Exclusiv
Mehedinți: Două persoane, rănite după coliziunea dintre două autoturisme

Două persoane au fost rănite, cu puțin timp în urmă, după coliziunea dintre două autoturisme în municipiul Drobeta Turnu Severin.
Pompierii mehedințeni au fost solicitați să intervină la intersecția străzilor Mareșal Averescu și George Coșbuc. La locul evenimentului, au fost mobilizate de urgență o autospecială de stingere dotată cu modul de prim ajutor și o ambulanță SMURD, dar și un echipaj SAJ.

În urma accidentului, au rezultat două victime, conștiente și cooperante, care au fost evaluate medical de către echipajele medicale. Ulterior, una dintre victime a fost transportată la spital de către echipajul SAJ. Pompierii au asigurat măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului.
Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii coliziunii.
Citește și: Aproape 5 milioane de animale au murit în cea mai grea iarnă din Mongolia
Exclusiv
(VIDEO) Scandalagii, reținuți în Mehedinți

Trei bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 23 de ani, din comunele Devesel, Ilovița și Jiana, județul Mehedinți, au fost reținuți după ce au făcut scandal.
Polițiștii Secției Șimian au fost sesizați că pe raza comunei Devesel, în proximitatea unui magazin, două persoane ar fi fost agresate fizic.
Polițiștii au stabilit că doi bărbați de 25, respectiv 49 de ani, din comunele Devesel și Hinova, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost agresați fizic de alți trei bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 23 de ani, din comunele Devesel, Ilovița și Jiana.
Cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în arestul IPJ Mehedinți. Astăzi, aceștia urmează să fie prezentați magistraților cu propunere corespunzătoare.
Cercetările se continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Citește și: Peste 100.000 de țigarete descoperite la Giurgiu
Exclusiv
Mehedinți: Percheziții la persoane cercetate pentru înșelăciune, fals material

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mehedinți au efectuat o percheziție la persoane cercetate pentru înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
În perioada 2023 – 2024, un bărbat, de 43 de ani, din localitatea Strehaia, cu complicitatea unei femei, de 38 de ani, din aceeași localitate, ar fi solicitat și obținut certificate de încadrare în grad de handicap, în baza unor documente medicale falsificate, obținând astfel aproximativ 35.000 de lei.
În urma percheziției au fost descoperite și ridicate mijloace materiale de probă necesare soluționării cauzei.
Totodată, polițiștii au pus în executare două mandate de aducere emise pe numele persoanelor în cauză care au fost identificate și conduse la sediul poliției, pentru continuarea cercetărilor.
Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.
Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.
Citește și: (VIDEO) Operațiunea „JUPITER” în Vâlcea: Percheziții și capturi semnificative de arme și muniție
Exclusiv
Șase ani de închisoare pentru un patron care a bătut o angajată cu o coadă de mătură și un topor

Patronul unui magazin din Mehedinţi a fost condamnat definitiv la închisoare, după ce, în urmă cu doi ani, şi-a bătut o angajată cu coada de la o mătură. În plus, trebuie să îi plătească o sumă considerabilă drept daune morale.
Faptele s-au petrecut în 2023. Atunci, bărbatul a suspect-o pe una dintre angajatele de la magazin că a furat o pungă de cafea. În realitate, femeia intenţiona să îşi dea demisia, pentru că nu era mulţumită de salariu.
Furios, bărbatul a lovit-o zeci de minute cu o coadă de mătură şi un topor. Era atât de rău lovită, încât nu a putut merge pe picioarele ei până la ambulanţa venită să o ducă la spital.
Trei săptămâni a stat internată, şi pentru ca a suferit fracturi, a stat alte trei luni cu mâinile imobilizate, în gips.
Acum, la doi ani de la cele întâmplate, judecătorul a hotărât că individul este vinovat de tentativă de omor şi l-a condamnat la șase ani şi jumătate de închisoare.
În plus, trebuie să despăgubească victima cu o sută de mii de euro. Sentinţa Curţii de Apel Craiova este definitivă.
Citește și: Românca răpită în Italia în urmă cu trei săptămâni a fost găsită moartă
-
Evenimentacum o săptămână
Divertiland Water Park se redeschide pe 6 iunie 2025. În primele trei zile, vizitatorii beneficiază de o ofertă specială: 1+1 GRATIS
-
Uncategorizedacum 2 zile
Cum pot fi îmbunătățite sistemele de colectare pentru a asigura o reciclare eficientă?
-
Exclusivacum o săptămână
(VIDEO) Percheziții la evazioniști din Mehedinți, Gorj și Ilfov
-
Exclusivacum o săptămână
(VIDEO) Șerpii, tot mai prezenți în zonele locuite. Jandarmii din Mehedinți, solicitați la intervenție
-
Exclusivacum o săptămână
DEPOZITUL DE PAVAJE SRL – Soluția completă pentru grădini (pavaje, pavele, garduri, borduri, dale etc. )
-
Exclusivacum o săptămână
Mehedinţi: Autoturism răsturnat pe DN 6, în comuna Argineşti
-
Exclusivacum o săptămână
(VIDEO) Mehedinți: Percheziții la persoane care nu au respectat regimul armelor și munițiilor
-
Exclusivacum o săptămână
Minorul care şi-a înjunghiat prietena, condamnat definitiv