şi altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc deschis – emis de Primărie, cu avizul Gărzii de Mediu, şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, precum şi amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda de la 1.000 la 2500 lei.
Citește și: Serghei Şoigu, pentru prima dată în public după două săptămâni
Exclusiv
Cum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald
Vara schimbă tot: hainele pe care le purtăm, rutina de îngrijire și chiar parfumul pe care îl alegem în fiecare dimineață. Temperaturile ridicate influențează modul în care un parfum evoluează pe piele, iar aromele intense și grele pot deveni copleșitoare după doar câteva ore.
Dacă ești în căutarea unui parfum pentru sezonul cald, secretul nu este să alegi neapărat un parfum mai puternic, ci unul construit în jurul ingredientelor potrivite.
Ce ingrediente sunt ideale într-un parfum de vară?
Parfumierii aleg, de regulă, ingrediente care transmit prospețime, energie și luminozitate. Citricele sunt printre cele mai populare note ale sezonului, deoarece oferă o senzație imediată de prospețime și se dezvoltă frumos în contact cu pielea încălzită de soare.
Lime-ul, bergamota, mandarina sau grapefruitul sunt adesea completate de note verzi, acorduri curate sau ingrediente lemnoase moderne, care adaugă profunzime fără a încărca parfumul.
În același timp, parfumurile inspirate de vacanțe și destinații exotice câștigă tot mai mult teren. Ingrediente precum smochina, laptele de cocos sau lemnul de santal creează parfumuri solare, relaxate și confortabile, perfecte pentru serile de vară.
De ce parfumul miroase diferit vara?
Căldura intensifică evaporarea parfumului și poate modifica felul în care acesta este perceput. De aceea, aceeași creație poate avea un miros diferit iarna față de vară.
Parfumurile echilibrate, construite pe contraste între prospețime și note de bază persistente, tind să evolueze mai armonios pe piele în sezonul cald.
Două parfumuri inspirate de vară și de parfumeria de nișă
Pornind de la această tendință, Oriflame completează colecția Top Scents cu două noi parfumuri create împreună cu Givaudan, unul dintre liderii mondiali în parfumeria fină.

La La Lime – prospețime reinterpretată
Dacă preferi parfumurile fresh, luminoase și energice, La La Lime este alegerea potrivită.
Parfumul este construit în jurul lime-ului peruvian, completat de un acord de lenjerie proaspăt spălată și Akigalawood, o notă lemnoasă modernă care oferă profunzime și persistență. Rezultatul este un parfum vibrant, contemporan și ușor de purtat în orice moment al zilei.

Tropic Thunder – vacanța într-o sticlă
Pentru cei care preferă parfumurile mai calde și senzuale, Tropic Thunder propune o atmosferă complet diferită.
Smochina coaptă, laptele de cocos și lemnul de santal construiesc o compoziție inspirată de zilele petrecute la soare și de energia destinațiilor tropicale. Este un parfum care îmbină prospețimea fructelor cu confortul notelor cremoase și lemnoase, fiind ideal pentru serile de vară.
Parfumuri create fără limite
Atât La La Lime, cât și Tropic Thunder fac parte din Top Scents, prima colecție Oriflame inspirată din parfumeria de nișă.
Colecția a fost dezvoltată în colaborare cu Givaudan și cu noua generație de parfumieri ai școlii sale de parfumerie. În cadrul unui proiect unic, aceștia au primit aceeași provocare: să creeze fără reguli, fără constrângeri comerciale și fără limitări de cost. Rezultatul este o colecție de parfumuri moderne, construite în jurul creativității și al ingredientelor premium.
Pentru cei care vor să descopere mai mult decât parfumul din sticlă, Oriflame a lansat și o serie de episoade disponibile pe YouTube, unde poate fi urmărit întregul proces de creație, de la inspirație și alegerea ingredientelor până la competiția dintre parfumieri.
Ce parfum alegi vara? Nu există un răspuns universal. Dacă îți plac parfumurile proaspete, citrice și energice, ingredientele precum lime-ul sunt alegerea ideală. Dacă preferi aromele calde, exotice și cu personalitate, notele de smochină, cocos și lemn de santal sunt perfecte pentru serile de vară.

Indiferent de preferințe, sezonul cald este momentul ideal să experimentezi și să descoperi parfumuri inspirate din universul parfumeriei de nișă. Iar colecția Top Scents de la Oriflame demonstrează că ingredientele premium, creativitatea și accesibilitatea pot exista în aceeași sticlă.
(Advertorial)
Exclusiv
StiriClujNapoca.ro – sursa ta de știri locale și informații relevante din Cluj
StiriClujNapoca.ro este o platformă media online independentă dedicată municipiului Cluj-Napoca și comunităților din județul Cluj. Publicația urmărește actualitatea locală, evenimentele importante și subiectele care influențează viața de zi cu zi a clujenilor.
Obiectivul platformei este prezentarea unor informații clare, relevante și verificate, într-un format accesibil publicului. Conținutul editorial este adresat atât locuitorilor din Cluj-Napoca și din județ, cât și persoanelor interesate de evoluția unuia dintre cele mai importante centre urbane din România.
Știri locale din Cluj-Napoca și județul Cluj
Secțiunea dedicată știrilor locale reunește informații despre administrație, infrastructură, trafic, educație, sănătate, economie, evenimente și viața comunității.
Cele mai recente știri din Cluj pot fi consultate aici:
https://stiriclujnapoca.ro/locale/
Actualitatea locală are un impact direct asupra comunității. Deciziile autorităților, lucrările de infrastructură, modificările din transportul public, evenimentele culturale sau situațiile care afectează circulația sunt informații importante pentru locuitorii municipiului și ai localităților din apropiere.
Prin monitorizarea constantă a acestor subiecte, StiriClujNapoca.ro își propune să îi ajute pe cititori să înțeleagă mai bine ce se întâmplă în comunitatea lor.
Informații verificate și relevante pentru cititori
Într-un mediu digital în care informațiile circulă rapid, verificarea datelor și prezentarea corectă a contextului sunt esențiale. StiriClujNapoca.ro urmărește publicarea informațiilor provenite din surse identificabile, comunicate oficiale, declarații publice și informații de interes comunitar.
Principiile editoriale ale platformei includ:
- verificarea informațiilor înainte de publicare;
- prezentarea clară a faptelor;
- separarea informațiilor de opinii;
- actualizarea articolelor atunci când apar date noi;
- tratarea responsabilă a subiectelor de interes public;
- respectarea dreptului la replică.
Scopul publicației este informarea corectă a cititorilor, fără exagerări și fără prezentarea informațiilor neverificate drept certitudini.
Ce informații găsești pe StiriClujNapoca.ro
Platforma urmărește subiecte relevante pentru Cluj-Napoca și județul Cluj, printre care:
Administrație publică
Hotărâri ale autorităților locale, investiții publice, proiecte ale municipalității și informații despre serviciile publice.
Trafic și infrastructură
Lucrări rutiere, restricții de circulație, transport public, proiecte de mobilitate și situații care pot influența deplasarea prin oraș.
Educație
Informații despre școli, universități, examene, proiecte educaționale și decizii care îi privesc pe elevi, studenți, părinți și profesori.
Sănătate
Anunțuri ale instituțiilor medicale, campanii de sănătate publică, investiții în spitale și informații utile pentru comunitate.
Evenimente și cultură
Concerte, festivaluri, spectacole, expoziții, conferințe și alte evenimente organizate în Cluj-Napoca și în județ.
Comunitate
Inițiative civice, probleme semnalate de locuitori, acțiuni sociale și proiecte care contribuie la dezvoltarea comunității clujene.
O platformă media independentă dedicată Clujului
StiriClujNapoca.ro funcționează ca o publicație online independentă, concentrată asupra informațiilor locale. Independența editorială permite selectarea subiectelor în funcție de relevanța lor pentru public și de impactul asupra comunității.
Mai multe informații despre publicație și modalitățile de contact sunt disponibile pe pagina:
https://stiriclujnapoca.ro/despre-contact/
Platforma se adresează persoanelor care caută informații despre Cluj-Napoca, inclusiv locuitorilor, studenților, antreprenorilor, reprezentanților instituțiilor, organizațiilor și românilor din diaspora care vor să rămână conectați la actualitatea locală.
Cum poți trimite o informație de interes public
Cititorii, instituțiile, organizațiile și reprezentanții comunității pot transmite:
- informații de interes public;
- sesizări referitoare la probleme locale;
- comunicate de presă;
- anunțuri despre evenimente;
- fotografii și materiale relevante;
- solicitări de corectare sau drept la replică.
Mesajele pot fi trimise la adresa:
info@stiriclujnapoca.ro
Pentru o verificare mai rapidă, informațiile transmise ar trebui să includă, atunci când este posibil, locul și data evenimentului, documente, imagini sau alte elemente care pot confirma situația semnalată.
Trimiterea unei informații nu garantează publicarea acesteia. Materialele sunt analizate în funcție de relevanță, interes public și posibilitatea verificării datelor.
De ce sunt importante publicațiile locale
Presa locală contribuie la informarea comunității și la creșterea transparenței publice. O publicație dedicată Clujului poate prezenta în detaliu subiecte care nu sunt întotdeauna acoperite de presa națională, dar care afectează direct viața locuitorilor.
Prin articole despre administrație, trafic, educație, sănătate, economie și evenimente, StiriClujNapoca.ro oferă cititorilor un punct de acces către actualitatea municipiului Cluj-Napoca și a județului Cluj.
Urmărește actualitatea din Cluj-Napoca
Pentru informații despre cele mai importante evenimente și subiecte locale, accesează:
- Pagina principală: https://stiriclujnapoca.ro/
- Știri locale: https://stiriclujnapoca.ro/locale/
- Despre publicație și contact: https://stiriclujnapoca.ro/despre-contact/
StiriClujNapoca.ro înseamnă informații locale, actualitate și subiecte relevante pentru comunitatea clujeană.
Întrebări frecvente
Ce este StiriClujNapoca.ro?
StiriClujNapoca.ro este o platformă media online independentă care publică știri și informații despre Cluj-Napoca și județul Cluj.
Unde pot citi cele mai recente știri din Cluj?
Cele mai recente articole pot fi consultate pe pagina principală, la https://stiriclujnapoca.ro/, iar știrile locale sunt disponibile la https://stiriclujnapoca.ro/locale/.
Ce subiecte sunt publicate?
Platforma urmărește administrația locală, traficul, infrastructura, educația, sănătatea, economia, evenimentele și problemele comunității.
Cum pot trimite o știre sau un comunicat?
Informațiile și comunicatele de interes public pot fi trimise la adresa info@stiriclujnapoca.ro.
Unde găsesc datele de contact?
Datele despre publicație și informațiile de contact sunt disponibile la https://stiriclujnapoca.ro/despre-contact/.
Exclusiv
S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi
Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare de informații, selecția și claritatea devin esențiale.
În fiecare zi suntem înconjurați de prea multă informație. Nu totul este relevant sau util.
Selectat.ro selectează informațiile importante, le verifică și le prezintă clar, pentru ca cititorii să poată identifica mai ușor ceea ce merită să știe.
Noua platformă își propune să pună accent pe informația relevantă și pe o prezentare clară și accesibilă, oferind cititorilor o selecție atentă a subiectelor de interes.
Conceptul care stă la baza proiectului este exprimat chiar prin mesajul său: „Selectăm ce merită să știi.”
Selectat.ro
Ce merită să știi.
Contact: contact@selectat.ro
-
Politică localăacum 3 zileCum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate
-
Exclusivacum o săptămânăCum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald
-
Publicacum o săptămânăCum contribuie firmele de securitate la siguranța parcărilor?
-
Publicacum o săptămânăCe este un CNC cu sistem de măsurare integrat și de ce schimbă complet ritmul unui atelier?
-
Socialacum 5 zileCu aproape 60% din decesele din România cauzate de bolile cardiovasculare, rapiditatea diagnosticului în urgențe devine o prioritate națională
-
Socialacum 6 zileCum economisești zeci de ore de muncă alegând gardul potrivit
-
Socialacum o săptămână„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura
-
Uncategorizedacum 4 zileConveioare cu Role, Bandă și Lanț, Rampe de Egalizare și Lifturi Hidraulice — Ghid Complet SKBS România
