Exclusiv
Bărbat de 53 de ani, judecat pentru violarea fiului său de 5 ani

Instanţele au dispus începerea judecării unui bărbat de 53 de ani, din Drobeta-Turnu Severin, acuzat de agresiune sexuală, rele tratamente aplicate minorului și viol. Potrivit anchetaorilor, în perioada iunie – septembrie 2022, bărbatul ar fi întreținut în mod repetat acte de natură sexuală cu fiul său. Copilul avea cinci ani la data faptelor.
Poliţiştii au explicat că, la sfârşitul lunii iulie 2022, bunica copilului a formulat o plângere faţă de bărbatul de 53 de ani.
„La data de 29 iulie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a fost înregistrată plângerea formulată de o femeie, din municipiul Drobeta-TurnuSeverin, cu privire la faptul că nepotul său, de 5 de ani, ar fi fost agresat sexual de către tată.
În cauză, cercetările au fost continuate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de agresiune sexuală, rele tratamente aplicate minorului și viol. În perioada iunie-septembrie 2022, un bărbat de 53 de ani, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, ar fi întreținut în mod repetat acte de natură sexuală cu fiul său, punându-i în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală.
De asemenea, în aceeași perioadă, profitând de imposibilitatea fiului său minor de a se apăra și a-și exprima voința, suspectul, ar fi întreținut cu acesta relații sexuale orale”, au explicat oamenii legii.
Judecat pentru violarea fiului său
Inculpatul a fost deferit justiţiei în decembrie, anul trecut. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin şi a intrat în procedură de cameră preliminară. În martie, instanţa a respins cererile şi excepţiile formulate de inculpat şi a dispus începerea judecăţii. Hotărârea instanţei a fost contestată de iculpat la Tribuanalul Mehedinţi, instanţă care a respins acţiunea bărbatului ca nefondată.
„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul-inculpat U.C. împotriva încheierii penale nr. 270, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 08.03.2023”, au dispus judecătorii. Hotărârea instanţei este definitivă, aşa că Judecătoria Drobeta Turnu Severin poate fixa primul termen în acest dosar.
Exclusiv
Femeie băgată în comă de patronul care a bătut-o cu toporul

O femeie dintr-o comună mehedinţeană a fost băgată în comă de patronul care a bătut-o cu toporul. Familia susţine că femeie a fost agresată pentru că îşi dăduse demisia, scrie Antena3.
Agresiunea a avut loc la un magazin din comuna Șimian. Femeia, de 38 de ani, care lucrase acolo, a mers pentru a-și depune demisia. Însă ar fi fost lovită cu brutalitate de administratorul societății, care nu a acceptat demisia. Familia susţine că femeia a fost bătută cu toporul.
”Geanta plină de sânge, volanul, scaunul, toate murdare de sânge, și înăuntru puteți vedea că totul este plin de sânge”, a povestit soțul femeii.
”Și-a depus cererea pentru demisie acum patru zile, nu a vrut să o primească. I-a spus să meargă din nou luni sau marți. Ea când s-a dus acum, el a închis biroul și a bătut-o cu toporul. I-a spus că a furat un pachet de cafea. Ca motiv să o prindă, să nu își dea demisia, i-a rupt mâinile și a bătut-o cu toporul”, mai povestește acesta.
Bărbatul este în stare de șoc după incident.
”Eu nu i-am dat niciodată o palmă! Rar familii să se înțeleagă cum m-am înțeles eu cu ea”, spune el, cu ochii în lacrimi.
Femeia a reușit să ajungă acasă cu ultimele puteri. Acasă, starea femeii s-a agravat. În ciuda faptului că a fost transportată de urgență la spital, femeia a intrat în comă, iar medicii se luptă acum să îi salveze viața.
Bărbatul, de 47 de ani, care a lovit-o pe angajata sa a fost reținut pentru 24 de ore.
Poliția a deschis un dosar penal pentru loviri sau alte violențe, iar patronul magazinului urmează să fie anchetat.
Citeşte şi: Pădurar în stare gravă după ce a fost bătut de ciobanii de la o stână
Exclusiv
Două persoane rănite într-un autoturism răsturnat pe câmp

Pompierii din cadrul ISU Mehedinți au intervenit la un accident produs în apropiere de Strehaia, în urma căruia două persoane au fost rănite.
Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.
”În această după-amiază, două echipaje de pompieri din cadrul Stației Strehaia au intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier, produs pe raza orașului Strehaia. La locul evenimentul a fost mobilizat și un echipaj SAJ. În accident a fost implicat un singur autoturism, care a părăsit partea carosabilă.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la autoturismul implicat în accident, concomitent cu acordarea primului ajutor medical victimelor”, au precizat pompierii.
Două persoane, conștiente și cooperante, cu politraumatisme, au primit îngrijiri medicale de la paramedicii SMURD și echipajul SAJ. Ulterior, victimele au fost transportate la spital.
Exclusiv
Cod galben de ploi torențiale și furtuni, în Oltenia

Meteorologii au emis duminică o nouă avertizare cod galben de ploi și vijelii pentru jumătate dintre județele țării. Ploile vor afecta Oltenia, dar şi Muntenia, Banatul sau vestul Transilvaniei.
Avertizarea de instabilitate atmosferică va fi în vigoare duminică, între orele 12.00 – 23.00.
În intervalul menționat, local vor fi perioade cu frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină în Banat, cea mai mare parte a Crișanei, în vestul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, nordul Dobrogei și în sudul Moldovei.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
-
Exclusivacum 5 zile
Două persoane rănite într-un autoturism răsturnat pe câmp
-
Evenimentacum o săptămână
De ce este atat de importanta rochia de mireasa si cum o gasesti?
-
Exclusivacum 2 zile
Femeie băgată în comă de patronul care a bătut-o cu toporul
-
Exclusivacum o săptămână
Mehedinți: Transport ilicit de lemne
-
Socialacum 4 zile
Modele de rochii la moda in 2023
-
Exclusivacum o săptămână
Cod galben de ploi şi vijelii în Oltenia
-
Exclusivacum 6 zile
Județul Mehedinți sub o nouă atenționare de cod galben
-
Uncategorizedacum o săptămână
Cum alegi un shake de slabit sanatos si eficient?