Connect with us

Exclusiv

Doi adulți și un minor, răniți într-un accident în Mehedinți

Publicat

pe

Doi adulți și un minor au fost răniți, în urmă cu puțin timp, într-un accident rutier petrecut în Mehedinți

Cu puțin timp în urmă, s-a produs un accident rutier pe DN 56A, între localitățile Vânju Mare și Recea. În accident au fost implicate un autoturism și un autotren.

Două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Vânju Mare au intervenit cu:

  • o autospecială de stingere dotată cu modul de prim ajutor,
  • o ambulanță SMURD,
  • două echipaje SAJ.

Cele trei victime (doi adulți și un minor), conștiente și cooperante, au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD și SAJ. Ulterior, acestea au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Drobeta Turnu Severin pentru investigații suplimentare.
Pompieri militari au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare din culpă și continuă cercetările.

Citește și: Vâlcea: S-a spânzurat de un copac din grădină

Exclusiv

Mehedinţean înjunghiat în inimă după o partidă de biliard

Publicat

pe

Un mehedinţean de 39 de ani, din Salcia, a murit după ce a fost înjunghiat în inimă de un consătean, după o partidă de biliard.
Crima a avut loc într-un local din comună, azi noapte, când câţiva localnici au rămas după închiderea barului, pentru o partidă de biliard.
Pe fondul consumului de alcool între victimă şi agresorul, de 40 de ani, a intervenit un conflict spontan.
„Agresorul a plecat şi a revenit în local după 30 de minute înarmat cu un cuţit. I-a aplicat victimei o lovitură puternică în inimă. Lovitura a condus la decesul acestuia“, a declarat Gheorghe Ciocan, prim procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.
Bărbatul ucis a lăsat în urmă doi copii mici.
Apropiaţii povestesc că intre cei doi au mai existat scandaluri în trecut. Suspectul a fost încătuşat şi urmează să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Citeşte şi: Incendiu la un azil de bătrâni din Madrid. Două femei de 80 de ani au murit

Citeste in continuare

Exclusiv

Căutat pentru spălare de bani în Franţa, prins în Strehaia

Publicat

pe

Poliţiştii mehedințeni au depistat un bărbat urmărit internațional de autoritățile din Franța pentru săvârşirea infracţiunilor de tăinuire și spălare de bani. Este vorba de un tânăr de 25 de ani, care a fost încarcerat în baza unui mandat european de arestare emis pe numele lui.

Oamenii legii au explicat că suspectul era urmărit la nivel internaţional.

„La data de 17 februarie, poliţiştii din cadrul Poliției orașului Strehaia au depistat un bărbat, de 25 de ani, din orașul Strehaia, urmărit internațional. Pe numele acestuia, autorităţile franceze au emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunilor tăinuire și spălare de bani. Persoana în cauză a fost condusă la sediul poliției și predată polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, care l-au prezentat Curții de Apel Craiova, fiind dispusă reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore”, au precizat poliţiştii.

Astăzi, 18 februarie, bărbatul urmează să fie prezentat Curții de Apel Craiova în vederea confirmării mandatului european de arestare.

Citeste in continuare

Exclusiv

Polițiștii mehedințeni au dat amenzi de 66.000 lei în ultimele 24 de ore

Publicat

pe

Poliţiştii mehedințeni au acţionat în ultimele 24 de ore, pentru impunerea respectării legislației rutiere și prevenirea accidentelor de circulație.

Ofiţerii şi agenţii de poliţie au urmărit conştientizarea conducătorilor de autovehicule şi a pasagerilor asupra importanţei utilizării centurii de siguranţă, respectarea prevederilor legale privind regimul de viteză, circulaţia pietonilor, bicicliștilor, depăşirea, acordarea de prioritate, constatând 134 de abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 66.000 de lei, fiind reţinute în vederea suspendării sau anulării 10 permise de conducere și retrase 6 certificate de înmatriculare.

De asemenea, în perioada menționată s-a intervenit la 24 de sesizări, dintre care 17 au fost semnalate prin SNUAU 112.

Pentru contracararea aspectelor negative în trafic şi prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţia rutieră va continua acţiunile şi controalele pe sectoarele de drum din municipiu și județ.

Bărbat din Vânju Mare prins la volan fără permis

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat vineri dimineață, în trafic, un bărbat, de 56 de ani, din orașul Vânju Mare, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Rogova fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Bărbatul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.

În cauză, a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Citește și: Olt: Pieton accidentat mortal pe o stradă din Scornicești

Citeste in continuare

ObservTOT pe Facebook

Cele mai noi stiri

Eveniment2 ore ago

Adela Mîrza, președintele Partidului Alternativa Dreaptă, la Washington alături de Donald Trump

În aceste zile, Adela Mîrza, președintele Partidului Alternativa Dreaptă, se află în Statele Unite ale Americii, la Washington D.C., pentru...

Ghid Complet pentru Reciclarea Ambalajelor de Carton: Proces, Beneficii și Practici Sustenabile Ghid Complet pentru Reciclarea Ambalajelor de Carton: Proces, Beneficii și Practici Sustenabile
Uncategorized2 zile ago

Ghid Complet pentru Reciclarea Ambalajelor de Carton: Proces, Beneficii și Practici Sustenabile

Reciclarea ambalajelor de carton este o practică esențială pentru protejarea mediului înconjurător și conservarea resurselor naturale. Ambalajele de carton sunt...

Exclusiv2 zile ago

Mehedinţean înjunghiat în inimă după o partidă de biliard

Un mehedinţean de 39 de ani, din Salcia, a murit după ce a fost înjunghiat în inimă de un consătean,...

Eveniment2 zile ago

Cezara Popescu candidata Partidului Alternativa Dreaptă la Primăria Constanța

The post Cezara Popescu candidata Partidului Alternativa Dreaptă la Primăria Constanța appeared first on INCISIV TV.

Exclusiv4 zile ago

Căutat pentru spălare de bani în Franţa, prins în Strehaia

Poliţiştii mehedințeni au depistat un bărbat urmărit internațional de autoritățile din Franța pentru săvârşirea infracţiunilor de tăinuire și spălare de...

Exclusiv4 zile ago

Polițiștii mehedințeni au dat amenzi de 66.000 lei în ultimele 24 de ore

Poliţiştii mehedințeni au acţionat în ultimele 24 de ore, pentru impunerea respectării legislației rutiere și prevenirea accidentelor de circulație. Ofiţerii...

Exclusiv4 zile ago

Mehedinți: Polițiștii continuă activitățile de educație rutieră în școli

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au continuat vineri activitățile de educație rutieră la Școlile Gimnaziale din comunele Gogoșu și Devesel....

Exclusiv6 zile ago

Accident cu victime la Orşova

Poliția municipiului Orșova a fost sesizată, în această după-amiază, de un bărbat cu privire la faptul că în municipiul Orșova,...

Stiri de actualitate