Connect with us

Exclusiv

Casa Artelor din Severin, inaugurată sâmbătă

Publicat

pe

Asociaţia Arte Educaţie Creativitate şi Banda Desenată Craioveană, în parteneriat cu GREN – Grupul Român de Educaţie Nouă (Lien), PVR – Parteneriat Village Roumain Belgia, Asociaţia Cordelia şi Casa Corpului Didactic Mehedinţi îi invită pe toţi iubitorii de cultură la inaugurarea Casei Artelor din Drobeta-Turnu Severin.

Evenimentul se va desfăşura sâmbătă, 17 septembrie 2022, ora 17.00, pe strada Antonini nr. 23 din Drobeta-Turnu Severin şi va fi centrat pe aniversarea BDC, o grupare artistică ce reuneşte trei severineni şi care a împlinit 40 de ani, precum şi un concert etno jazz.

Programul:

Expoziţie BDC şi lansare de albume de bandă desenată.

Autori: Viorel Pîrligras, Valentin Iordache, Cristian Ciomu, Marian Mirescu

Atelier concept BDAS (Banda Desenată Aplicată în Şcoală), susţinut de autorul BD Mihai Grăjdeanu (Bucureşti)

Concert etno jazz OPUS 1.61 – Diana Drăghici (vocal),Cornel Popescu (instrumente tradiţionale), Cristian Ciomu (instrumente cu clape), Mircea Suchici (violoncel)

Performance video – ZOOTROPE – Magali Revest (Franţa)

BDC

Banda Desenată Craioveană este o grupare de autori BD apărută în 1982, în cadrul clubului craiovean SF „Victor Anestin”, pentru că un segment din membrii fondatori ai clubului – Viorel Pîrligras şi Marian Mirescu – erau creatori de gen. Ulterior, grupului i s-au alăturat şi autorii Valentin Iordache, Cristian Ciomu şi, pentru scurtă vreme, „bedefilul” Dodo Niţă, iar mai nou sârbul Dragan Predić. Activitatea grupului a demarat cu adevărat în ultimii zece ani şi este marcată de mai multe expoziţii realizate la Drobeta-Turnu Severin şi Craiova, dar mai ales de editarea a 12 numere din revista BDC – Clubul Benzilor Desenate.

Viorel Pîrligras s-a născut la Drobeta-Turnu Severin. Este deţinător al câtorva performanţe în peisajul publicistic românesc al benzii desenate: iniţiator al BD-rock-ului în România, autor al primei benzi desenate tridimensionale şi mai ales recordman al seriei de stripuri „Oscar”, ce a depăşit cifra de 5.000 de gaguri cotidiene în cei 18 ani de existenţă. A câştigat, în 2002, Marele Premiu la concursul „Micul Prinţ”, organizat de Editura Alfa, care i-a editat apoi culegerea „Caragiale (în benzi desenate)”. Are publicate benzi desenate în Italia, Belgia, Franţa, Brazilia, Norvegia. Deţinător al unuia din Premiile de Excelenţă acordate de Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin în 2013.

Severineanul Valentin Iordache, care locuieşte acum la Orşova, a făcut sarea şi piperul gazetei „Academia Caţavencu” în anii 1992-1993, publicând seria „Le Mitocain Roumain”. În 2006, volumul „Epsitaxis la hamsii” (Editura MJM Craiova) obţine trofeul anual al celui mai bun album BD românesc. Autor a peste 100 de poveşti în benzi desenate şi a mai multor albume BD, este o legendă vie a grupului Banda Desenată Craioveană.

Marian Mirescu, cunoscut mai ales pentru transpunerea personajului Bulă în benzi desenate, a obţinut, ca scenarist,  Marele Premiu în 2010 la concursul Salonului BD International Comics Festival, de la Belgrad. Este editorul celui mai longeviv fanzin din România – “AH, BD!” – care a împlinit 26 ani în 2022. Singurul craiovean care a publicat benzi desenate în revista americană “Attic Witt”.

Cristian Ciomu este şi el severinean la origine. Face parte din seria de autori BD născuţi în urma concursului „Aventurile lui Pif şi ale colegului Minitehnicus” organizat de revista „Cutezătorii” în 1970. Doi ani mai târziu, la al doilea concurs naţional, a obţinut Premiul întâi. De atunci a publicat în mai multe reviste, dar şi-a împărţit pasiunea cu muzica (a cântat jazz rock progresiv cu „Basorelief”şi „Opus 1,61”, a compus muzica mai multor spectacole de teatru la Craiova, Iaşi, Suceava, Sibiu, Piteşti, Bucureşti si Quebec-Montreal Canada a susţinut partiturile muzicale la celebrele „Răscruciuri” organizate de asociaţia sa – Podul lui Apolodor) şi cu arhitectura, profesiunea sa. S-a evidenţiat la Salonul BD Craiova 96, unde a prezentat spectacolul audio-vizual „Balada lui Corto Maltese” reluată şi la Festivalul BD de la Belgrad în 2015.  In 2020 a editat primul sau album „Povestiri desenate istorice şi comice” cere reuneşte benzile desenate publicate în revista BDC.

Dragan Predić, din Kladovo – Serbia, un bun cunoscător al fenomenului BD românesc şi internaţional, a asigurat legătura strânsă a grupului cu organismele BD sârbeşti, participarea la festivalurile de gen de la Leskovac şi Belgrad, dar s-a constituit şi ca un bun translator al benzilor desenate româneşti în limba sârbă. E cel care a făcut posibilă apariţia operelor multor autori sârbi importanţi în revista grupului BDC.

Mihai Ionuț Grăjdeanu este autor și profesor de benzi desenate, fondator program B.D.A.Ș (Banda Desenata Aplicată la Școală). A demarat, în ultimii 11 ani, trei proiecte editoriale: Legendele Dacilor, Comics Didactic, BD Historia, o metodă de predare în şcoli, a inventat un muzeu (Muzeul Cosmic în cadrul Muzeului Municipiului Bucureşti), a inițiat şi organizat o serie de Saloane și expoziții BD în diferite oraşe din țară, pe lângă realizarea unui manual BD, numeroase romane grafice, reviste şi albume de bandă desenată publicate. A inițiat, sub egida Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, în parteneriat cu Academia Olimpică, “Olimpiada de Benzi Desenate”- demers unic la nivel mondial, o competiție dedicată elevilor de școală și liceu, eveniment desfășurat sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Organizează tabăra de benzi desenate a CNR UNESCO și reprezintă România la diferite expoziții și conferințe internaționale, cea mai recentă expoziție de autor fiind organizată de ICR Bruxelles în august 2022, cu ocazia anului Caragiale (“O scrisoare pierdută” în benzi desenate, tradusă în limba franceză).

Opus 1,61

Opus 1,61 abordeaxa stiluri muzicale diverse,  cronologic pornind de la rock progresiv ca sa abordexe apoi  jazz si musique du monde. Trupa s-a constituit la sfarsitul anilor 70 in Bucuresti la intitiativa unor studenti arhitecti care au gasit in rock o forma de dizidenta dar si de aliniere la cultura occidentului spre a carei forma de libertate de expresie si creativitate aspirau. Cristian Ciomu este cel care va continua Opus 1,61 si ii va da o noua orientare, anume de agora a artelor, si va reuni artisti palstici, muzicieni si arhitecti din Craiova. Din 2000 stilul muzical abordat este mai aproape de jazz cu influente clasice simfonice si de opera. Colaborarea cu Cornel Popescu, caval si fluiere traditionale introduce elemente etho din muzica arhaica romaneasca.  In 2022 Diana Draghici integreaza Opus 1,61 adugand orientari spre musique du monde. Celelalte colaborari continua si stilurile raman diversificate

Quator Opus 1,61 (Cristian Ciomu, Diana Draghici, Cornel Popescu, Mircea Suchici) abordeaza teme muzicale nascute din muzica popoarelor, muzica traditionala romaneasca fiind o forma de exprimare preferentiala. Ele pot fi combinate cu teme muzicale clasice cantate in mod liber.

Opus 1,61 isi propune implicarea in proiecte eduative in Romania, in cadrul unui laborator de cercetare in educatie alternativa.

Texte si teme muzicale: Uneori muzica e inspirata din folclorul romanesc cu diverse influente orientale (turcesti, grecesti si arabe) dar si slave si tzigane, alteori este o ocazie de a comunica asupra altror arte sau culturi.  Ceea ce este esential ca mesaj e sentimentul de comuniune, de apartenenta la o umanitate, diversa si complexa, dar unitara in acelasi timp.

Echipa:

Iulian Albu-chitara electrica, Cristian Ciomu claviaturi, Diana Draghici – voce, Cornel Popescu – caval,  Mirecea Suchici -violoncel, Marcel Voinea – baterie, Ilinca Zamfir – canto voce

Echipa e completata de Rodica Tugui – sociolog si consilier Opus 1,61 si Oana Stancu – actrita.

Diana Draghici, voce, colaboreaza cu trupa Opus din ianuarie 2022. De formatie actrita, dar activand in domeniul educatiei alternative ca formator si cofondator de scoala democratica, Diana e interesata de promovarea unei forme de spectacol la mijloc de drum intre improvizatie si structura stabilita, intre arta si viata reala, muzica si teatru, psihoterapie.  Considera ca muzica este un mijloc de comuniune directa, creind un arc de rezonanta intre artist si spectator. Empatia neconditionata fata de celalalt se pot exprima prin muzica deasemenea, prin muzica se pot atinge parti din sine inaccesibile in mod obisnuit, stari asemanatoare transei meditative. Modalitatile artistice sunt asumate:promovarea unei voci naturale, nelucrata ce exprima amprenta unei experienta de viata subictive, a oamenilor în simplitatea și unicitatea lor, un omagiu diversitatii lumii. Se inspira din muzica traditionala a diverselor popoare dar și din teme muzicale clasice și religioase, amestecându-le uneori în aceleași piese, în cel mai simplificat mod tehnic posibil, dar păstrând posibilitatea acestora de a crea rezonanțe prin variația lungimii sunetului, care este liberă.

Cornel Popescu caval, fluiere, cimpoi și dramba, este unul dintre cei mai activi interpreti de muzica traditionala olteneasca la aceste instrumente. Membru al mai multor societati culturale: Antonn Pann, Rusidava Culturala, Caravana culturii, cafeneaua Literară Cetatea Baniei, a introdus cavalul în biblioteci, muzee, lacasuri de cult dar și în cadrul unor concerte de ethno jazz alături de ceilalți membrii Opus 1,61. A participat la mai multe festivaluri concurs de gen obținând numeroase premii cel mai important fiind cel obținut la cea de a 8-a editie a prestigiosululi festival internațional de folclor Maria Tanase. Pastrator al autentiului în materie de muzica traditionala, este atent la toate detaliile ce țin de prezenta sa scenica, costume și accesorii dorind sa vehiculeze imaginea autentica a pastorului din campia Dunarii.

Mircea Suchici, violoncelist, concertist și compozitor,  angajat al filarmonicii Oltenia și al Operei din Craiova,  a participat la infiintarea unor orchestre în Romania (Marea Neagră Constanta și Lyra Gorjului la Tg Jiu). Cu un vast repertoriu mergând de la clasic la jazz, folk și muzica traditionala, Mircea Suchici a realizat numeroase colaborari și turnee în Romania și în strainatate alături de orchestrele din Craiova, Valcea, Ploiesti, Bacau sau alături de artistii Madalina Amon si Delia Cernatescu pe scene din Romania. S-a alăturat conceptului de Rascruci conceput de Cristian Ciomu încă de la inceputuri, aducând în cadrul acestor evenimente o încercare de sincretism intre muzica si poezie, creatiile sale muzicale inspirate de versurile poetilor olteni continand și un element recitativ .

Magali Revest

Magali Revest, dansatoare, coregrafă, cercetătoare în domeniul dansului.
Artist multidisciplinar, ea provine atât din domeniul artelor spectacolului, cât și din cel al artelor vizuale.
Încă din copilărie și-a cultivat setea de cultură și de cunoaștere, lăsând să i se deschidă drumuri care astăzi se traduc într-un demers artistic care se scrie pe parcursul întâlnirilor. Ceea ce o motivează sunt legăturile dintre imaginea fixă și mișcare.
Lucrează asupra imaginii de sine, imaginea de sine în raport cu lumea.
Întrebările filosofice pe care și le pune sunt legate de esența existenței noastre: Originea.
Magali lucrează în jurul corpului, a legăturii, a urmei și a memoriei. Mijloacele pe care le folosește sunt dansul, teatrul și artele vizuale.
Timp de zece ani, a condus compania de teatru-dans și marionete Kokliko’theatre din Bruxelles.
În septembrie 2017, în cadrul unui proiect de cercetare-creație la Universitatea din Nisa, a scris o disertație despre dans și desen; „Corps dansant, corps dessiné” (Corp dansant, corp desenat), această cercetare pune în discuție urmele pe care le lăsăm în calitate de artiști.
Acest proiect de cercetare continuă și astăzi prin practica sa în domeniul educației somatice la Universitatea din Lyon.
Stabilită la Nisa, lucrează cu Frédéric Pasquini pe tema imaginii fixe și a corpului și își continuă cercetările sub forma unui laborator în care pune în discuție dansul, expresivitatea și receptivitatea sa.

Exclusiv

Primul festival dedicat exclusiv shaormei are loc la Divertiland Water Park, lângă București

Publicat

pe

De

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food al generației urbane. Evenimentul va avea loc în perioada 26–27 septembrie 2026, în incinta Divertiland Water Park, amplasat strategic pe A1, km 13, în zona Militari, la doar 15 minute de București. Locația oferă infrastructura ideală pentru evenimente outdoor de amploare, cu spații extinse, acces facil și o atmosferă care transformă experiența culinară într-un adevărat spectacol urban.

Shaorma Fest propune un concept fresh, autentic și energic, construit în jurul gustului care adună orașul. Prima ediție reunește unii dintre cei mai apreciați vendori din țară, rețete originale, demonstrații live, competiții cu premii și activări creative de brand, într-un weekend dedicat aromelor, muzicii și entertainmentului urban. Publicul va putea participa la competiția „Cea mai bună shaorma din România”, jurizată atât de profesioniști, cât și de consumatori, într-un format interactiv care pune în valoare diversitatea și creativitatea gastronomică. În completarea experienței de festival, prin parteneriatul dintre Venus Social Concept și PepsiCo România, în fiecare zi de eveniment, primii 1.500 de participanți vor primi gratuit câte o doză de Pepsi la accesul în festival, pe baza biletului validat.

„În România există festivaluri dedicate multor preparate, însă niciunul dedicat exclusiv shaormei. Ne-am propus să transformăm unul dintre cele mai iubite produse de street-food într-o experiență completă, care îmbină gastronomia, competiția și entertainmentul.”, declară Nadia Eperjessy, Head of Events & Strategic Partnerships, Venus Social Concept.

Biletele pentru Shaorma Fest sunt disponibile în sistem Early Bird la prețul de 15 lei, urmând ca, începând cu 31 august, prețul standard să fie de 25 lei. Vizitatorii Divertiland Water Park beneficiază de o ofertă specială, putând achiziționa bilete la festival cu doar 10 lei, până la încheierea sezonului.

Shaorma poate fi o alegere bună atunci când ingredientele sunt de calitate și există echilibru în cantități și frecvența. Până la urmă, este un preparat pe care foarte mulți dintre noi îl iubim, iar astăzi există suficiente variante, inclusiv vegetariene și vegane, încât fiecare să-și poată găsi propria combinație, adaugă Nadia Eperjessy.

Divertiland Water Park devine, astfel, gazda unui eveniment care îmbină gastronomia urbană cu entertainmentul contemporan. Cele 10 hectare ale parcului permit amenajarea unor zone dedicate degustărilor, activărilor de brand, scenelor de muzică live și spațiilor pentru competiții, oferind peste 1.000 de locuri de parcare și facilități moderne, inclusiv stații de încărcare electrică. 

Shaorma Fest este organizat de Venus Social Concept, parte din VENUS GROUP — un grup de companii cu activitate în domeniul investițiilor și dezvoltărilor imobiliare, prin diviziile Venus Capital Investment și Venus Build, dar și în cel al marketingului și organizării de evenimente, prin Venus Social Concept. Proiectele și evenimentele dezvoltate de VENUS GROUP sunt susținute de o cercetare de piață minuțioasă și de o strategie orientată permanent către cererea reală, ceea ce permite grupului să lanseze inițiative relevante, actuale și adaptate publicului contemporan.

(Material furnizat și asumat de Costina Petrescu)

Citeste in continuare

Exclusiv

ANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență

Publicat

pe

De

Bucureștiul intră într-o nouă etapă de maturizare imobiliară. Diferența de preț față de principalele capitale din Europa Centrală și de Est, restrângerea ofertei rezidențiale și performanța segmentului hospitality conturează un argument investițional tot mai relevant pentru capitala României.

Piața imobiliară din București traversează un proces accelerat de maturizare, într-un moment în care investitorii devin tot mai atenți la raportul dintre prețul de intrare, calitatea activului, lichiditate și potențialul de apreciere. Bucureștiul păstrează un avantaj important: valorile rezidențiale sunt încă competitive față de piețele CEE mai mature, în timp ce oferta nouă devine tot mai dificil de replicat în zonele consacrate, iar segmente precum premium residential și hospitality evoluează rapid.

grafic

În 2026, prețul mediu solicitat pentru apartamentele noi din București a ajuns la aproximativ 2.636 euro/mp. Prin comparație, benchmark-urile regionale pentru locuințele noi indică niveluri de aproximativ 4.330 euro/mp în Varșovia, 4.540 euro/mp în Bratislava, 5.320 euro/mp în Budapesta și 6.400 euro/mp în Praga.

Chiar și după aprecierea din ultimii ani, Bucureștiul păstrează astfel un preț de intrare competitiv față de principalele capitale CEE și un spațiu relevant de convergență pe măsură ce piața se maturizează.

Aceeași direcție este vizibilă și la nivel macro. În primul trimestru din 2026, prețurile locuințelor din România au crescut cu 7,8% față de aceeași perioadă din 2025, peste media de 5,1% a Uniunii Europene. România nu conduce ritmul de apreciere din regiune, însă evoluția confirmă participarea pieței locale la ciclul de repricing din Europa Centrală și de Est.

Vlad Musteață, CEO North Bucharest Investments: „Bucureștiul trebuie privit astăzi în context regional. Diferența față de capitale precum Varșovia, Praga sau Budapesta nu reprezintă doar un decalaj de preț, ci indică și spațiul de convergență pe care capitala îl are încă în față. Avem o economie urbană tot mai sofisticată, o concentrare importantă de business, cerere rezidențială și investițională și un sector de hospitality în creștere, în timp ce valorile imobiliare rămân competitive în context regional. Pentru investitori, ecuația este interesantă, dar următorul ciclu nu va ridica uniform întreaga piață. Valoarea se va concentra în activele bine poziționate, cu infrastructură, eficiență, servicii și lichiditate. Diferența nu o va mai face simplul metru pătrat, ci capacitatea proprietății de a genera și conserva valoare în timp.”
Unul dintre cele mai puternice argumente structurale ale pieței vine din evoluția în sens opus a prețurilor și a ofertei viitoare. În București, prețurile locuințelor au crescut cu aproximativ 60% în ultimii șase ani, în timp ce numărul autorizațiilor de construire s-a redus cu aproximativ 45% în ultimii trei ani. Reducerea pipeline-ului limitează capacitatea pieței de a răspunde rapid unor noi cicluri de cerere și accentuează diferențierea dintre produsul standard și activele greu de replicat.

În această ecuație, raritatea activelor bine poziționate devine ea însăși un factor de valoare.

Maturizarea pieței redefinește segmentul premium iardincolo de locație, cumpărătorii urmăresc tot mai atent calitatea, eficiența, tehnologia, serviciile și lichiditatea proprietății. În același timp, cererea se internaționalizează, susținută de antreprenori, executivi regionali, expați și diaspora, care evaluează Bucureștiul prin raportare la alte piețe europene.

În 2025, Bucureștiul a înregistrat o creștere de 12% a RevPAR – venitul pe cameră disponibilă, cea mai ridicată dintre cele șase capitale CEE analizate, peste Varșovia (+9,1%), Praga (+8,3%) și media regională (+8,9%). Bucureștiul ocupă totodată locul al treilea în CEE-6 după nivelurile ADR și RevPAR, după Praga și Budapesta.

Performanța confirmă dezvoltarea segmentului hospitality și susține noi categorii de active, inclusiv aparthoteluri și serviced residences, alimentate de business travel, expați, bleisure și turism medical. Pentru investitori, acestea adaugă o componentă de venit recurent și administrare profesională.

Argumentul investițional al Bucureștiului nu se bazează pe un singur indicator, ci pe suprapunerea mai multor tendințe: un preț de intrare competitiv față de principalele capitale CEE, aprecierea valorilor rezidențiale, restrângerea ofertei viitoare, maturizarea cererii și performanța segmentului hospitality.

Vedem deja o schimbare în modul în care investitorii analizează Bucureștiul. Întrebarea nu mai este doar cât costă proprietatea astăzi, ci ce randament poate genera, cât de lichidă va fi peste cinci sau zece ani și cum se poziționează activul în raport cu alternativele din regiune. Bucureștiul începe să fie analizat nu doar ca o piață imobiliară locală, ci ca o destinație regională pentru capital. Iar combinația dintre prețul de intrare, maturizarea pieței și oferta limitată poate deveni unul dintre avantajele competitive ale capitalei în următorii ani”, concluzionează Vlad Musteață, CEO North Bucharest Investments.

Bucureștiul nu trebuie să devină următoarea Varșovia sau următoarea Praga. Miza este consolidarea propriei poziții în Europa Centrală și de Est, într-un moment în care capitalul devine tot mai selectiv, iar diferența dintre simpla proprietate și un activ investițional performant devine tot mai importantă.

(Publicitate)

Citeste in continuare

Exclusiv

August, luna care decide cât mai produce solarul până în toamnă. Ce fac fermierii ca să evite pierderile de final de sezon

Publicat

pe

De

Pentru fermierii care cultivă legume în solarii, luna august nu înseamnă final de sezon, ci o perioadă decisivă. După săptămâni de caniculă, udări dese și producție intensă, culturile de roșii, ardei, castraveți sau vinete intră într-o etapă sensibilă. Unele plante încă pot produce bine până în toamnă, însă altele încep să obosească, iar greșelile făcute acum pot reduce rapid cantitatea și calitatea recoltei.

Pentru consumatori, luna august înseamnă încă legume românești în piețe. Pentru fermieri, însă, această perioadă aduce decizii zilnice: ce plante mai merită păstrate, cum se face aerisirea, cât se mai udă, ce frunze trebuie eliminate și cum se pregătește solarul pentru următorul ciclu de cultură.

După perioadele de temperaturi ridicate din iunie și iulie, plantele pot intra într-o stare de oboseală. Frunzele îmbătrânite, florile care nu mai leagă, fructele deformate, roșiile crăpate sau zonele cu umiditate ridicată sunt semne că solarul are nevoie de o gestionare mai atentă.

În plus, luna august vine cu o provocare diferită față de mijlocul verii. Ziua poate fi în continuare foarte cald, însă diminețile și nopțile încep să fie mai răcoroase. Această alternanță favorizează apariția condensului, iar condensul, combinat cu frunze dese și aer stagnant, poate crește riscul de boli în cultură.

Specialiștii BACAS, producător roman de solarii, recomandă ca, la început de august, fermierii să facă o evaluare atentă a solarului. Trebuie verificate frunzele de la bază, plantele care și-au pierdut vigoarea, calitatea fructelor, zonele unde apa băltește, circulația aerului printre plante, dar și starea foliei, a aerisirilor și a elementelor de prindere.

Una dintre cele mai importante lucrări ale lunii este curățarea treptată a culturii. Frunzele îmbătrânite, bolnave sau aflate la baza plantei trebuie eliminate pentru ca aerul să circule mai bine, iar planta să își direcționeze resursele către fructe. Totuși, lucrarea nu trebuie făcută agresiv. Dacă se îndepărtează prea multe frunze deodată, plantele pot fi expuse la arsuri solare și stres suplimentar.

La tomate, trebuie urmărite în special frunzele de jos, cele îngălbenite sau cele care ating solul. La ardei și vinete, fermierii trebuie să verifice zonele prea aglomerate, unde aerul nu circulă suficient. La castraveți, frunzele bolnave sau îmbătrânite trebuie eliminate rapid, pentru că problemele se pot extinde ușor.

Aerisirea devine, la rândul ei, foarte importantă. Dacă în iulie accentul cade mai ales pe eliminarea aerului fierbinte, în august fermierii trebuie să controleze mai atent și umiditatea. Solarul trebuie deschis dimineața, înainte ca temperatura să crească prea mult, iar spre seară aerisirea trebuie ajustată în funcție de temperaturile de peste noapte.

Deschiderea ușilor de la capete poate ajuta, însă în multe cazuri nu este suficientă. Aerisirea laterală și aerisirea pe capete permit o circulație mai bună a aerului și reduc zonele în care căldura sau umiditatea rămân blocate.

„În august, solarul trebuie privit ca un sistem care se reglează zilnic. Fermierii nu mai gestionează doar căldura, ci și umiditatea, condensul și starea unei culturi care a trecut deja prin stres termic. O aerisire corectă, o structură solidă și accesul ușor la plante pot ajuta la prelungirea producției și la reducerea pierderilor de final de sezon”, explică Răzvan Pătrașcu, General Manager BACAS, producător român de solarii agricole.

Udarea trebuie și ea adaptată. O greșeală frecventă este păstrarea aceluiași ritm de udare ca în perioadele de caniculă maximă. Totuși, necesarul de apă se schimbă în funcție de temperatură, tipul de sol, starea plantei și încărcătura de fructe. Solul prea umed, combinat cu aerisire slabă, poate favoriza apariția bolilor, în timp ce alternanța dintre uscăciune și udări abundente poate duce la crăparea roșiilor.

În această perioadă, fermierii trebuie să decidă și ce plante mai pot produce rentabil. O plantă slăbită, bolnavă sau cu producție foarte redusă poate consuma resurse și poate deveni o sursă de probleme pentru restul culturii. Uneori, eliminarea plantelor compromise ajută la protejarea celor sănătoase.

August este și un moment bun pentru verificarea solarului. Folia, sistemele de aerisire, ușile, capetele solarului, clemele și structura trebuie controlate înainte de schimbările de temperatură din toamnă. Reparațiile făcute la timp pot preveni costuri mai mari și probleme apărute în plin sezon următor.

Pentru fermierii care vor să prelungească producția până în toamnă, calitatea solarului devine un element important. Solariile BACAS sunt recomandate celor care caută structuri practice, solide și adaptate condițiilor reale din teren. Aerisirea laterală, aerisirea pe capete și o structură bine configurată pot ajuta fermierul să controleze mai bine microclimatul și să protejeze cultura în perioadele sensibile.

În concluzie, august nu este o lună de pauză în solarii, ci o lună de decizie. Curățarea culturii, aerisirea corectă, udarea echilibrată și verificarea structurii pot face diferența dintre o cultură care se degradează rapid și una care mai produce câteva săptămâni bune.

Pentru agricultura locală, aceste lucrări contează mai mult decât par la prima vedere. Cu cât fermierii reușesc să își mențină culturile sănătoase până în toamnă, cu atât legumele românești au șanse mai mari să rămână prezente în piețe și în gospodăriile consumatorilor.

Citeste in continuare

ObservTOT pe Facebook

Cele mai noi stiri

Eveniment2 zile ago

Eveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International

În această vară, parfumurile Top Scents by Oriflame se regăsesc într-unul dintre cele mai elegante decoruri de pe litoralul românesc. Pentru al...

Exclusiv4 zile ago

Primul festival dedicat exclusiv shaormei are loc la Divertiland Water Park, lângă București

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food...

Viața în Mehedinți5 zile ago

Călătorești des? S-ar putea să îți fie utilă polița anuală de asigurare medicală

O vacanță vara, un city break toamna și câteva deplasări de afaceri pot însemna mai multe polițe cumpărate pe parcursul...

Exclusiv5 zile ago

ANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență

Bucureștiul intră într-o nouă etapă de maturizare imobiliară. Diferența de preț față de principalele capitale din Europa Centrală și de...

Când somnul nu e de ajuns: ce se întâmplă cu adevărat în creierul tău când apare ceața mentală Când somnul nu e de ajuns: ce se întâmplă cu adevărat în creierul tău când apare ceața mentală
Uncategorized5 zile ago

Când somnul nu e de ajuns: ce se întâmplă cu adevărat în creierul tău când apare ceața mentală

Sursa foto: Pexels.com Ai dormit opt ore, ai băut cafeaua de dimineață și totuși, la ora 11, mintea ta funcționează...

Exclusiv6 zile ago

August, luna care decide cât mai produce solarul până în toamnă. Ce fac fermierii ca să evite pierderile de final de sezon

Pentru fermierii care cultivă legume în solarii, luna august nu înseamnă final de sezon, ci o perioadă decisivă. După săptămâni...

Socialo săptămână ago

Se lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

Uncategorized2 săptămâni ago

Crisdef, compania care redefinește standardele de curățenie profesională în Galați și Brăila

Galați – Într-o piață în care cererea pentru servicii de curățenie profesionistă este în continuă creștere, compania Crisdef s-a impus...

Stiri de actualitate