Connect with us

Exclusiv

Mehedinți: Polițiștii continuă activitățile de educație rutieră în școli

Publicat

pe

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au continuat vineri activitățile de educație rutieră la Școlile Gimnaziale din comunele Gogoșu și Devesel.

Activitatea a avut drept scop prezentarea principalelor reguli de circulație pe înțelesul elevilor.

De asemenea, s-au purtat discuții privind importanța comportamentului rutier responsabil, pe baza cunoașterii și respectării regulilor de circulație, în vederea prevenirii producerii evenimentelor rutiere.

Copiii au fost învățați să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora, să aleagă locurile special amenajate, să se deplaseze doar pe trotuar și să traverseze strada doar prin locuri semnalizate, fără a alerga.

Totodată, elevii au primit explicații despre urmările nerespectării legislației rutiere și despre efectele accidentelor rutiere în care pot fi implicați în calitate de participanți la trafic, modul de utilizare a mijloacelor de transport în comuna/microbuze școlare.

La activități au participat 110 elevi și 10 cadre didactice.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, întrucât regulile rutiere trebuie cunoscute și respectate întotdeauna, cu responsabilitate, indiferent de vârsta participanților la trafic.

Citește și: Polițiștii mehedințeni au dat amenzi de 66.000 lei în ultimele 24 de ore

Exclusiv

Performanță și Precizie: Alege Reparații Injectoare de Top cu TURBO DAV SRL

Publicat

pe

reparatii injectoare

Când performanța automobilului dumneavoastră depinde de calitatea fiecărui component, alegerea unui serviciu de reparații injectoare devine crucială. TURBO DAV SRL oferă soluții profesionale, rapide și eficiente, garantând că vehiculul dumneavoastră va funcționa la capacitate maximă. Cu o experiență bogată și un angajament neclintit pentru calitate, noi suntem partenerul pe care vă puteți baza pentru orice nevoie auto.

Diagnostice Avansate și Soluții Personalizate

La TURBO DAV SRL, fiecare vehicul este supus unui proces detaliat de diagnosticare, folosind tehnologie de ultimă generație. Acest lucru ne permite să identificăm nu doar problema imediată, dar și potențiale complicații pe viitor. Oferim soluții personalizate pentru fiecare tip de injector, adaptând serviciile noastre la specificațiile exacte ale autovehiculului dumneavoastră.

Experiență și Expertiză Tehnică

Echipa noastră de mecanici și tehnicieni sunt adevărați maeștri în arta reparațiilor auto. Cu ani de experiență acumulați și un portofoliu impresionant de cazuri rezolvate cu succes, suntem echipați să gestionăm orice provocare, de la cele mai simple până la cele mai complexe cazuri de reparatii injectoare.

Reparații Eficiente și Rapide

Înțelegem cât de important este timpul dumneavoastră, motiv pentru care TURBO DAV SRL pune un accent deosebit pe eficiența și rapiditatea serviciilor. Procesul nostru optimizat asigură că vehiculul dumneavoastră va fi gata în cel mai scurt timp posibil, fără a compromite calitatea sau durabilitatea reparațiilor.

O Abordare Centrată pe Client

La TURBO DAV SRL, fiecare client este valoros. Ne dedicăm să oferim o experiență transparentă și plăcută, de la primul contact până la finalizarea serviciului. Comunicarea este cheia, iar noi ne asigurăm că sunteți informat și confortabil cu toate aspectele reparației vehiculului dumneavoastră.

Calitate Garantată

Toate reparațiile efectuate de TURBO DAV SRL sunt garantate pentru a oferi liniște sufletească. Utilizăm doar piese de înaltă calitate și cele mai bune practici de lucru, asigurându-vă că reparațiile sunt durabile și de încredere.

Citeste in continuare

Exclusiv

Mehedinți: Accident cu o victimă la Ciochiuța

Publicat

pe

Un accident rutier s-a petrecut, cu puțin timp în urmă, în localitatea mehedințeană Ciochiuța, în urma căruia o persoană a fost rănită.

La fața locului acționează două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Strehaia cu:

  • o autospecială de stingere cu modul de descarcerare,
  • o ambulanță SMURD.

În accident a fost implicat un singur autovehicul, un microbuz, care a părăsit partea carosabilă.
La sosirea pompierilor, șoferul se autoevacuase și a fost preluat de către echipajul SAJ, în stare de conștiență, cu politraumatisme.
Pompierii au asigurat măsurile de apărare împotriva incendiilor la microbuzul implicat în accident.

Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea modului de producere a accidentului.

Citește și: Cod galben de vânt în Mehedinți, Dolj, Olt și alte 4 județe

Citeste in continuare

Exclusiv

Pui de viperă, eliberat de jandarmi din toaleta unei societăți comerciale

Publicat

pe

Jandarmii au fost solicitați miercuri dimineaţă să intervină în municipiul Drobeta Turnu Severin, în urma unei sesizări primite prin 112.

Un angajat al unei societăţi semnala faptul că în baia imobilului se află un șarpe.

Ajunși la adresa indicată, jandarmii au constatat că este vorba despre un pui de viperă ascuns în toaleta personalului. Șarpele a fost îndepărtat din acel loc și, ulterior, eliberat în habitatul natural.

În ultima perioadă, la solicitări ale cetățenilor, jandarmii au intervenit în alte două situatii pentru îndepărtarea șerpilor.

Citeşte şi: Au fost finalizate negocierile pentru un nou Contract Colectiv de Muncă la CEO

Citeste in continuare

ObservTOT pe Facebook

Cele mai noi stiri

Uncategorizedo zi ago

Expertiză Profesională în Reparații Acoperișuri și Renovări Fațade în Austria

În căutarea unei companii de încredere pentru repararea, montarea acoperișului, izolarea și curățarea burlanelor în Austria? Echipa noastră de specialiști...

Uncategorizedo zi ago

Bine ați venit la Mathias Dachdecker – Specialiști în Acoperișuri și Servicii Conexe în Austria

Căutați servicii profesionale de acoperișuri în Austria? Ați ajuns la locul potrivit! La Mathias Dachdecker, ne dedicăm să vă oferim...

Uncategorizedo zi ago

Expertiza Profesională în Reparații și Montaj Acoperișuri în Cehia

În căutarea unei companii de încredere pentru servicii de reparare, montaj acoperiș, izolare acoperiș, curățare burlane și renovare fațade? Vă...

Evenimento zi ago

Expert în Acoperișuri și Renovări de Fațade cu Balazsdachdecker

Suntem o echipă dedicată de profesioniști în domeniul acoperișurilor și renovărilor de fațade, oferind servicii de înaltă calitate în [Locație]....

Evenimento zi ago

Expert în Construcții și Lucrări de Acoperiș în Germania

Bun venit la GR Bauunternehmer, partenerul tău de încredere pentru servicii profesionale de construcții și lucrări de acoperiș în Germania....

Evenimento zi ago

Specialiști în Acoperișuri și Lucrări de Tinichigerie în Austria

Bun venit la Dachdecker und Spengler, partenerul tău de încredere pentru servicii profesionale de acoperiș și lucrări de tinichigerie în...

reparatii injectoare reparatii injectoare
Exclusiv2 zile ago

Performanță și Precizie: Alege Reparații Injectoare de Top cu TURBO DAV SRL

Când performanța automobilului dumneavoastră depinde de calitatea fiecărui component, alegerea unui serviciu de reparații injectoare devine crucială. TURBO DAV SRL...

Eveniment2 zile ago

GR Bauunternehmer: Partenerul Dvs. de Încredere în Construcții

În domeniul construcțiilor, fiecare detaliu contează pentru asigurarea calității și durabilității lucrărilor. La GR Bauunternehmer, ne dedicăm să oferim soluții...

Stiri de actualitate