Exclusiv
Ţara care reduce nivelul drepturilor minorităţilor naţionale nu este un stat model
Cseke Attila, liderul grupului UDMR din Senat, a transmis că Uniunea nu este de acord cu Noul Cod Administrativ, care, în opinia sa, reprezintă un regres.
„Atunci când a formulat amendamente la Codul Administrativ elaborat anul trecut, UDMR a avut ca obiectiv respectarea, menţinerea şi extinderea drepturilor lingvistice ale minorităţilor naţionale, inclusiv cea maghiară. Deşi noul act normativ a fost adoptat de Parlament, ulterior, prin OUG au fost anulate, ignorate numeroase propuneri importante pentru comunitatea maghiară. Textul actului normativ conţine, de asemenea, prevederi care constituie regres în reglementare faţă de forma anterior aflată în vigoare, deoarece ele dau naştere unor interpretări juridice – iar aceste interpretări pot genera dispute juridice suplimentare. De asemenea, UDMR susţine ideea descentralizării, deoarece considerăm că problemele locale pot fi cel mai bine rezolvate la nivel local, însă noul cod administrativ centralizează, ceea ce nu face decât să sporească birocraţia. În 2019, nivelul drepturilor lingvistice ale minorităţilor naţionale este diminuat în România, în timp ce ţara se consideră model în privinţa gestionării situaţiei acestor minorităţi. În ansamblu, noul Cod Administrativ reprezintă un regres, un pas înapoi în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor raportat la prevederile aflate până în prezent în vigoare”, a transmis Cseke Attila, care este de părere că „ţara care reduce nivelul drepturilor minorităţilor naţionale nu este un model”.
Potrivit liderului UDMR, OUG va fi readus din nou pentru dezbatere în Parlament în toamnă, iar reprezentanţii Uniunii îşi vor susţine în continuare amendamentele propuse.
Preşedintele UDMR, Klemen Hunor, a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX, că a discutat cu premierul Viorica Dăncilă despre posibilitatea revenirii la Codul Administrativ aprobat în Parlament.
Ulterior, Executivul a adoptat, miercuri, modificări la OUG privind Codul administrativ. Astfel, autorităţile locale pot decide, prin hotărâri de consiliu, utilizarea limbii minorităţilor în unităţile administrativ teritoriale şi în cazul în care nu este atinsă ponderea de peste 20% de reprezentare.
Exclusiv
Cercei cu diamante naturale, din aur și pentru copii: Sabrini își grupează toate colecțiile pe o singură pagină
Clienții Sabrini Exclusive Diamonds pot găsi acum toate modelele de cercei ale brandului într-un singur loc, pe site-ul sabrini.ro. Pagina reunește cercei cu diamante naturale, cercei din aur de 14k și 18k, modele pentru copii și cercei cu pietre prețioase.
Noua pagină este concepută pentru a face alegerea mai simplă, produsele fiind organizate în funcție de stil, tipul de metal și piatra utilizată. Colecțiile reunesc modele realizate cu diamante și pietre prețioase naturale.
Toate colecțiile de cercei, într-un singur loc
Cerceii Sabrini sunt disponibili într-o varietate de stiluri, de la modele discrete pentru purtarea de zi cu zi până la creații mai spectaculoase pentru ocazii speciale. Pe aceeași pagină pot fi descoperite atât modele din aur de 14k și 18k, cât și cercei cu diamante naturale sau cu pietre precum smarald, rubin și safir.
Prin organizarea colecțiilor într-un singur loc, clienții pot compara mai ușor modelele și pot identifica bijuteria potrivită în funcție de preferințele personale.
Cercei cu diamante naturale, colecția Blanco’s Diamonds
În colecția Blanco’s Diamonds este dedicată cerceilor cu diamante naturale montați în aur de 18k. Gama include modele solitaire, halo, cluster și pavé, dar și cercei tip hoops sau creole, variante cu diamante baguette și alte diamante cu forme fancy.
Diamantele sunt selectate după criterii stricte de calitate: claritate VS sau superioară, culoare G-H sau superioară și tăietură brilliant cut. Diamantele de dimensiuni considerabile sunt însoțite de certificate emise de laboratoare precum GIA și IGI, iar pentru celelalte, autenticitatea și calitatea sunt garantate prin certificatul Sabrini.
Cercei din aur, o alegere care rămâne mereu actuală
Cerceii din aur Sabrini sunt disponibili atât în variante de 14k, cât și de 18k, în aur galben, alb sau roz. Colecția cuprinde modele clasice cu tortiță, cercei tip stud, creole, modele lungi, precum și creații cu motive precum inimioare sau cruci.
Aurul de 14k oferă o rezistență potrivită pentru purtarea frecventă, în timp ce aurul de 18k, cu un conținut mai ridicat de aur pur, are o valoare intrinsecă mai mare. Tocmai de aceea, diamantele naturale și pietrele prețioase din colecțiile Blanco’s Diamonds și DeRuvo sunt montate exclusiv în aur de 18k, metalul potrivit pentru o bijuterie fină.
Cercei pentru copii, realizați pentru cei mici
Sabrini include în această categorie modele de cercei pentru copii din aur de 14k și 18k, concepute cu sisteme de închidere potrivite pentru cei mici. Colecția cuprinde modele inspirate de buburuze, iepurași, flori și ursuleți, dar și variante cu pietre colorate sau diamante naturale din colecția Blanco’s.
Cercei cu pietre prețioase și perle, în funcție de piatra ta norocoasă
Pentru cei care își aleg bijuteriile și în funcție de luna nașterii, Sabrini oferă cercei cu diferite pietre prețioase și perle. Fiecărei luni îi este asociată o piatră tradițională: granat pentru ianuarie, ametist pentru februarie, aqvamarin pentru martie, diamant pentru aprilie, smarald pentru mai, perlă pentru iunie, rubin pentru iulie, peridot pentru august, safir pentru septembrie, turmalină pentru octombrie, citrin pentru noiembrie și topaz pentru decembrie.
Astfel, alegerea unei perechi de cercei poate porni nu doar de la design sau metal, ci și de la semnificația pietrei prețioase asociate lunii de naștere.
Garanții și servicii incluse
Bijuteriile Sabrini sunt însoțite de certificate și garanție. Produsele disponibile în stoc pot fi livrate prin curier expres în 24–72 de ore, cu transport gratuit pe teritoriul României, iar comenzile sunt expediate în condiții de siguranță.
Clienții beneficiază și de dreptul de retur sau schimb în termen de 60 de zile, fără justificarea motivului. Prin Sabrini Club sunt disponibile, de asemenea, servicii de întreținere și curățare periodică a bijuteriilor.
Despre Sabrini Exclusive Diamonds
Fondat în 2003, Sabrini Exclusive Diamonds este un brand românesc de bijuterie fină cu 30 de magazine în România. Compania deține propriul atelier în Botoșani, dotat cu tehnologie germană de ultimă generație, unde sunt realizate și personalizate bijuterii.
Portofoliul Sabrini include colecția Blanco’s Diamonds, dedicată diamantelor naturale, colecția DeRuvo Diamonds and Precious Stones, cu bijuterii realizate cu pietre prețioase naturale, precum și verighete realizate la comandă și personalizate în atelierul propriu.
Sabrini Exclusive Diamonds. Pentru că momentele unice merită o strălucire veșnică.
Exclusiv
De la solarii la căsuțe metalice de grădină: BACAS își extinde gama de produse
BACAS, compania din Alexandria cunoscută pentru producția și comercializarea solariilor și serelor, își diversifică oferta și introduce o nouă categorie de produse: căsuțele metalice multifuncționale. Acestea sunt destinate atât proprietarilor de case și grădini, cât și fermierilor sau firmelor care au nevoie de spații suplimentare de depozitare.
Organizarea eficientă a spațiului reprezintă o preocupare atât în gospodării, cât și în activitățile profesionale. Uneltele, echipamentele și materialele utilizate periodic au nevoie de locuri dedicate, ușor accesibile. Pornind de la aceste necesități, BACAS adaugă în portofoliu o soluție de depozitare care poate fi adaptată mai multor tipuri de utilizare.
Cinci dimensiuni și utilizări multiple
Noul model de căsuță metalică multifuncțională are o lățime de 3,12 metri și este disponibil în cinci variante de lungime, cuprinse între 2,06 și 10,30 metri.
În funcție de dimensiunea aleasă, construcția poate fi utilizată pentru depozitarea uneltelor de grădinărit, bicicletelor, echipamentelor agricole sau materialelor necesare în gospodărie. De asemenea, poate servi drept spațiu auxiliar pentru ateliere, ferme ori alte activități profesionale.
Căsuța are o structură din țeavă galvanizată, pereți și acoperiș din tablă cutată, ușă tip rulou din aluminiu, trape de ventilație și sistem de iluminat cu senzor de mișcare.
În plus, cumpărătorii pot alege între finisaje gri antracit sau cu aspect de lemn, precum și între mai multe soluții de fixare, în funcție de condițiile de amplasare.
Disponibile pe BACAS.ro, cu transport gratuit
Noile căsuțe metalice sunt comercializate pe BACAS.ro, cu prețuri începând de la 7.100 de lei, în funcție de dimensiunea și configurația selectată.
Produsul beneficiază de o garanție de 10 ani, conform condițiilor comerciale, iar transportul este gratuit. Montajul nu este inclus în preț, însă poate fi asigurat, la cerere, de echipa BACAS, în zona de sud a țării.
Prin această extindere, BACAS completează gama de produse dedicate agriculturii și grădinăritului cu o categorie adresată și proprietarilor de gospodării sau micilor afaceri.
Mai multe informații despre dimensiuni, dotări și configurațiile disponibile pot fi consultate pe www.bacas.ro, în secțiunea dedicată căsuțelor metalice multifuncționale.
Exclusiv
Cum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
Cum alegi un parfum premium? Ghid pentru sezonul rece
Există parfumuri pe care le uiți până ajungi acasă și parfumuri care continuă să existe în memoria ta mult timp după ce le-ai purtat. Diferența nu stă doar în intensitate, ci în capacitatea lor de a crea o prezență.
Odată cu sezonul rece, tot mai multe persoane caută parfumuri persistente, sofisticate și memorabile. Temperaturile scăzute permit notelor bogate să se dezvolte armonios pe piele, iar parfumurile cu personalitate devin alegerea ideală pentru toamnă și iarnă.
Ce înseamnă un parfum persistent?
Persistența este una dintre cele mai importante caracteristici ale unui parfum. Un parfum de lux nu trebuie să impresioneze doar în primele minute, ci să evolueze frumos și să rămână prezent pe parcursul întregii zile.
În general, notele de bază precum vanilia, lemnul de santal, cedrul sau Cashmeranul contribuie la o experiență olfactivă de durată, motiv pentru care parfumurile orientale, lemnoase și condimentate sunt ideale în sezonul rece.
Cum recunoști un parfum premium?
Un parfum premium înseamnă mai mult decât ingrediente de calitate. Are profunzime, personalitate și spune o poveste.
Cele mai apreciate creații olfactive evoluează în etape, asemenea unui spectacol bine construit: atrag atenția, creează emoție și lasă în urmă o semnătură memorabilă. Atunci când alegi un parfum, merită să fii atent la compoziție, evoluția pe piele și emoția pe care o transmite.
De aceea, atunci când alegi un parfum premium, merită să fii atent la:
- complexitatea compoziției;
- evoluția parfumului pe piele;
- calitatea ingredientelor;
- originalitatea semnăturii olfactive;
- emoția și starea pe care le transmite.
Pentru că, în realitate, nu alegem doar un parfum. Alegem felul în care vrem să fim percepuți.

Possess Intense: atunci când parfumul devine spectacol
Inspirate de colaborarea dintre Oriflame și Cirque du Soleil, noile parfumuri Possess Intense și Possess Intense Man celebrează puterea prezenței și capacitatea de a lăsa o impresie autentică.
Possess Intense, apă de parfum femei, combină bergamotă, piper roz și accente sărate cu imortelă, iasomie Sambac, vanilie și lemn de santal. Rezultatul este un parfum floral-oriental sofisticat, construit pe contraste între lumină și mister.

Possess Intense Man, apă de parfum bărbați, reunește longoza sălbatică, cardamom, elemi și salvie, completate de cedru și Cashmeran. Un parfum oriental, condimentat-lemnos, expresiv și elegant.

În fond, un parfum memorabil nu se măsoară doar prin persistență, ci și prin felul în care îți amplifică prezența, iar Possess Intense și Possess Intense Man sunt create pentru acele momente în care vrei să lași o impresie care rămâne.
-
Exclusivacum 7 zileCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Publicacum o săptămânăCum îți influențează comportamentul clientului ratingul firmei de închirieri auto?
-
Știri din județacum 2 zileAceeași ancoră peste tot? Greșeala care atrage atenția lui Google, explicată de SeoPower.ro
-
Exclusivacum 23 de oreCercei cu diamante naturale, din aur și pentru copii: Sabrini își grupează toate colecțiile pe o singură pagină
-
Exclusivacum o săptămânăHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Uncategorizedacum 2 zile
Coroane, jerbe și flori la înmormântare: ce alegi, ce scrii pe panglică și când le comanzi
-
Socialacum 7 oreDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice
-
Socialacum o ziDe ce renovarea unei clădiri poate fi mai complicată decât construirea uneia de la zero



