Exclusiv
Romanian Business Consult finalizează achiziția companiei ROPECO București
Romanian Business Consult finalizează achiziția companiei ROPECO București
Romanian Business Consult devine acționar unic al companiei Ropeco București, consolidându-
și astfel poziția de lider integrator IT, cu o expertiză majoră în retail și pe piața automatizărilor
industriale.
Prin această achiziție se deschid noi oportunități pentru compania RBC, în piața soluțiilor IT din
banking și plăți electronice.

Cele două companii vor continua să opereze ca entități separate, urmărind însă aceeași misiune
și aceleași valori de business, păstrându-și structura de angajați și management, diversitatea
soluțiilor IT și tipurile de servicii oferite.
Compania Romanian Business Consult a fost asistată în această tranzacție de KPMG și casa de
avocatură Filip & Company, iar compania ROPECO București de către EDGE Advisory și casa de
avocatură DLA Piper Dinu SCA. Valoarea tranzacției este confidențială.

Astfel, RBC și ROPECO devin mai puternice împreună, având același acționariat și aliniindu-se
sub același scop de dezvoltare, inovare și extindere a portofoliului de soluții IT. Toate acestea se
vor reflecta în perfecționarea capabilităților de integrare și implementare a soluțiilor complexe
de IT și la creșterea calității serviciilor oferite către clienții actuali și viitori.
„Ne bucurăm că, pe lângă portofoliul de soluții și servicii dedicate marilor rețele de retail
modern și a capacității noastre de integrator IT, adăugăm experiența importantă în aria
proceselor de plată din retail și în cea a automatizării operațiunilor din banking, ale
companiei ROPECO.
Întărim prin această achiziție capacitatea operațională a grupului și echipele noastre de
dezvoltare, integrare și implementare de aplicații complexe. Țintim în următorii ani o creștere
a grupului la 500 de angajați și atragerea de noi talente, susținând continuu dezvoltarea
profesională a colegilor noștri din RBC și ROPECO.
De asemenea, ne unește de acum încolo aceeași misiune de protejare a mediului pe care o
susținem prin expertiza și parteneriatele ambelor companii în automatizarea procesului de
reciclare. Oferim retailerilor și producătorilor de băuturi din Romania unele dintre cele mai
performante sisteme integrate de gestionare a returnării ambalajelor reciclabile RVS (Reverse
Vending Systems).
Rămânem în continuare interesați de creșterea grupului prin achiziții în zonele de interes
strategic, conform înțelegerii cu partenerul meu în RBC, fondul de investiții Oresa Ventures.”
a declarat Andrei Bojiţă, Director General al Romanian Business Consult.
Pe de altă parte, domnul Cristian Christodorescu, CEO ROPECO, adaugă: ”Suntem încântați că
facem parte din Grupul RBC. Considerăm că acest lucru reprezintă continuarea unei povești de
succes, cea mai bună alegere pentru dezvoltarea firească a business-ului, a respectului pentru
clienții noștri.
RBC și ROPECO sunt două firme complementare din punct de vedere al direcțiilor de business,
cu un puternic background antreprenorial și o dorință de dezvoltare comună. Această
complementaritate a activităților noastre generează sinergii ce vor duce la noi soluții și
oportunități de afaceri, care să reflecte nevoile clienților și să creeze valoare prin calitate și
accesibilitate, mai ales în contextul actual al dezvoltării industriei de IT. Suntem bucuroși să
participăm activ în familia RBC, intenționăm să creăm noi modalități de business și să
dezvoltăm o fantastică nouă colaborare pe această bază.”
Cu o cifră de afaceri în 2019 de 32.7 mil de euro, RBC a reușit să fructifice o mare parte din
oportunitățile din piață în timpul anului 2020, chiar dacă acest an a fost unul complex și dificil.
În 2020 cele două companii care fac parte din grupul RBC au realizat o cifră de afaceri cumulată
de aproximativ 50 de milioane de euro.

Cele mai importante obiective pentru ambele companii din Grupul RBC sunt satisfacția
clienților, consolidarea relațiilor și succesul colaborării de business cu partenerii naționali și
internaționali.
În urma achiziției, grupul RBC va pune la dispoziția clienților una dintre cele mai largi rețele de
service din România, cu centre regionale în toate reședințele de județ , având angajați peste
200 de ingineri de service și suport la nivel național. Rețeaua de service efectuează mentenanță
continuă pentru software, hardware și infrastructură.
RBC se bazează astăzi pe o echipă de peste 50 de specialiști în dezvoltare software și
implementare de aplicații bazate pe ultimele tehnologii Microsoft, Linux, Google Cloud
Platform, Big Data, Machine Learning.
RBC este una dintre primele companii din România care a implementat o serie de soluții
inovatoare pe piața de retail, precum: Self-Checkout; aplicații de raportare și alertare în timp
real bazate pe tehnologii Big Data, Artificial Intelligence și Machine Learning; programe de
loialitate și promoții pentru consumatori (eLOY).
Compania a derulat cu succes cel mai complex proiect de implementare a caselor de marcat cu
jurnal electronic în conformitate cu legislația fiscală din România.
“Știm cum să integrăm soluții noi de IT și să le dezvoltăm în funcție de cerințele clienților.
Înțelegem în detaliu nevoile clienților, un exemplu fiind asistarea operațională în desfășurarea
proiectelor 24/7 prin Help-Desk și Call Center, asigurându-ne că suntem mereu acolo când este
nevoie de noi. Avem consultanți și specialiști cu experiență care pot proiecta fluxuri complexe
pentru retaileri naționali și internaționali și pentru consumatorii lor.
Țelul nostru este să
construim împreună soluții IT inovatoare, să fim alegerea preferată a clienților și unii dintre
jucătorii de vârf pe segmentele noastre de expertiză” George Constantinescu Director Comercial
și Operațiuni- RBC
Despre Romanian Business Consult (RBC)
Romanian Business Consult este de 30 de ani principalul furnizor și integrator de soluții IT
pentru retail și totodată partenerul de încredere pentru companii din domenii precum industria
alimentară, logistică, distribuție și producție industrială, care doresc să-și optimizeze afacerile
prin îmbunătățirea sistemelor IT cu care lucrează și a proceselor tehnologice din companie.
Compania fondată în 1991 are sediul în București și filiale în Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov
și Republica Moldova (Chișinău). RBC lucrează cu peste 20 parteneri internaționali de
tehnologie, printre care Diebold-Nixdorf , Bizerba , Supersmart powered by Bizerba, Fujitsu,
Zebra, Datalogic, Microsoft, Motorola, PrestigeEnterprise etc; are o prezență importantă între
clienții de top din retail și industrie.
Compania oferă un portofoliu complex de soluții IT pentru retail și industrie cuprinzând: soluții
de Retail Self-Service (Sisteme POS, Self-Checkout, Cash Management, Kiosk-uri interactive,
etichetarea electronică a rafturilor etc), soluții de „Loss Prevention” cu tehnologie de ultimă
generație, soluții de reciclare și protejare a mediului – RVS (Reverse Vending Systems), soluții
Big Data, soluții complete de trasabilitate WMS (Warehouse Management System), soluții de
cântărire, echipamente complexe pentru industria alimentară etc. Oferă servicii de integrare,
project management, de consultanță IT, de dezvoltare software personalizată, de consultanță
privind conformitatea fiscală, implementare, certificare etc.
Fondul de investiții suedez Oresa Ventures, acționar în RBC și partener cu Andrei Bojiţă din
2014, continuă activ, prin expertiza sa, susținerea strategiei de dezvoltare pe termen mediu și
lung a Grupului RBC, atât organic cât și prin viitoare achiziții de alte companii.
Despre ROPECO
Compania ROPECO, prezentă pe piața din România de peste 28 de ani, este unul dintre
principalii furnizor local de soluții și echipamente în domeniul automatizării operațiunilor din
sucursalele bancare, procesării de numerar, plaților electronice. Printre direcțiile de business
existente în portofoliu, compania dezvoltă și promovează pe piață din România și soluții self-
service/self-checkout dedicate sectorului de retail și nu numai. O direcție importantă a ROPECO
o reprezintă și tehnologiile în domeniul colectării ambalajelor reciclabile. Fondată în 1993,
compania ROPECO oferă soluții și echipamente, care înglobează o înalta tehnologie testată cu
succes la nivel mondial, unui portofoliu de peste 5.000 de clienți, la nivel național. ROPECO este
un distribuitor autorizat și dedicat pentru mai multe companii globale, specializate în producția
unor terminale și echipamente de mare performanță pentru industria bancară, de retail,
logistică, industria IT, de procesare de documente sau reciclare de materiale (Glory, Ingenico,
HSM, Zebra, Honeywell, Cab, Wertheim, Konica Minolta, etc).
Exclusiv
Primul festival dedicat exclusiv shaormei are loc la Divertiland Water Park, lângă București
În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food al generației urbane. Evenimentul va avea loc în perioada 26–27 septembrie 2026, în incinta Divertiland Water Park, amplasat strategic pe A1, km 13, în zona Militari, la doar 15 minute de București. Locația oferă infrastructura ideală pentru evenimente outdoor de amploare, cu spații extinse, acces facil și o atmosferă care transformă experiența culinară într-un adevărat spectacol urban.
Shaorma Fest propune un concept fresh, autentic și energic, construit în jurul gustului care adună orașul. Prima ediție reunește unii dintre cei mai apreciați vendori din țară, rețete originale, demonstrații live, competiții cu premii și activări creative de brand, într-un weekend dedicat aromelor, muzicii și entertainmentului urban. Publicul va putea participa la competiția „Cea mai bună shaorma din România”, jurizată atât de profesioniști, cât și de consumatori, într-un format interactiv care pune în valoare diversitatea și creativitatea gastronomică. În completarea experienței de festival, prin parteneriatul dintre Venus Social Concept și PepsiCo România, în fiecare zi de eveniment, primii 1.500 de participanți vor primi gratuit câte o doză de Pepsi la accesul în festival, pe baza biletului validat.

„În România există festivaluri dedicate multor preparate, însă niciunul dedicat exclusiv shaormei. Ne-am propus să transformăm unul dintre cele mai iubite produse de street-food într-o experiență completă, care îmbină gastronomia, competiția și entertainmentul.”, declară Nadia Eperjessy, Head of Events & Strategic Partnerships, Venus Social Concept.
Biletele pentru Shaorma Fest sunt disponibile în sistem Early Bird la prețul de 15 lei, urmând ca, începând cu 31 august, prețul standard să fie de 25 lei. Vizitatorii Divertiland Water Park beneficiază de o ofertă specială, putând achiziționa bilete la festival cu doar 10 lei, până la încheierea sezonului.
Shaorma poate fi o alegere bună atunci când ingredientele sunt de calitate și există echilibru în cantități și frecvența. Până la urmă, este un preparat pe care foarte mulți dintre noi îl iubim, iar astăzi există suficiente variante, inclusiv vegetariene și vegane, încât fiecare să-și poată găsi propria combinație, adaugă Nadia Eperjessy.
Divertiland Water Park devine, astfel, gazda unui eveniment care îmbină gastronomia urbană cu entertainmentul contemporan. Cele 10 hectare ale parcului permit amenajarea unor zone dedicate degustărilor, activărilor de brand, scenelor de muzică live și spațiilor pentru competiții, oferind peste 1.000 de locuri de parcare și facilități moderne, inclusiv stații de încărcare electrică.
Shaorma Fest este organizat de Venus Social Concept, parte din VENUS GROUP — un grup de companii cu activitate în domeniul investițiilor și dezvoltărilor imobiliare, prin diviziile Venus Capital Investment și Venus Build, dar și în cel al marketingului și organizării de evenimente, prin Venus Social Concept. Proiectele și evenimentele dezvoltate de VENUS GROUP sunt susținute de o cercetare de piață minuțioasă și de o strategie orientată permanent către cererea reală, ceea ce permite grupului să lanseze inițiative relevante, actuale și adaptate publicului contemporan.
(Material furnizat și asumat de Costina Petrescu)
Exclusiv
ANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență
Bucureștiul intră într-o nouă etapă de maturizare imobiliară. Diferența de preț față de principalele capitale din Europa Centrală și de Est, restrângerea ofertei rezidențiale și performanța segmentului hospitality conturează un argument investițional tot mai relevant pentru capitala României.
Piața imobiliară din București traversează un proces accelerat de maturizare, într-un moment în care investitorii devin tot mai atenți la raportul dintre prețul de intrare, calitatea activului, lichiditate și potențialul de apreciere. Bucureștiul păstrează un avantaj important: valorile rezidențiale sunt încă competitive față de piețele CEE mai mature, în timp ce oferta nouă devine tot mai dificil de replicat în zonele consacrate, iar segmente precum premium residential și hospitality evoluează rapid.

În 2026, prețul mediu solicitat pentru apartamentele noi din București a ajuns la aproximativ 2.636 euro/mp. Prin comparație, benchmark-urile regionale pentru locuințele noi indică niveluri de aproximativ 4.330 euro/mp în Varșovia, 4.540 euro/mp în Bratislava, 5.320 euro/mp în Budapesta și 6.400 euro/mp în Praga.
Chiar și după aprecierea din ultimii ani, Bucureștiul păstrează astfel un preț de intrare competitiv față de principalele capitale CEE și un spațiu relevant de convergență pe măsură ce piața se maturizează.
Aceeași direcție este vizibilă și la nivel macro. În primul trimestru din 2026, prețurile locuințelor din România au crescut cu 7,8% față de aceeași perioadă din 2025, peste media de 5,1% a Uniunii Europene. România nu conduce ritmul de apreciere din regiune, însă evoluția confirmă participarea pieței locale la ciclul de repricing din Europa Centrală și de Est.
Vlad Musteață, CEO North Bucharest Investments: „Bucureștiul trebuie privit astăzi în context regional. Diferența față de capitale precum Varșovia, Praga sau Budapesta nu reprezintă doar un decalaj de preț, ci indică și spațiul de convergență pe care capitala îl are încă în față. Avem o economie urbană tot mai sofisticată, o concentrare importantă de business, cerere rezidențială și investițională și un sector de hospitality în creștere, în timp ce valorile imobiliare rămân competitive în context regional. Pentru investitori, ecuația este interesantă, dar următorul ciclu nu va ridica uniform întreaga piață. Valoarea se va concentra în activele bine poziționate, cu infrastructură, eficiență, servicii și lichiditate. Diferența nu o va mai face simplul metru pătrat, ci capacitatea proprietății de a genera și conserva valoare în timp.”
Unul dintre cele mai puternice argumente structurale ale pieței vine din evoluția în sens opus a prețurilor și a ofertei viitoare. În București, prețurile locuințelor au crescut cu aproximativ 60% în ultimii șase ani, în timp ce numărul autorizațiilor de construire s-a redus cu aproximativ 45% în ultimii trei ani. Reducerea pipeline-ului limitează capacitatea pieței de a răspunde rapid unor noi cicluri de cerere și accentuează diferențierea dintre produsul standard și activele greu de replicat.
În această ecuație, raritatea activelor bine poziționate devine ea însăși un factor de valoare.
Maturizarea pieței redefinește segmentul premium iardincolo de locație, cumpărătorii urmăresc tot mai atent calitatea, eficiența, tehnologia, serviciile și lichiditatea proprietății. În același timp, cererea se internaționalizează, susținută de antreprenori, executivi regionali, expați și diaspora, care evaluează Bucureștiul prin raportare la alte piețe europene.
În 2025, Bucureștiul a înregistrat o creștere de 12% a RevPAR – venitul pe cameră disponibilă, cea mai ridicată dintre cele șase capitale CEE analizate, peste Varșovia (+9,1%), Praga (+8,3%) și media regională (+8,9%). Bucureștiul ocupă totodată locul al treilea în CEE-6 după nivelurile ADR și RevPAR, după Praga și Budapesta.
Performanța confirmă dezvoltarea segmentului hospitality și susține noi categorii de active, inclusiv aparthoteluri și serviced residences, alimentate de business travel, expați, bleisure și turism medical. Pentru investitori, acestea adaugă o componentă de venit recurent și administrare profesională.
Argumentul investițional al Bucureștiului nu se bazează pe un singur indicator, ci pe suprapunerea mai multor tendințe: un preț de intrare competitiv față de principalele capitale CEE, aprecierea valorilor rezidențiale, restrângerea ofertei viitoare, maturizarea cererii și performanța segmentului hospitality.
„Vedem deja o schimbare în modul în care investitorii analizează Bucureștiul. Întrebarea nu mai este doar cât costă proprietatea astăzi, ci ce randament poate genera, cât de lichidă va fi peste cinci sau zece ani și cum se poziționează activul în raport cu alternativele din regiune. Bucureștiul începe să fie analizat nu doar ca o piață imobiliară locală, ci ca o destinație regională pentru capital. Iar combinația dintre prețul de intrare, maturizarea pieței și oferta limitată poate deveni unul dintre avantajele competitive ale capitalei în următorii ani”, concluzionează Vlad Musteață, CEO North Bucharest Investments.
Bucureștiul nu trebuie să devină următoarea Varșovia sau următoarea Praga. Miza este consolidarea propriei poziții în Europa Centrală și de Est, într-un moment în care capitalul devine tot mai selectiv, iar diferența dintre simpla proprietate și un activ investițional performant devine tot mai importantă.
(Publicitate)
Exclusiv
August, luna care decide cât mai produce solarul până în toamnă. Ce fac fermierii ca să evite pierderile de final de sezon
Pentru fermierii care cultivă legume în solarii, luna august nu înseamnă final de sezon, ci o perioadă decisivă. După săptămâni de caniculă, udări dese și producție intensă, culturile de roșii, ardei, castraveți sau vinete intră într-o etapă sensibilă. Unele plante încă pot produce bine până în toamnă, însă altele încep să obosească, iar greșelile făcute acum pot reduce rapid cantitatea și calitatea recoltei.
Pentru consumatori, luna august înseamnă încă legume românești în piețe. Pentru fermieri, însă, această perioadă aduce decizii zilnice: ce plante mai merită păstrate, cum se face aerisirea, cât se mai udă, ce frunze trebuie eliminate și cum se pregătește solarul pentru următorul ciclu de cultură.
După perioadele de temperaturi ridicate din iunie și iulie, plantele pot intra într-o stare de oboseală. Frunzele îmbătrânite, florile care nu mai leagă, fructele deformate, roșiile crăpate sau zonele cu umiditate ridicată sunt semne că solarul are nevoie de o gestionare mai atentă.
În plus, luna august vine cu o provocare diferită față de mijlocul verii. Ziua poate fi în continuare foarte cald, însă diminețile și nopțile încep să fie mai răcoroase. Această alternanță favorizează apariția condensului, iar condensul, combinat cu frunze dese și aer stagnant, poate crește riscul de boli în cultură.
Specialiștii BACAS, producător roman de solarii, recomandă ca, la început de august, fermierii să facă o evaluare atentă a solarului. Trebuie verificate frunzele de la bază, plantele care și-au pierdut vigoarea, calitatea fructelor, zonele unde apa băltește, circulația aerului printre plante, dar și starea foliei, a aerisirilor și a elementelor de prindere.
Una dintre cele mai importante lucrări ale lunii este curățarea treptată a culturii. Frunzele îmbătrânite, bolnave sau aflate la baza plantei trebuie eliminate pentru ca aerul să circule mai bine, iar planta să își direcționeze resursele către fructe. Totuși, lucrarea nu trebuie făcută agresiv. Dacă se îndepărtează prea multe frunze deodată, plantele pot fi expuse la arsuri solare și stres suplimentar.
La tomate, trebuie urmărite în special frunzele de jos, cele îngălbenite sau cele care ating solul. La ardei și vinete, fermierii trebuie să verifice zonele prea aglomerate, unde aerul nu circulă suficient. La castraveți, frunzele bolnave sau îmbătrânite trebuie eliminate rapid, pentru că problemele se pot extinde ușor.
Aerisirea devine, la rândul ei, foarte importantă. Dacă în iulie accentul cade mai ales pe eliminarea aerului fierbinte, în august fermierii trebuie să controleze mai atent și umiditatea. Solarul trebuie deschis dimineața, înainte ca temperatura să crească prea mult, iar spre seară aerisirea trebuie ajustată în funcție de temperaturile de peste noapte.
Deschiderea ușilor de la capete poate ajuta, însă în multe cazuri nu este suficientă. Aerisirea laterală și aerisirea pe capete permit o circulație mai bună a aerului și reduc zonele în care căldura sau umiditatea rămân blocate.
„În august, solarul trebuie privit ca un sistem care se reglează zilnic. Fermierii nu mai gestionează doar căldura, ci și umiditatea, condensul și starea unei culturi care a trecut deja prin stres termic. O aerisire corectă, o structură solidă și accesul ușor la plante pot ajuta la prelungirea producției și la reducerea pierderilor de final de sezon”, explică Răzvan Pătrașcu, General Manager BACAS, producător român de solarii agricole.
Udarea trebuie și ea adaptată. O greșeală frecventă este păstrarea aceluiași ritm de udare ca în perioadele de caniculă maximă. Totuși, necesarul de apă se schimbă în funcție de temperatură, tipul de sol, starea plantei și încărcătura de fructe. Solul prea umed, combinat cu aerisire slabă, poate favoriza apariția bolilor, în timp ce alternanța dintre uscăciune și udări abundente poate duce la crăparea roșiilor.
În această perioadă, fermierii trebuie să decidă și ce plante mai pot produce rentabil. O plantă slăbită, bolnavă sau cu producție foarte redusă poate consuma resurse și poate deveni o sursă de probleme pentru restul culturii. Uneori, eliminarea plantelor compromise ajută la protejarea celor sănătoase.
August este și un moment bun pentru verificarea solarului. Folia, sistemele de aerisire, ușile, capetele solarului, clemele și structura trebuie controlate înainte de schimbările de temperatură din toamnă. Reparațiile făcute la timp pot preveni costuri mai mari și probleme apărute în plin sezon următor.
Pentru fermierii care vor să prelungească producția până în toamnă, calitatea solarului devine un element important. Solariile BACAS sunt recomandate celor care caută structuri practice, solide și adaptate condițiilor reale din teren. Aerisirea laterală, aerisirea pe capete și o structură bine configurată pot ajuta fermierul să controleze mai bine microclimatul și să protejeze cultura în perioadele sensibile.
În concluzie, august nu este o lună de pauză în solarii, ci o lună de decizie. Curățarea culturii, aerisirea corectă, udarea echilibrată și verificarea structurii pot face diferența dintre o cultură care se degradează rapid și una care mai produce câteva săptămâni bune.
Pentru agricultura locală, aceste lucrări contează mai mult decât par la prima vedere. Cu cât fermierii reușesc să își mențină culturile sănătoase până în toamnă, cu atât legumele românești au șanse mai mari să rămână prezente în piețe și în gospodăriile consumatorilor.
-
Evenimentacum 3 zileEveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International
-
Exclusivacum o săptămânăAugust, luna care decide cât mai produce solarul până în toamnă. Ce fac fermierii ca să evite pierderile de final de sezon
-
Viața în Mehedințiacum 5 zileCălătorești des? S-ar putea să îți fie utilă polița anuală de asigurare medicală
-
Exclusivacum 6 zileANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență
-
Exclusivacum 4 zilePrimul festival dedicat exclusiv shaormei are loc la Divertiland Water Park, lângă București
-
Uncategorizedacum 6 zileCând somnul nu e de ajuns: ce se întâmplă cu adevărat în creierul tău când apare ceața mentală
