Exclusiv
Remanierea a dezamorsat o posibilă demonstraţie de 10 august
Ion Cristoiu a declarat pentru MEDIAFAX că remanierea miniştrilor Carmen Dan (Interne) şi Teodor Meleşcanu (Externe) era necesară, aparent într-o înţelegere cu preşedintele Iohannis.
„Era nevoie de această remaniere din două motive: cei trei miniştri, dar mai ales Carmen Dan, se anunţau ca pretext pentru o mare demonstraţie pe 10 august. O demonstraţie de protest în Piaţa Victoriei, având ca temă faptul că doi miniştri, unul care a sabotat alegerile din diaspora şi una care este responsabilă de violenţele de anul trecut sunt în continuare în funcţie. Din acest punct de vedere, conducerea PSD a concretizat un punct important din programul post-Dragnea, şi anume acela de a elimina orice pretext pentru ca PSD să fie demonizat, diabolizat ca în perioada Dragnea. Al doilea motiv a fost, într-adevăr, aparent o înţelegere cu Klaus Iohannis, de fapt şi Viorica Dăncilă voia să scape de Carmen Dan, considerată un om al lui Liviu Dragnea şi deţinătoarea unui port foarte puternic în structura puterii care nu aparţinea, prin Carmen Dan, echipei – echipă o numesc – echipei Viorica Dăncilă. Iar Teodor Meleşcanu era un impediment chiar pentru conducerea ALDE care o voia pe Ramona Mănescu din motive care ţin şi de imagine, am înţeles, şi de relaţii internaţionale. Din acest punct de vedere este greu de stabilit dacă Viorica Dăncilă s-a înţeles cu Klaus Iohannis să o roage să-i debarce pe cei doi, fiind sigur că va fi de acord, sau invers Klaus Iohannis a ieşit în spaţiul public. Oricum, din punctul de vedere al imaginii se înţelege că Viorica Dăncilă a transpus în practică o indicaţie a lui Klaus Iohannis”, a afirmat Ion Cristoiu.
În opinia sa, imaginea unui PSD care ar face jocurile lui Iohannis dăunează noii echipe de la la conducerea partidului.
“Nu cred, contrar agitaţiilor parţiale sau totale din PSD, că imaginea unui PSD predat lui Klaus Iohannis dăunează noii echipe. PSD nu a avut până acum un adversar în Klaus Iohannis, nici măcar pe vremea lui Liviu Dragnea. Dăunător, chiar devastator pentru Klaus Iohannis, este această imagine pentru Klaus Iohannis care, în faţa electoratului său tefelist, nu are voie să treacă drept autorul unui blat cu PSD. Din acest punct de vedere, faptul că nu au remaniat-o şi pe Ecaterina Andronescu….”, a explicat analistul politic.
Ion Cristoiu nu crede că va mai urma o altă remaniere sau restructurare a Guvernului deoarece Viorica Dăncilă nu şi-ar dori să deschidă prea multe fronturi de luptă în partid. În plus, a subliniat Ion Cristoiu, scopul acestei remanieri a fost de a dezamorsa o posibilă demonstraţie organizată sau dezorganizată care ar putea să aibe loc în 10 august.
“ Nu. Viorica Dăncilă este într-un proces din acesta, cum îi spun eu, dejist, adică de lucrătură, de politică deseori pe intrigă, şi care a mers până acum, şi nu are nevoie de declanşarea prea multor fronturi în PSD. Deocamdată a avut frontul anti-Dragnea, război pe care l-a câştigat mai ales prin scoaterea din joc a lui Carmen Dan, o piesă foarte importantă, repet, în structura puterii. Nu cred că are interesul acum să mai aibe un conflict major cu o echipă care ar putea să fie în spatele Ecaterinei Andronescu. A fost o remaniere, după părerea mea, foarte importantă în legătură cu 10 august 2018. Dacă ne gândim încă o dată la un lucru care scapă analiştilor şi anume că PSD sub conducerea Vioricăi Dancila încearcă să stîngă toate războaiele inutile sau războaiele care erau fără rost şi care au menţinut acea imagine a PSD-ului de monstru de partid, de ciumă roşie, ea încearcă să scape de această imagine şi în felul acesta scăpând şi de Carmen Dan, aducând la Externe pe cineva dorit de conducerea.. Tăriceanu, în felul acesta a şi dezamorsat o posibilă demonstraţie organizată sau dezorganizată care putea să aibe loc în 10ugust şi care să reia apoi tema ciumei roşii şi a urii faţă de PSD”, a susţinut analistul politic.
Cât priveşte decizia PSD de a avea candidat propriu la prezidenţiale, Ion Cristoiu spune că aceasta face parte dintr-o operaţiune subtilă de pregătire a Vioricăi Dăncilă ca viitor prezidenţiabil, după ce ea însăşi ar fi lucrat la imaginea unui PSD care nu va intra în turul al doilea al cursei pentru Cotroceni.
“Această decizie pe care eu am anunţat-o de 2-3 săptămâni, că va fi candidatul PSD şi va fi Viorica Dăncilă, trebuie explicată în contextul acelei decizii anume că obiectivul este intrarea în turul al doilea. Este una dintre cele mai subtile şi abile operaţiuni de imagine văzute până acum, adică prin comunicatori, ba chiar şi prin ea însăşi, Viorica Dăncilă a creat imaginea unui PSD care nu va intra în turul al doilea. Care erau argumentele, este greu de explicat pentru că alegerile au loc în noiembrie şi e greu de presupus că PSD nu va recupera handicapul de la 26 Mai. Plus că nu ştim dacă acela este scorul pe care îl are acum partidul, dacă nu cumva nu a fost fraudat scorul, dacă nu cumva baronii locali o parte din ei au lucrat împotriva lui Dragnea şi au redus moroarele. Prezidenţialele pentru un partid la PSD nu sunt egale cu europarlamentalele care sunt aşa un concurs de frumuseţe la sfârşitul căruia s-a dat o diplomă, nici măcar nu s-a dat un euro, un premiu”, a afirmat Ion Cristoiu.
Analistul politic a insistat pe rolul Gabrielei Firea în operaţiunea de desemnare a unui candidat PSD la prezidenţiale, şi anume de eliminare a lui Călin Popescu Tăriceanu din cursă.
“Mă întorc cu o precizare foarte importantă, că ea este însoţită de condiţia intrării în turul al doilea, ceea ce PSD oricum ar reuşit. Deci operaţiunea subtilă a fost pregătirea Vioricăi Dăncilă pentru a fi candidat, creând prima dată imaginea diversionistă, imaginea de partid care nu intră în turul al doilea. Şi pentru prima dată în postdecembrism, PSD şi-a pus drept obiectiv intrarea în turul al doilea, nu câştigarea alegerilor. Sigur că ele nu puteau fi câştigate, dar nu am auzit până acuma că un partid precum PSD să îşi pună obiectiv intrarea în turul al doilea, obiectivul e Preşedinţia. Tocmai pentru ca să între în joc Viorica Dăncilă. La întrebarea dumneavoastră răspunsul trimite la jocurile pe care le face Gabriela Firea pe care eu nu le înţeleg. Pe Gabriela Firea am înţeles-o anul trecut că a fost lidera puciştilor, scrisoare, era Liviu Dragnea. Acum ea reia acesta postură, dar de data aceasta condiţiile sunt neschimbate şi ea va avea drept principală pierdere nu mai obţine un nou mandat la Primăria Capitalei. Pentru că ea nu are nicio justificare. Repet, la Liviu Dragnea avea o justificare şi oricum nu a eşuat. Dar, de ce trimite la Gabriela Firea. Dacă aţi observat, cea care a insistat să aibă un candidat propriu, a fost Gabriela Firea. De vreo două săptămâni, Gabriela Firea, şi ea nu e singură, în spatele ei e o maşinărie, e un grup întreg, mai complicat, care avea drept principal scop, atenţie, scoaterea din joc a lui Tăriceanu. Calculele de la Cotroceni arată că două personalităţi îi pot pune mari probleme în turul al doilea lui Klaus Iohannis. Dacian Cioloş şi Călin Popescu Tăriceanu”, a afirmat jurnalistul.
Ion Cristoiu a prezentat şi scenariul în care PSD nu avea candidat propriu la prezidenţiale: o candidatură independentă a Gabrielei Firea şi ratarea turul doi de Tăriceanu.
“Dacă nu se anunţa că PSD-ul va avea candidat propriu, se contura următorul scenariu: Călin Popescu Tăriceanu era candidatul PSD ALDE Pro România, dar aşa cum lăsa să se înţeleagă, Gabriela Firea candida independent cu sprijinul unei mari părţi din PSD. În acel moment, Călin Popescu Tăriceanu nu intra în turul al II-lea deoarece voturile pesediste se duceau la Gabriela Firea, pe idea că e de-a lor. Tot ce a făcut ea astăzi a lucrat ca Tăriceanu să nu fie candidat unic. Dacă a fost la înţelegere cu Viorica Dăncilă, dacă a fost manipulată în sensul că ea crede ca va fi candidată. Ea nu are cum să fie candidate a PSD în veci. Mi-e imposibil să mi-o imaginez pe Viorica Dăncilă la un congres, aplaudând candidatura adversarei şi femeii Gabriela Firea şi apoi ea mergând prin ţară şi spunând votati-o pe Firea că e mai frumoasă decît mine, că e mai deşteaptă şi mai bună decât mine. Din punctul acesta de vedere, astăzi, nu ştiu, voi, nevoit, în înţelegere cu Viorica Dăncilă, împotriva Vioricăi Dăncilă, Gabriela Firea a reuşit două mari lovituri. Prima, să-l scoată din joc pe cel mai important adversar al lui Klaus Iohannis în turul al doilea şi anume Tăriceanu, foarte important, şi să justifice într-un fel candidatura Vioricăi Dăncilă. Toate sondajele, planurile arată că Viorica Dăncilă intră în turul al II-lea, împinsă de Klaus Iohanis”, a susţinut analistul politic.
Ion Cristoiu a mai spus că tot ceea ce se întâmplă acum în PSD trebuie văzut în perspectiva a două axiome: PSD ştie că nu va câştiga alegerile prezidenţiale şi are nevoie să rămână la guvernare până la alegerile parlamentare din 2020.
“Oricum, PSD ştie şi toţi ştim că pierde în turul al II-lea. Deci şi dacă ar fi Viorica Dăncilă şi dacă ar fi Maria Magdalena, şi Cleopatra, tot pierde, din simplul motiv că e la guvernare, nimeni nu va accepta ca puterea să fie a PSD şi la Preşedinţie şi dincolo. 2. PSD ştie că în 2020 pierde alegerile. Nu are cum. După 4 ani de guvernare, chiar 7 sau 8 ani, nu are cum. Şi-atunci, obiectivul nedeclarat al actualei conduceri e următorul: pe de o parte, conservarea puterii până în noiembrie, decembrie 2020. Deci înseamnă enorm pentru partid, dacă atunci sunt alegerile, şi pe de altă parte, chiar trecând în opoziţie obţinerea unui scor acceptabil în aşa fel încât în perioada următoare PSD să fie al doilea partid ca forţă în Parlament şi, sigur, din acest punct de vedere să aibă un cuvânt de spus. Deci tot ce se întâmplă acum trebuie să vedem din perspectiva acestor axiome, anume: 1. PSD ştie că nu are cum să câştige prezidenţialele şi atunci face o figură onorabilă, mai degrabă aduce pe conducătorul partidului, că oricum şi cu Dăncilă şi fără Dăncilă tot nu câştigă şi 2. Făcând jocurile lui Klaus Iohannis îşi asigură, crede că va putea să guverneze până în 2020, ceea ce liderii PSD au nevoie”, a conchis Ion Cristoiu.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, luni, la finalul CEx al PSD, modificările din Guvern, Ramona Mănescu fiind propunerea pentru Externe, Nicolae Moga pentru Interne, iar Mihai Fifor pentru funcţia de vicepremier pe Parteneriate Strategice. Liderul PSD a precizat că a luat decizia remanierii la cele două portofolii, Interne şi Externe, pentru că acest lucru va oferi mai multă credibilitatea Guvernului, şi nu pentru că aşa doreşte preşedintele Klaus Iohannis, cum a susţinut ministrul demisionar Carmen Dan.
Primarul general al Capitalei Gabriela Firea a anunţat că în CEx a fost dat un vot pentru ca partidul să aibă un candidat propriu la prezidenţiale. Ea a adăugat că a fost în favoarea unui mandatări a conducerii PSD de a intra în dialog imediat cu ALDE şi Pro România pentru o alianţă.
Exclusiv
Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.
Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.
Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.
Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.
„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.
Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.
Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.
Despre Klass Coating System
Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.
Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.
Exclusiv
Tot mai multi creatori castiga bani din social media: 546 de participanti la Face of Oriflame
Interesul pentru cum se pot câștiga bani din social media este în creștere, iar tot mai mulți creatori de conținut din România își doresc să transforme pasiunea pentru beauty într-o sursă de venit.
Un exemplu este competiția Face of Oriflame, un program dedicat creatorilor de beauty și lifestyle care oferă oportunități reale de colaborare cu branduri și monetizare a conținutului.

La cea de-a 7-a ediție, competiția a atras 546 de creatori, dintre care 100 au fost selectați pentru a participa. Aceștia au primit produse Oriflame și au creat conținut pentru comunitățile lor din social media.
Eveniment cu peste 50 de creatori în București
Câștigătorii au fost anunțați pe 9 martie 2026, în cadrul unui eveniment organizat la Petite Cafe, unde peste 50 de influenceri și creatori au participat.
Invitații au descoperit și noua băutură cu colagen pentru păr, piele și unghii, parte din portofoliul de wellbeing Oriflame, care se numește Beauty Collagen Complex.

Cine sunt câștigătorii
Andreea Mădălina Ene, Adriana Sabatini, Ana Xor -aceștia au câștigat contracte de colaborare de 1500 de euro pentru 3 luni, precum și produse ale brandului.

Cum pot câștiga bani creatorii de conținut
Pe lângă colaborarea directă, creatorii pot genera venituri prin: comisioane din vânzări, recomandări de produse și mecanisme de afiliere. Acest model este tot mai popular în zona de influencer marketing și creator economy.
În cazul Oriflame, creatorii pot accesa un sistem de afiliere care le permite să genereze venituri din recomandările lor. Aceștia pot beneficia de comisioane cuprinse între 10% și 20% din vânzări, reduceri de -15% pentru toate comenzile realizate pe platforma online, precum și de vouchere pentru produse. În plus, programul include acces la traininguri dedicate, programe de loialitate și experiențe precum participarea la evenimente și călătorii naționale și internaționale organizate de companie.
Înscrierea în program este deschisă creatorilor care își dezvoltă comunități în social media, prin intermediul formularului de pe website-ul Oriflame, unde aceștia pot accesa sistemul de afiliere și programele de suport dedicate.
Exclusiv
Energia din interiorul scuterului: mecanismul invizibil care ține totul în mișcare
Atunci când vorbim despre performanța unui scuter, atenția se îndreaptă de obicei către motor, transmisie sau sistemul de frânare. Totuși, fără un sistem electric stabil, toate aceste componente ar deveni rapid inutile. Aprinderea motorului, funcționarea luminilor, încărcarea bateriei și alimentarea accesoriilor depind de un ansamblu mecanic și electric care lucrează constant în timpul deplasării.
În centrul acestui sistem se află două elemente extrem de importante: alternator moto și generator moto. Aceste componente produc energia necesară funcționării vehiculului și asigură alimentarea continuă a bateriei. Fără ele, scuterul nu ar putea porni sau ar funcționa doar pentru o perioadă limitată.
În viața de zi cu zi, mulți utilizatori nu acordă atenție acestui mecanism până în momentul în care apar simptome precum pornirea dificilă, luminile slabe sau descărcarea rapidă a bateriei. De fapt, aceste semnale indică adesea o problemă în zona generatorului sau a componentelor asociate.
Rolul generatorului în funcționarea scuterului
Un generator moto transformă energia mecanică produsă de motor în energie electrică. Pe măsură ce motorul se rotește, sistemul intern al generatorului produce curent care este trimis către baterie și către restul instalației electrice.
Acest proces este continuu. De fiecare dată când scuterul este în mișcare, generatorul contribuie la alimentarea sistemelor electrice. În lipsa acestei funcții, bateria s-ar descărca rapid, iar motocicleta ar deveni inutilizabilă.
De aceea, starea generatorului trebuie verificată periodic. Un rotor uzat, un stator deteriorat sau conexiuni slăbite pot afecta producția de energie și pot genera fluctuații electrice.
Alternatorul, componenta care stabilizează energia
În multe configurații moderne, alternator moto este responsabil pentru generarea și stabilizarea curentului electric. Alternatorul produce curent alternativ, care ulterior este transformat în curent continuu pentru a fi utilizat de sistemele electronice ale scuterului.
Funcționarea sa este esențială pentru menținerea unei tensiuni constante. Atunci când alternatorul nu funcționează corect, simptomele pot include lumini instabile, pornire dificilă sau chiar oprirea motorului în timpul deplasării.
Importanța componentelor mici din sistem
Pe lângă elementele principale, sistemul electric și mecanic al scuterului include și piese aparent minore, dar esențiale pentru funcționarea corectă. Un exemplu este componenta cunoscută sub numele de Pana Buzzetti 12x3x5mm pentru Piaggio, Minarelli, Morini.
Această piesă mică are rolul de a fixa și poziționa corect anumite elemente ale transmisiei sau ale sistemului de rotație. Chiar dacă dimensiunea sa este redusă, importanța sa este semnificativă. O pană deteriorată sau lipsă poate provoca alunecarea componentelor sau pierderea sincronizării mecanice.
Pentru scuterele echipate cu motoare Piaggio, Minarelli sau Morini, utilizarea unei Pana Buzzetti 12x3x5mm pentru Piaggio, Minarelli, Morini compatibile garantează stabilitatea ansamblului și previne defectele cauzate de vibrații sau uzură.
Întreținerea sistemului electric
Sistemul electric al unui scuter necesită verificări regulate, chiar dacă multe dintre componente sunt ascunse sub carenaj. Curățarea contactelor, verificarea cablurilor și testarea tensiunii produse de alternator sunt operațiuni simple care pot preveni probleme costisitoare.
Un alternator moto funcțional și un generator moto în stare bună contribuie direct la fiabilitatea vehiculului. Atunci când aceste componente sunt întreținute corect, scuterul pornește mai ușor și funcționează stabil.
Fiabilitatea începe cu atenția la detalii
În privința funcționării eficiente a scuterelor, performanța nu este determinată doar de motor sau de viteză. Fiabilitatea depinde de un ansamblu complex de componente care trebuie să funcționeze perfect împreună. Alternatorul și generatorul produc energia necesară, iar piesele mici, precum Pana Buzzetti 12x3x5mm pentru Piaggio, Minarelli, Morini, mențin echilibrul mecanic al sistemului.
Atunci când aceste elemente sunt alese corect și întreținute la timp, scuterul rămâne un mijloc de transport eficient, economic și sigur. Pentru utilizatorul de zi cu zi, acest lucru se traduce prin porniri fără probleme, lumini stabile și o experiență de condus fără griji.
-
Uncategorizedacum o săptămânăContract DDD pentru blocuri: ghid despre drepturi și obligații
-
Uncategorizedacum o săptămână
Consultanță Juridică pentru Firme din Iași: De Ce Ai Nevoie de un Avocat Permanent Alături de Afacerea Ta
-
Sportacum 5 zileStatistici îngrijorătoare pentru Andrei Rațiu după Turcia – România 1-0
-
Uncategorizedacum 6 zileStrategii de promovare seo pentru vizibilitate constantă
-
Culturăacum 5 zileTerapia cu Mora Nova
-
Administrație localăacum 4 zileMobilier la comandă realizat exact după nevoile tale – cu randare 3D și execuție profesionistă
-
Știri din județacum 3 zile18650 vs 21700 – ce baterie este mai bună pentru țigara electronică?
-
Exclusivacum 2 zileCompania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
