Nimic nu e mai omenesc decât gestul de a trage peste lume o boltă provizorie și a spune: aici e sărbătoarea. Cortul, obiect când domestic, când imperial, a trecut din caravanele negustorilor în grădinile orașelor moderne, s-a lipit de țărmurile lacurilor și a prins în cutele lui muzică, discursuri și promisiuni.

Întrebarea dacă există corturi evenimente tematice sau cu un design specific este, de fapt, un prilej de a înțelege cum arhitectura efemeră devine limbaj.

Răspunsul e afirmativ, fără echivoc, dar mai important e felul în care tema se toarnă în formă, material, lumină și ritual, până când o simplă structură devine un mic teatru al vieții.

Ce înseamnă „tematic” la o clădire care se strânge în câteva ore

Tema nu este o mască pusă pe un obiect mut, ci o suită de semne concordante: volum, culoare, transparență, mirosul discret al materialelor, felul în care lumina cade pe fețele invitaților.

Un eveniment rustic caută fibra caldă, nuanțele de pământ, dantelăriile de lumini care țes umbre ca printr-o vie; unul corporativ preferă suprafețe limpezi, geometrii precise, o scenografie care să primească discursul și să-l proiecteze până în colțul ultim al spațiului; nuntirile, veșnice și mereu noi, cer pânze albe, plutitoare, ce lasă cerului rolul principal când e senin și îl ascund cu demnitate când vremea se împotrivește.

Tema, așadar, organizează detaliile fără să le sufoce, iar cortul devine pe rând pavilion, salon, seră, catedrală la scară umană.

Semantica materialelor: când țesătura își are propria voce

Materialele nu sunt doar soluții tehnice, ci instrumente de sens. Pânza tradițională, chiar când e înlocuită astăzi de textile tehnice, păstrează o respirație caldă, filtrând lumina într-o aură ce flatează chipurile și îmblânzește contururile dure.

PVC-ul lăcuit oferă netezime, rezistență și o opacitate controlată pentru proiecții sau design de lumini, iar membranele transparente creează iluzia unei sere, lăsând grădina să participe la dialog.

Există și textile „blackout”, potrivite pentru proiecții și pentru evenimente ce cer control total al luminii, precum și membrane stretch care, întinse pe catarge ușoare, compun o geometrie liberă, aproape muzicală, cu linii ce aleargă și se întorc ca într-o partitură.

Căptușeli, falduri, drapaje

Înăuntru, căptușelile pot coborî în valuri, adăugând o solemnitate discretă, iar drapajele, dacă sunt bine măsurate, ascund tehnicul fără a amorți respirația spațiului.

Nimic nu e mai trist decât un cort impecabil pe dinafară și, înăuntru, lăsat la nivelul unui depozit improvizat. Adevărata temă se citește în coerență: perdeaua care cade până aproape de podea, linia șinei de lumini, modul în care mesele nu blochează fluxurile, ci le călăuzesc.

Geometrii și scenografie: când forma povestește înaintea vorbelor

În imaginarul contemporan, designul specific începe cu silueta. Pagoda, cu vârful ei sprinten, promite un gest festiv, o răsucire de clopot; domul geodezic, cu fațetele lui precise, invită spre experiment și spectacol; cortul „sailcloth”, purtat de stâlpi sculpturali, are o noblețe maritimă, făcând vântul să pară complice; structurile clearspan, fără stâlpi interiori, deschid perspective și acordă libertate scenografiei.

Fiecare dintre aceste tipologii vine cu propria gramatică de lumină și sunet, cu proporții care flatează o masă de oameni sau înalță o scenă.

Lumină, culoare, reflectanțe

Lumina e singurul pictor permis într-o clădire care se strânge în zori. În corturile transparente, luminile calde riscă să se piardă spre noapte și au nevoie de accente sculpturale, de pendule luminoase, de linii verticale ce stabilesc un ritm.

În cele opace, designerul poate „picta” chiar și tavanul, folosind reflexii controlate și proiecții subtile, care îmblânzesc rigiditatea. Culoarea nu trebuie să strige; un eveniment tematic își permite monocromii îndrăznețe doar dacă restul decorului tace înțelept.

Iar dacă ploaia lovește prelata, sunetul ei poate fi transformat din accident în instrument, lăsat să acompanieze discret muzica, ca o percuție a norilor.

Recunosc, îmi place acest murmur, dă senzația că cerul ascultă împreună cu noi.

De la ideea de seră la ideea de salon: cortul ca dispozitiv social

Un cort nu este doar adăpost, ci și o mașină a relațiilor. Delimitează fără a izola, păstrează aerul grădinii și totuși îl civilizează, oferă un traseu între ușă și masă, între scenă și ring.

În evenimentele tematice, acest traseu e chiar povestea: intrarea devine anticameră, un mic prolog; zona de bar, cu lumină un pas mai caldă, e locul în care oamenii se regăsesc; scena, cu un fundal răbdător, primește monologul; ringul, la final, e epilogul în care regulile se topesc în dans.

Designul specific nu e capriciu, ci o morală a organizării, un cod care îi scapă doar celui grăbit.

Despre proporții și omenesc

Corturile foarte înalte, dintr-o neînțelegere a grandiosului, pot micșora omul până la a-l face să pară decor. În schimb, o înălțime care permite vocea fără ecou aspru, o lățime care nu îndepărtează mesele în insule, o scenă ridicată exact cât să dea vedere tuturor fără să domine, iată acele lucruri mărunte care dau tonul întregii seri.

Tema bună se vede în delicatețea acestor decizii, nu în excesul de ornamente.

De la nuntă la conferință: teme care își cer forma

O nuntă rustic-chic nu are de ce să fugă de lemn, de iarbă, de flori care nu se tem de lumina zilei. Pentru aceasta, un cort deschis pe laturi, cu acoperiș translucid, lasă natura să preia replicile. Un bal corporate, dimpotrivă, cere pereți drepți, ecrane bine integrate, o scenă cu un sistem de suspendare discret și o coregrafie a intrărilor demnă de teatru.

Festivalurile, acolo unde se adună mii, își găsesc casa în domuri, în pavilioane modulare, în sisteme care se multiplică după nevoi, ca fagurii. Nici comemorările nu sunt excluse; acolo, sobrietatea materialelor, puritatea liniilor și ritmul calm al luminilor spun ceea ce cuvintele n-ar rosti fără tremur.

Brandul, semnul, stema

În regatul contemporan al imaginii, un cort tematizat primește semnele lumii: un logo stins pe perdea, un citat care plutește, o culoare dominantă care leagă invitația de interior. Brandingul, însă, ar trebui să aibă modestia heraldicii de altădată, care nu strivea scutul cu podoabe, ci îl lăsa să respire. Un design specific nu înseamnă un tapet de sigle, ci o identitate aleasă cu stăpânire de sine.

Despre climă, vânt și legea lucrurilor

Nicio temă nu poate sfida vremea. Vântul cere ancorări, zăpada îndeamnă la prudență, canicula la ventilație și umbrire, iar frigul la o încălzire calculată, care îi încălzește pe oameni, nu doar aerul. Adevăratul dirijor al unui cort reușit este ingineria discretă: podele care nu freamătă, îmbinări care nu se jelesc la fiecare adiere, ieșiri sigure care nu par panicarde, ci firești ca o ușă de salon. Abia peste această infrastructură se așază poezia.

Bune obișnuințe care trec proba serii

Oamenii vin cu umbrele, cu rochii lungi, cu tocuri. Un traseu de intrare stabil, o zonă de garderobă care nu blochează fluxul, un ring cu elasticitatea potrivită, o scenă care nu răsuflă la fiecare pas al solistului, toate acestea sunt banalități la prânz, dar devin dramă la miez de noapte dacă au fost tratate cu lejeritate.

Tema nu spală greșelile tehnice; le scoate în relief. Am văzut petreceri frumoase stricate de o podea care scârțâia la fiecare pas sau de un cablu uitat pe traseu. Nu e nimic eroic în asemenea amănunte, sunt doar semnele unei gospodăriri bune.

Unde încape textul unui oraș: tipologii pe scurt, cu sufletul lor

Cortul pagodă e sprinteneală și heraldică. Clearspan-ul e rigoare și perspectivă. Domul e experiment și comunitate. Membranele stretch sunt muzică și libertate. Corturile „sailcloth” sunt aristocrația plajelor și a malurilor. Fiecare are vocația unei teme, dar niciunul nu e prizonierul ei.

Cu o mână potrivită de lumini, o masă de lemn, o frunză proaspătă ori o panglică de satin, aceeași structură poate trece din rustic în urban, din ceremonial în boemă. Să fim sinceri, un detaliu mic, bine ales, face mai mult decât un vagon de ornamente.

Despre mobilitatea discretă: micile mecanisme ale improvizației bune

Există, dincolo de marile structuri, o specie utilă, gata să sară în ajutor la o recepție care se prelungește sau la o ploaie venită fără veste: corturi evenimente. Sintagma e scurtă, dar cuprinzătoare, și acoperă atât solitarele pavilioane de grădină, cât și anexele care devin bar, garderobă, zonă de coffee break.

Iar când scena cere viteză și mâini puține, un pavilion pliabil, bine făcut, se ridică într-o clipă ca un mecanism de ceasornicar, protejând muzicienii, florile sau aparatura. A nu-l disprețui ține de înțelepciune: e modest în aparență, dar adesea salvează continuitatea evenimentului, cu o eleganță a eficienței pe care o observă doar cei atenți.

Cum se alege, de fapt, un design specific fără a cădea în teatral

A alege tema înseamnă a-ți cunoaște oaspeții și locul. O grădină cu arbori vechi suportă greu excesele luminoase și cere un dialog de umbre și felinare înalte, lăsând frunzele să fie corul. Un mal de lac pretinde transparență, pentru ca apa să participe cu propriile reflexe. O curte urbană iubește geometriile clare, capabile să taie zgomotul orașului și să așeze, pe un covor de lumină, evenimentul însuși.

Tema nu se impune spațiului ca un ordin, ci i se adaptează, așa cum costumul bun se croiește pe măsură, fără să ciupească nicăieri. Câteodată, abia după ce pui mesele pe plan și aprinzi două lumini de probă înțelegi ce ți se potrivește.

Când „mult” devine dușmanul „bine”-lui

Excesul de imprimeuri, acumularea de obiecte, tentația de a spune totul într-o singură seară, iată capcane în care se cade ușor. Un design specific reușit respiră. Își selectează două, cel mult trei accente și le duce până la capăt, ca un discurs fără digresiuni.

Restul, întreținerea, înseamnă curățenie impecabilă a materialelor, ordine în cabluri, discreție în tehnic, atenție la mirosuri. Un cort care miroase a plastic sau a motorină otrăvește și cea mai fină temă. Mai bine mai puțin și curat decât mult și obositor.

Arta de a rămâne după plecare: efemerul care lasă urme

Când zorii se revarsă și cortul se strânge, rămân urmele pe iarbă și fotografiile pe telefoane. Seara, însă, continuă în memorie dacă spațiul a avut o morală. O temă nu e o colecție de obiecte, ci o stare distribuită egal între oameni, lumini și liniști.

Cine a simțit că spațiul l-a primit fără să-l intimideze, că a avut mereu un loc, să stea, să privească, să vorbească, va povesti despre eveniment ca despre o vizită într-o casă bună. Iar „casa” aceasta, fie ea pagodă, dom sau prelată întinsă pe catarge, a fost, pentru o noapte, arhitectură adevărată.

Epilog: un mic tratat despre eleganța provizoriului

Există, da, corturi tematice și designuri specifice, dar nu există rețete. Există doar o știință blândă a potrivirii între loc și oameni, între vreme și lumină, între sobrietate și strălucire.

Cine înțelege această alchimie nu mai vede în cort o improvizație, ci un instrument de cultură, comparabil cu un salon literar ridicat peste pajiște, unde, pentru câteva ore, limbajul formelor și al gesturilor se acordă într-o singură frază. Iar când pânzele se strâng și totul încape iar în câteva lăzi, rămâne sentimentul unei arhitecturi care știe să apară, să slujească și să dispară la timp, cu aceeași demnitate cu care a intrat în scenă.

E un moment care se repetă în multe bucătării, aproape ca un ritual. Deschizi sertarul, auzi clinchetul metalelor, iar deasupra tuturor strălucește o tavă de inox, grea și sigură, în timp ce, într-o pungă discretă, așteaptă liniștite câteva caserole de aluminiu. În acea secundă, alegi fără dramă și totuși cu o mică poveste în spate.

Eu mă trezesc uneori cu amintirea vacanțelor la bunici, când prăjiturile erau coapte în tăvi de inox lustruite cu grijă, iar plăcintele de vară, cele pe care le mâncai direct din foi, plecau la drum în caserole ușoare, gata să fie împărțite la iarbă verde. Ambele au locul lor, doar că vin cu promisiuni diferite.

Adevărul acesta simplu poate părea plat, însă e cheia discuției. Nu există alegere perfectă, ci un fel de echilibru între felul în care gătești, ce anume gătești, cât de mult vrei să reutilizezi, cât de des speli, cât de mult ții la aspectul de pe masă. Din acest puzzle al obiceiurilor personale se nasc diferențele reale care contează pentru consumator.

Cum se poartă cu căldura

Dacă ai urmărit vreodată o tartă în cuptor, știi că răbdarea devine măsură de timp. Aluminiul răspunde repede la căldură, aproape ca o vioară care prinde imediat tonalitatea. Tăvile se încing uniform, iar marginile prind ușor culoarea aceea aurie pe care o cauți la tarte sărate sau biscuiți. Inoxul, în schimb, e mai reținut. Se încălzește bine, dar cere un minut în plus, un pic de loialitate. Uneori tocmai această prudență te ajută, mai ales când coci fripturi care au nevoie de o temperatură stabilă și de un vas ce nu te lasă să scapi controlul.

În practică, aluaturile crocante și preparatele subțiri tind să iubească aluminiul. Plăcintele cu mere, foietajele, biscuiții cu unt primesc o textură fină, o coacere egală. Inoxul intră în grațiile fripturilor, legumelor groase, budincilor coapte în bain-marie, a rețetelor care se bazează pe greutate și consistență.

Am testat de curiozitate aceleași legume în două tăvi, aluminiu și inox, la aceeași temperatură. Cele din aluminiu au prins repede muchii caramelizate, cele din inox s-au rumenit mai lent, dar au păstrat mai bine sucul intern. Nu zic că e lege, dar se repetă destul de des ca să devină un obicei.

Despre reacții și gust

În bucătărie, metalul poate fi prieten sau, din când în când, un invitat dificil. Aluminiul este receptiv și la chimie, nu doar la căldură. În contact prelungit cu preparate acide sau foarte sărate, se pot simți nuanțe metalice, mai ales dacă lași mâncarea să stea în caserolă peste noapte.

Nu e o tragedie, doar că nu te ajută la gust. Hârtia de copt, un strat de pergament sau transferul într-un alt vas rezolvă simplu situația. Inoxul, cu alura lui de scut lucios, rămâne în general neutru. Sosul de roșii, o marinadă cu lămâie sau o salată de vară cu brânză sărată se simt în siguranță într-o tavă de inox, mai ales dacă vasul e de calitate și bine întreținut.

Aici intervine și felul în care îți organizezi timpul. Dacă gătești seara și iei masa abia a doua zi, un vas care nu interferează cu gustul e de preferat. Dacă, în schimb, pregătești ceva ce se servește imediat după ce a ieșit din cuptor, sensibilitățile acestea chimice se estompează, iar aluminiul își arată calitățile.

Compatibilitate cuptor, frigider, cuptor cu microunde

Este ușor să uiți, când graba te împinge, că metalul nu iubește cuptorul cu microunde. Nici aluminiul, nici inoxul nu au ce căuta acolo. În schimb, ambele se poartă foarte civilizat în cuptorul clasic. Aluminiul rezistă fără emoții la temperaturile obișnuite de gătit, iar inoxul își menține forma chiar și după sesiuni lungi de rumenire.

În frigider și congelator, aluminiul are un avantaj de agilitate. Pentru porții individuale sau pentru mâncăruri pe care vrei să le împarți, caserolele se stivuiesc ușor și ocupă mai puțin loc. Inoxul e mai puțin flexibil, dar perfect pentru tava aceea cu lasagna pe care vrei s-o reîncălzești peste două zile fără să schimbi vasul.

De reținut și un detaliu mic, dar util. Dacă planifici să congelezi, lasă loc pentru dilatarea conținutului. Aluminiul fiind subțire, preia imediat temperaturile, iar dacă umpli până la buza vasului, primești surprize. Inoxul e mai tolerant, dar tot cere un deget de spațiu liber.

Curățare și întreținere

Aici se joacă o partidă de răbdare. Caserolele de aluminiu, mai ales cele subțiri, au un destin scurt. Au farmecul lor de obiecte practice și trecătoare, nu le plângi dacă ai tăiat prea abrupt o felie și s-a zgâriat fundul. Tăvile de inox sunt, însă, din categoria obiectelor care îmbătrânesc frumos dacă le îngrijești.

Da, pot apărea pete de la apă dură sau de la temperaturi mari, dar se curăță cu puțin oțet, o lavetă de bucătărie rezistentă și puțină răbdare. Detergenții agresivi lasă urme, iar bureții abrazivi folosiți în exces iau din luciu. Dacă te încântă ideea de a deschide ușa dulapului și de a te întâmpina un inox ca nou, o rutină atentă devine o plăcere care ține de gesturi mărunte.

Pe partea cealaltă, aluminiul nu cere fidelități. L-ai folosit, l-ai reciclat acolo unde sistemul local o permite, ai terminat. Pentru cine gătește rar sau organizează des mese în aer liber, comoditatea aceasta cântărește greu. Pentru cine gătește zilnic, cu aceleași tăvi, inoxul, în timp, se adună într-o colecție de povești culinare. Și e o bucurie ciudată să vezi urmele acelea fine, aproape invizibile, ale unui an în care ai copt pâine, ai rumenit roșii și ai ars, da, inevitabil, un sos care a stat prea mult.

Durabilitate, cost și ce înseamnă „ieftin”

Prețul, la raft, pare să spună povestea până la capăt. Aluminiul costă puțin pe bucată, inoxul se vinde cu un mic nod în gât. Numai că, în bucătărie, matematica e mai subtilă. O tavă bună de inox rămâne cu tine ani la rând. O dai mai departe, împrumuți prietenilor, revine ca nouă. O caserolă de aluminiu își face treaba o dată, cel mult de câteva ori, apoi se retrage discret.

Ieftin poate însemna, de fapt, o investiție recurentă. Scump poate fi sinonim cu stabil. Când te uiți la un an întreg de mese, diferența se vede în cât de des cumperi, nu doar în câți bani scoți azi din portofel.

Îmi place să gândesc costul în felul acesta: plătești și pentru liniștea că vei obține același rezultat de fiecare dată. Inoxul îți oferă repetabilitate. Aluminiul îți oferă spontaneitate. Fiecare vine cu un preț care nu se măsoară doar în lei.

Mediu și reciclare

Aici părerile se nuanțează, iar discuția devine serioasă. Aluminiul este reciclabil, dar nu toate caserolele ajung efectiv la reciclare. Depinde de oraș, de cum sunt colectate, de cât de curate rămân după masă. Unele centre nu preiau aluminiul contaminat cu resturi alimentare, așa că un gest mic, o clătire rapidă, poate face diferența dintre a rămâne în circuit sau a ajunge la groapa de gunoi. Inoxul joacă alt joc. Se vinde ca durată, nu ca deșeu.

Când, după ani, decizi să renunți, metalul are destinație clară în reciclare, iar până acolo servește fără capricii.

Dacă ești genul care iubește picnicurile sau care gătește pentru mulți oameni o dată pe lună, aluminiul pare un aliat comod. Dacă, în schimb, te gândești la cât poți reduce drumurile spre magazin și câte obiecte vrei să păstrezi, inoxul câștigă natural. Nu e o competiție în care unul învinge definitiv, ci mai curând o coregrafie a obiceiurilor tale.

Practic, în farfurie

Îmi place să cobor teoria pe masă. O ruladă de pui cu legume, coaptă în tavă de inox, capătă pielița aceea rumenă care ține sucul în interior. O porție mare de cartofi feliați fin, întinși într-o caserolă de aluminiu, se transformă rapid în chipsuri de casă, crocante pe margini și moi în centru.

Pentru tarte cu fructe, aluminiul e ca o mână caldă care nu ezită, iar pentru coaste gătite încet prefer inoxul, pentru felul în care menține temperatura și primește fără supărare suc, sos, zeamă.

În același registru al utilului, ambalarea contează. Pentru porții rapide pe care vrei să le iei la birou sau pentru deserturi pe care le trimiți prietenilor, caserolele îți dau libertate. Pentru mâncărurile pe care vrei să le așezi pe masă, cu textile curate și tacâmuri grele, inoxul aduce eleganță. De multe ori, alegerea se face nu înainte de gătit, ci în clipa în care decizi cum vrei să fie momentul mesei.

Apropo de fructe și legume, există o zonă de confort care pare făcută pe măsura lor. Dacă ai în plan o salată cu roșii dulci, felii de castravete și câteva boabe de struguri ușor răciți, te ajută să te uiți către caserole pentru fructe, mai ales când vrei să păstrezi prospețimea până la picnic sau până ajungi la prietenii care te așteaptă cu limonadă. Doar să fii atent la lichide, pentru că fructele lăsate mult timp în suc își pierd textura și ar fi păcat.

Estetică și sentimentul de acasă

Nu e doar despre funcție. Sunt seri în care vrei ca tava însăși să spună ceva. Inoxul are o formă de demnitate. Îl pui pe masă, lucește discret, sprijină conversațiile, pare că aparține unui loc în care oamenii se strâng des.

Aluminiul, cu toată modestia lui, are aerul acela de moment viu, de ieșit din casă, de masă improvizată în curte, cu râsete și farfurii asortate pe fugă. Ambele adună oameni, doar că în feluri diferite. Uneori ai nevoie de un prieten care îți ține casa în echilibru. Alteori vrei complicele care îți șoptește hai să plecăm acum, azi, fără plan.

Când aleg aluminiu, când aleg inox

Îmi place să mă gândesc la scenarii, nu la verdicte. Dacă pregătesc tarte, biscuiți, prăjituri care trebuie să prindă o coajă fină, întind hârtia de copt în caserole de aluminiu și mă bucur de rapiditatea lor. Dacă am o friptură cu oase sau o lasagna grea, merg cu încredere către tavă de inox, pentru că susține fără să se deformeze și păstrează bine temperatura pe termen lung.

Pentru porții de luat la drum, aluminiul câștigă teren. Pentru mesele în familie, cu feluri care trec din cuptor pe masă, inoxul își arată eleganța. Când gătesc ceva acid sau foarte sărat și știu că va sta peste noapte, prefer inoxul. Când pregătesc ceva ce se mănâncă imediat, aluminiul intră în joc fără ezitare.

Dincolo de aceste situații, există o constantă simplă. Calitatea fiecărui vas face diferența. Un aluminiu mai gros, bine finisat, se comportă mai bine decât o variantă subțire care se îndoaie la prima atingere. Un inox de calitate, fără puncte slabe, te scutește de surprize. Dacă îți permiți, merită să testezi, să găsești ce se potrivește modului tău de a găti și felului în care îți organizezi casa.

O concluzie trăită, nu doar citită

Mă întorc la sertar, la clinchetul care pornește povestea. Îmi iau uneori caserola de aluminiu pentru o tartă cu cireșe pe care știu că o voi împărți cu vecinii de la etajul trei. O pun într-o pungă de pânză, plec pe scări, iar mirosul cald mă ține zâmbitoare. În alte zile, scot tava de inox, grea, așezată ca o promisiune pe blatul de lemn, și mă apuc să gătesc încet, cu răbdare, un fel care nu are sens dacă nu e mâncat acasă.

Mi se pare că așa se vede diferența reală pentru un consumator obișnuit, ca mine. Aluminiul îți dă aripi când ai nevoie de ușurință. Inoxul îți dă rădăcini când vrei stabilitate. Nu sunt lumi separate, sunt două accente pe aceeași frază. Iar alegerea, de fiecare dată, e un fel de a spune cine ești în seara aceea și cât de repede vrei ca masa să devină amintire.

The post Caserole de aluminiu versus tăvi de inox: care sunt diferențele reale pentru consumator? appeared first on INCISIV TV.

Partidul Acțiunea Conservatoare trage un semnal de alarmă cu privire la direcția în care este împinsă economia României, susținând că măsurile adoptate de actualul guvern nu fac decât să agraveze situația în loc să o redreseze.

Crește numărul celor care nu își mai pot plăti ratele

Potrivit reprezentanților partidului, rata creditelor neperformante a crescut din nou, ceea ce indică faptul că tot mai multe familii și firme din România se confruntă cu dificultăți majore în achitarea ratelor bancare, a facturilor și a cheltuielilor de zi cu zi.

Promisiuni de redresare rămase doar pe hârtie

„În loc să scoată țara din criză și să aducă românilor prosperitatea promisă, guvernul adâncește problemele prin taxe tot mai mari și prin lipsa unei strategii coerente de susținere a economiei reale”, arată comunicatul. Membrii partidului consideră că măsurile anunțate de guvernanți s-au dovedit a fi „vorbe goale”, fără efect concret pentru cetățeni sau mediul de afaceri.

Datorie publică în creștere și presiuni pe populație

Acțiunea Conservatoare acuză, de asemenea, guvernul că a împovărat suplimentar familiile prin scumpiri și biruri, în timp ce datoria publică a României continuă să crească într-un ritm accelerat. Antreprenorii, spun reprezentanții formațiunii, sunt lipsiți de sprijin și predictibilitate, ceea ce face dificilă menținerea locurilor de muncă și a investițiilor.

„O criză prelungită, nu una temporară”

În viziunea Partidului Acțiunea Conservatoare, nu mai poate fi vorba despre o criză de conjunctură, ci despre o direcție greșită asumată de actualii guvernanți. „România este împinsă spre o criză profundă și prelungită de un executiv incapabil să găsească soluții reale și stabilitate”, transmit reprezentanții formațiunii.

https://actiuneaconservatoare.ro/

The post ComunicateGuvernul împinge România spre o criză profundă și prelungită, avertizează Partidul Acțiunea ConservatoareComunicate appeared first on INCISIV TV.