Connect with us

Social

Anvelope de iarnă sau anvelope all season – Care este alegerea mai potrivită pentru mașină?

Publicat

pe

Schimbul de anvelope de sezon, este stresul șoferilor când se apropie sezonul rece. Pentru a elimina acest lucru, o parte dintre posesorii de mașini se îndreaptă spre anvelopele pentru toate sezoanele.

Aceste cauciucuri au fost concepute pentru a fi utilizate în zonele cu climă mai blândă, unde nu sunt variații mari de temperatură între sezonul rece și cel cald. Acest tip de anvelope sunt folosite în general în zonele unde în lunile de iarnă temperatura nu atinge valori extreme, iar precipitațiile sub formă de ninsoare sunt ocazionale și în cantități reduse. Acest lucru face ca necesitatea de a avea câte un set de anvelope pentru cele două sezoane să nu mai fie justificată.

Prin folosirea acestor anvelope, evităm timpul petrecut la vulcanizare pentru schimbul de sezon, dar și din punct de vedere financiar, eliminăm costul cu al doilea set de anvelope și costul cu schimbul de anvelope.

Conform celor de la Vadrexim.ro, condusul în anotimpul rece cu un set de anvelope iarnă crește simțitor stabilitatea, siguranța și confortul comparativ cu cele all season sau off road. Anvelopele de iarnă sunt concepute cu un profil special, cu caneluri adânci pentru drumurile acoperite de zăpadă și mâzgă, iar desenul benzii de rulare face ca apa să fie evacuată suficient de repede, încât riscul de acvaplanare să fie cât mai redus.

Poți comanda anvelope de iarnă de la VADREXIM pentru orice autoturism, fie că ai o dimensiune mai uzuală de anvelope cum ar fi de exemplu dimensiunea de anvelope iarnă 205 55 R16, fie că ai o dimensiune de cauciucuri mai specială. Plasează o comandă și vei fi contactat în cel mai scurt timp de un consultant care te va ajuta să alegi anvelopele de iarnă potrivite. Poți beneficia și de montaj la cumpărare dacă vi la sediul nostru!

Avantajele folosiri anvelopelor all season

Din punct de vedere financiar, dacă vom achiziționa un set de cauciucuri all season vom reduce cheltuiala, decât dacă achiziționăm câte un set pentru fiecare sezon.

Un alt avantaj oferit de aceste anvelope este timpul pe care nu mai suntem nevoiți să îl petrcem la vulcanizare pentru a înlocui anvelopele de sezon.

De luat în calcul este și faptul că pentru cei ce nu dețin un spațiu în care să depoziteze un set de anvelope, cele all season sunt alegerea perfectă pentru autoturism. Cu această ocazie vom proteja și jantele și anvelopele prin faptul că nu le scoatem de pe jante.

Dezavantajele folosirii anvelopelor de iarnă

Folosirea anvelopelor all season reprezintă compromisul de a avea un singur set de anvelope care nu se va ridica la nivelul celor de vară sau de iarnă. În acest caz trebuie să fim conștienți de  manevrabilitatea și aderența mai scăzute față de cele dedicate de sezon.

Durata de viață a unei anvelope all season este mai mică, datorită folosirii acesteia pe perioada unui an întreg, ceea ce înseamnă că un set de anvelope trebuie schimbat mai des.

Recomandare

În cazul în care mașina pe care o conducem are un motor care dezvoltă o putere scăzută și care rulează în general pe distanțe scurte în oraș, este recomandat să le folosim pe cele de all season .

Tot anvelope all season putem folosi fără probleme dacă localitatea în care conducem mașina se află într-o zona mai caldă și pe perioada iernii temperatura nu atinge valori extreme.

Aflați mai multe, intrând pe site-ul celor de la Pirelli, despre aceste tipuri de anvelope, dar și despre multe alte lucruri interesante.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social

Standul expozițional complet: cum planifici prezența la un târg fără să improvizezi

Publicat

pe

De

Participarea la un târg comercial sau la o expoziție de industrie este, pentru multe companii, unul dintre cele mai vizibile momente ale anului. Toate eforturile de branding, tot trainingul echipei și toată pregătirea produselor converg în câteva zile în care compania trebuie să se prezinte la cel mai înalt nivel posibil.

De ce planificarea contează mai mult decât bugetul

Un buget mare cheltuit prost produce rezultate mediocre. Un buget modest alocat inteligent poate produce o prezență memorabilă. Diferența o face planificarea: cunoașterea spațiului alocat, înțelegerea publicului țintă al evenimentului și selecția instrumentelor potrivite pentru obiectivele propuse.

Prima întrebare care trebuie pusă nu este ce produse comandăm, ci ce vrem să realizăm la acest eveniment. Răspunsul poate fi: generare de leaduri, întâlniri cu parteneri existenți, lansarea unui produs nou sau creșterea notorietății brandului într-o nouă piață. Fiecare obiectiv implică alegeri diferite de materiale și de configurare a standului.

Elementele unui stand complet

Un stand expozițional profesional are, de regulă, mai multe straturi de comunicare. Primul strat este vizibilitatea la distanță: steaguri vela, toteme sau bannere suspendate care localizează standul în spațiu. Al doilea strat este comunicarea de la nivel mediu: pereți de fundal, panouri grafice, casete luminoase. Al treilea strat este cel interpersonal: materiale tipărite, produse de demonstrat, echipa de la stand.

Suporții pentru materiale promoționale și vitrinele pentru produse – suporți de broșuri, rafturi plexiglass – joacă un rol important în ultimul strat. Gama completă de soluții pentru acest scop poate fi explorată la expoprint.ro. Ele organizează materialele, le fac accesibile vizitatorilor și transmit că compania a gândit fiecare detaliu.

Coordonarea grafică – elementul cel mai des neglijat

Una dintre cele mai comune greșeli la expoziții este lipsa de coerență grafică. Roll up-ul a fost comandat cu un an în urmă, grafica de pe caseta luminoasă este dintr-o altă campanie, iar broșurile au o schemă de culori ușor diferită. Rezultatul este un stand care pare improvizat, chiar dacă piesele individuale sunt de calitate.

Coordonarea grafică presupune ca toate materialele să fie produse pe baza aceluiași brief creativ, cu aceleași culori CMYK, aceleași fonturi și aceleași imagini. Când totul arată la fel, standul devine coerent și transmite profesionalism chiar înainte ca cineva să vorbească cu echipa.

Logistica înainte și după eveniment

Transportul, montajul și demontajul sunt aspecte logistice care trebuie planificate cu aceeași grijă ca și producția materialelor. Un stand bun care ajunge deteriorat la eveniment este, practic, inutil. Un stand montat greșit, cu elementele în ordine greșită sau cu grafica inversată, poate cauza o primă impresie dezastruoasă.

Husele de transport, instrucțiunile de montaj clare și o probă generală de montaj înainte de eveniment reduc riscul unor neplăceri de ultim moment. ExpoPrint – www.expoprint.ro – oferă configurații de stand complete, gândite pentru diverse categorii de buget și tipuri de evenimente, cu posibilitatea de a adăuga sau elimina elemente în funcție de nevoile specifice.

Bugetul realist

Tentația de a reduce costurile la minimum pentru prima participare la un eveniment este înțelegăabilă, dar contraproductivă. Un stand slab vizual atrage puțini vizitatori, ceea ce face imposibilă evaluarea reală a potențialului evenimentului. Paradoxul este că tocmai companiile care investesc insuficient sunt cele care concluzionează că evenimentul nu a meritat.

O investiție minimă viabilă pentru un stand profesional include un sistem de fundal, cel puțin un roll up banner, o masă sau un counter și materiale tipărite de calitate. Suma exactă variază în funcție de dimensiunea spațiului și de complexitatea graficii, dar există soluții accesibile pentru aproape orice buget.

Citeste in continuare

Social

Alergie vs. intoleranță alimentară: cum le deosebești corect

Publicat

pe

De

Alergie vs. intoleranță alimentară

Știai că până la 1 din 5 persoane din Europa declară că are o reacție adversă la alimente, dar doar o parte dintre acestea sunt alergii reale? Creșterea numărului de persoane care elimină alimente din dietă fără un diagnostic confirmat reflectă o confuzie tot mai frecventă între alergia alimentară și intoleranță. Deși pot avea simptome similare, cele două condiții sunt fundamental diferite, atât ca mecanism, cât și ca impact asupra sănătății.

Diferența dintre alergie și intoleranță alimentară

Deși la prima vedere simptomele pot părea similare, alergia și intoleranța alimentară au mecanisme complet diferite.

Alergia alimentară este o reacție a sistemului imunitar. Organismul identifică greșit o proteină din aliment ca fiind periculoasă și declanșează un răspuns defensiv. Acest proces implică anticorpi, în special imunoglobulina E (IgE), care determină eliberarea de histamină și alți mediatori inflamatori. Atfel, apare o reacție rapidă și poate afecta simultan mai multe sisteme ale organismului.

În schimb, intoleranța alimentară nu implică sistemul imunitar. Ea este, de cele mai multe ori, rezultatul unei incapacități a organismului de a digera sau procesa corect anumite substanțe. Un exemplu clasic este intoleranța la lactoză, cauzată de deficitul enzimei lactază.

Această diferență explică de ce alergia este, în general, mai imprevizibilă și mai severă decât intoleranța.

Cum se manifestă alergia alimentară

Alergia alimentară poate apărea rapid, uneori în câteva minute după ingestie, și chiar la cantități foarte mici din alimentul respectiv.

Manifestările pot include:

  • mâncărimi sau furnicături la nivelul gurii
  • umflarea buzelor, feței sau gâtului
  • erupții cutanate sau urticarie
  • dificultăți de respirație
  • greață, vărsături sau diaree
  • amețeală sau scăderea tensiunii arteriale

În formele severe, reacția poate evolua către anafilaxie, o urgență medicală care necesită intervenție imediată.

Un element esențial este faptul că reacția apare de fiecare dată când organismul este expus la alergen, indiferent de cantitate.

Cum se manifestă intoleranța alimentară

Spre deosebire de alergie, intoleranța alimentară are o evoluție mai lentă și simptome predominant digestive.

Cele mai frecvente manifestări sunt:

  • balonare
  • crampe abdominale
  • gaze intestinale
  • diaree
  • disconfort general după masă

Simptomele pot apărea la interval de câteva ore sau chiar până la 24–48 de ore după consum, ceea ce face identificarea alimentului responsabil mai dificilă.

Un aspect important este că intoleranța este adesea dependentă de doză. Multe persoane pot consuma cantități mici fără simptome semnificative.

De ce apare confuzia între alergie și intoleranța alimentară

Simptomele pot fi similare în unele cazuri, în special la nivel digestiv, ceea ce face diferențierea dificilă fără evaluare medicală.

Totodată, accesul rapid la informații online și tendința de autodiagnostic contribuie la etichetarea greșită a unor reacții drept „alergii”. Mulți pacienți elimină complet anumite alimente fără o confirmare medicală, ceea ce poate duce la dezechilibre nutriționale, mai ales la copii.

Există și situații în care simptomele sunt cauzate de alte afecțiuni, precum:

  • sindromul de intestin iritabil
  • intoleranța la histamină
  • sensibilitatea la aditivi alimentari
  • infecțiile digestive

Cum se pune diagnosticul corect

Diagnosticul nu ar trebui stabilit pe baza unei bănuieli sau a unui test interpretat izolat. Primul pas este istoricul clinic: ce aliment a fost consumat, în ce cantitate, cât de repede au apărut simptomele, ce manifestări au existat și dacă reacția s-a repetat.

În suspiciunea de alergie alimentară, medicul poate recomanda teste cutanate de tip prick, determinarea anticorpilor IgE specifici sau paneluri alergologice. Prezența IgE specifice indică sensibilizare, dar nu confirmă întotdeauna alergia clinică. Rezultatul trebuie interpretat împreună cu simptomele pacientului.

În unele situații pot fi utile testele de alergologie moleculară, investigațiile funcționale sau testele de provocare orală, realizate exclusiv în mediu medical controlat.

Pentru intoleranțe, abordarea poate include jurnal alimentar, dietă de eliminare și reintroducere controlată, teste pentru intoleranța la lactoză sau investigații specifice pentru boala celiacă ori alte afecțiuni digestive.

Ce rol are IgE în această diferențiere

Imunoglobulina E (IgE) este unul dintre cei mai importanți markeri utilizați în evaluarea reacțiilor alergice de tip imediat. În alergiile alimentare mediate imunologic, acest tip de anticorp este implicat direct în declanșarea răspunsului inflamator, prin activarea celulelor care eliberează histamină și alți mediatori chimici responsabili de simptomatologie.

În practica medicală, determinarea nivelului de IgE, fie total, fie specific pentru anumiți alergeni, reprezintă un instrument util în orientarea diagnosticului, mai ales în contextul unor simptome sugestive pentru o reacție alergică.

Astfel, testele rapide pentru determinarea IgE total, destinate utilizării profesionale, pot reprezenta un prim pas în evaluarea unui posibil teren alergic. De exemplu, testele dezvoltate de DDS Diagnostic sunt concepute pentru a oferi o evaluare rapidă, în punctul de îngrijire, facilitând trierea pacienților care necesită investigații alergologice suplimentare.

Este important de subliniat că aceste teste nu identifică alergenul responsabil și nu stabilesc un diagnostic de certitudine. Rolul lor este orientativ, contribuind la decizia medicală privind necesitatea unor analize mai detaliate, precum determinarea IgE specifice sau alte investigații alergologice.

Interpretarea rezultatelor trebuie realizată întotdeauna în context clinic, de către personal medical calificat, prin corelarea valorilor obținute cu istoricul pacientului și tabloul simptomatic.

Concluzie

Deși sunt frecvent confundate, alergia alimentară și intoleranța alimentară reprezintă două realități clinice diferite, cu mecanisme distincte și implicații importante asupra sănătății. În timp ce alergia implică un răspuns imun care poate evolua rapid și, uneori, sever, intoleranța este, în general, rezultatul unor mecanisme digestive sau metabolice și are un impact mai degrabă funcțional.

Citeste in continuare

Social

CITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj

Publicat

pe

De

Bogdan Dumitrache, fondator și CEO al CITY PROTECT GROUP, anunță o nouă etapă de dezvoltare accelerată a companiei, marcată de parteneriate strategice și extinderea serviciilor integrate la nivel național.

Antreprenor român cu experiență solidă în industria de securitate și management, acesta a construit CITY PROTECT ca un concept integrat ce reunește servicii de securitate, intervenție și suport operațional pentru mediul civil, retail și industrial. Lansat în 2022, grupul a cunoscut o creștere rapidă, ajungând în scurt timp la sute de angajați și o prezență națională în expansiune.

Nou parteneriat național în retail

Compania anunță semnarea unui nou parteneriat strategic la nivel național cu un important jucător din retail, în cadrul căruia CITY PROTECT va prelua 38 de locații la nivel național.

Acest nou proiect continuă direcția de creștere accelerată începută încă din 2025, când compania a extins portofoliul prin preluarea a zeci de magazine și obiective comerciale din întreaga țară.

„Retailul rămâne unul dintre pilonii principali ai dezvoltării noastre. Ne concentrăm pe scalabilitate, eficiență operațională și livrarea unor servicii integrate adaptate nevoilor reale ale clienților”, a declarat Bogdan Dumitrache.

Intrarea în segmentul mall-urilor, cu servicii integrate

În linie cu strategia anunțată anterior, compania confirmă că, începând cu 1 iunie 2026, va marca o premieră în portofoliul său: intrarea în primul mall, unde va furniza servicii integrate de securitate și SPSU (situații de urgență).

Această mutare reprezintă un pas strategic important, consolidând poziționarea CITY PROTECT ca furnizor complet de soluții, nu doar de pază clasică, ci și de intervenție în caz de situații de urgență și suport operațional complex.

Conceptul integrat dezvoltat de companie – care combină securitate, pompieri privați și servicii suport – este unul dintre diferențiatorii majori în piață.

Extindere în sectorul bricolaj

Pe lângă retailul alimentar și non-alimentar, CITY PROTECT anunță extinderea portofoliului în sectorul bricolaj, un domeniu aflat în creștere și cu cerințe ridicate în materie de securitate și prevenție.

Această diversificare vine în contextul unei strategii mai ample de acoperire a tuturor segmentelor majore din retail și industrie.

Creștere accelerată și viziune pe termen lung

Născut în Slobozia și cu experiență atât în mediul privat, cât și în administrația publică centrală, administrația prezidențială dar și la nivel european, Bogdan Dumitrache a condus anterior una dintre cele mai mari companii de securitate din România, coordonând mii de angajați.

Astăzi, prin CITY PROTECT GROUP, acesta urmărește redefinirea standardelor din industrie prin:

  • digitalizare și eficiență operațională
  • servicii integrate
  • extindere rapidă la nivel național
  • impunerea de standarde în materie de cultură organizațională și atitudine

„Ne aflăm într-un moment în care consolidăm poziția CITY PROTECT ca partener strategic pentru companii mari din retail și industrie. Obiectivul nostru este clar: să devenim unul dintre liderii pieței prin servicii integrate, având o execuție bazată în primul rând pe know-how-ul nostru. Strategia ține de asimilarea rapidă a unei cote cât mai mari de piață și ulterior scalarea acesteia pe fiecare client în parte”, a mai transmis CEO-ul companiei.

Citeste in continuare

ObservTOT pe Facebook

Cele mai noi stiri

Exclusivo zi ago

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

Exclusiv2 zile ago

Cannes înainte de covorul roșu: universul Oriflame Glam Studio

În fiecare an, luna mai transformă Cannes-ul într-un spectacol global al cinematografiei, stilului și expresiei de sine. Pe Croisette, între...

Uncategorized2 zile ago

Curățenie profesională în Brașov cu Prestclean

Descoperă cum Prestclean, o firmă de curățenie profesionistă din Brașov, oferă soluții complete pentru birouri, spații comerciale, industriale și locuințe....

Exclusiv6 zile ago

Lansarea NorthBucharest.ro: AI, proprietăți finalizate și mii de locuințe într-un singur ecosistem digital

North Bucharest Investments anunță lansarea platformei northbucharest.ro și a aplicației mobile „North Bucharest – Real Estate”, disponibilă în App Store...

Știri din județo săptămână ago

Platformă advertoriale pentru antreprenori, agenții și branduri

Promovarea online a devenit mai accesibilă decât în trecut, însă și mai aglomerată. Dacă ai un business, lucrezi într-o agenție...

tampoane-cauciuc-romflexprod-baia-mare-maramures tampoane-cauciuc-romflexprod-baia-mare-maramures
Uncategorizedo săptămână ago

Tampoane antivibrații industriale realizate la comandă după specificații tehnice

În industria modernă, controlul vibrațiilor și reducerea șocurilor mecanice reprezintă aspecte esențiale pentru funcționarea eficientă și sigură a echipamentelor. Utilajele...

Social2 săptămâni ago

Standul expozițional complet: cum planifici prezența la un târg fără să improvizezi

Participarea la un târg comercial sau la o expoziție de industrie este, pentru multe companii, unul dintre cele mai vizibile...

Uncategorized2 săptămâni ago

Reparații acoperiș București – Intervenții rapide pentru acoperișuri afectate de vreme

🧭 Introducere În București, acoperișurile sunt supuse constant unor condiții meteorologice variabile care accelerează procesul de degradare. De la ploi...

Stiri de actualitate