Exclusiv
Peste 200 de sancțiuni contravenționale, aplicate de polițiștii mehedințeni

Polițiștii mehedințeni au desfășurat acțiuni, în ultimele 24 de ore, pentru menținerea ordinii și liniștii publice și au aplicat peste 200 de sancțiuni contravenționale.
Astfel, au fost organizate acțiuni la care au participat, aproximativ 180 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, judiciar, economic, luptători S.A.S., în colaborare cu efective de jandarmi.
Pentru protejarea comunității, polițiștii au intervenit operativ la 21 de evenimente, dintre acestea 7 sesizate prin SNUAU 112.
Pe timpul misiunilor desfășurate, 50 de conducători auto au fost testați cu aparatura din dotare, în vederea stabilirii consumului de alcool la volan.
Peste 400 de verificări au fost efectuate cu aplicația e-DAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, fiind verificate 230 de autovehicule.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 212 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 61.700 de lei.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 8 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, potrivit legii.
Au fost oprite din a circula pe drumurile publice 6 vehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
Depistat în trafic la volanul unui vehicul neînmatriculat
Polițiștii din Broșteni în timp ce monitorizau traficul rutier, au oprit pe D.N. 67A, pe raza localității Corcova, un utilaj agricol condus de un bărbat de 48 de ani, ce nu avea montate plăcuțe de înmatriculare.
Din verificări polițiștii au stabilit faptul că vehiculul nu este înmatriculat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
Prejudiciu recuperat de polițiști
Polițiștii din Izvoru Bârzii au executat, ieri, două mandate de percheziție domiciliară, la locuința unui bărbat de 35 de ani, din județul Ialomița.
Acesta este bănuit că la sfârșitul lunii septembrie 2024, a sustras un telefon mobil, de la un tânăr de 24 de ani, din Dr.Tr.Severin, în timp ce se aflau în incinta unui service auto pe raza comunei Izvoru Bârzii.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, prejudiciul în valoare de 6.500 de lei, a fost recuperat și restituit părții vătămate.
Depistat în trafic cu o alcoolemie de 1,36 mg/l
Polițiștii din Strehaia au depistat un bărbat de 54 de ani, din comuna Berzasca, județul Caraș-Severin, în timp ce conducea o autoutilitară pe D.N. 67, în comuna Broșteni.
La testarea cu aparatul etilotest, a reieșit o alcoolemie de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost condus la Spitalul municipal Motru, pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Sancțiuni aplicate de polițiști pentru combaterea fumatului în spații închise
Polițiștii Compartimentului Proximitate din Drobeta Turnu Severin au organizat o acțiune pentru combaterea consumului de tutun, în spațiile publice de pe raza municipiului.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au legitimat peste 20 de persoane și au verificat 10 societăți comerciale.
Au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, toate pentru nerespectarea prevederilor Legii 349/2002, pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, în valoare de 8.700 de lei. Au fost sancționate 11 persoane fizice și o persoană juridică.
La volan, după ce ar fi consumat substanțelor interzise
Polițiștii Serviciului Rutier au depistat, azi noapte, în trafic un bărbat de 28 de ani, din Șișești, care conducea un autoturism pe D.N.67, în localitatea Broșteni.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.
Polițiștii au întocmit un dosar penal.
Produse susceptibile a fi contrafăcute, ridicate de polițiști
Ieri, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Serviciului Ordine Publică au organizat activități pentru prevenirea și combaterea comerțului cu produse contrafăcute, pe raza județului Mehedinți.
Pe timpul activităților desfășurate a fost identificată o femeie de 43 de ani, care ar fi expus spre comercializare, în incinta unei societăți comerciale din localitatea Broșteni, mai multe parfumuri ce aveau inscripționate mărci și/sau sigle protejate intelectual.
Polițiștii au stabilit că bunurile respective ar prezenta caracteristici de contrafacere, fără ca persoana în cauză să dețină documente din care să rezulte originalitatea și proveniența acestora.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.
Infracțiuni economice cercetate de polițiști
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, pe timpul desfășurării unor activități de combatere a evaziunii fiscale s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că, în perioada martie 2022–decembrie 2024, reprezentantul unei societăți din orașul Baia de Aramă ar fi reținut și nu ar fi plătit în termenul scadent, prevăzut de lege, contribuțiile de asigurări sociale, contribuțiile de asigurări sociale de sănătate și impozitul pe veniturile din salarii, în sumă totală de 156.620 lei.
Polițiștii continuă cercetările, urmând ca la definitivarea acestora să propună măsurile corespunzătoare.
Constatări ale polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat, ieri, activități pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. S-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că, în perioada martie 2022–decembrie 2024, reprezentantul unei societăți din municipiul Dr.Tr.Severin ar fi reținut și nu ar fi plătit în termenul scadent, prevăzut de lege, contribuțiile de asigurări sociale, contribuțiile de asigurări sociale de sănătate și impozitul pe veniturile din salarii, în sumă totală de 119.116 de lei.
Polițiștii continuă cercetările, urmând ca la definitivarea acestora să propună măsurile corespunzătoare.
Citește și: (VIDEO) Migranți, depistați de polițiștii de frontieră
Exclusiv
Încălzirea în pardoseală – standard de confort în clădirile nZEB

Ce este standardul nZEB?
nZEB (nearly Zero-Energy Building) desemnează clădirile cu un consum de energie aproape de zero, având o eficiență energetică ridicată. Aceste construcții sunt proiectate astfel încât necesarul lor energetic să fie minim, iar cea mai mare parte a energiei utilizate să provină din surse regenerabile.
Caracteristicile clădirilor nZEB
Performanța energetică a unei clădiri nZEB se referă la cantitatea de energie necesară pentru funcționarea eficientă a acesteia, incluzând încălzirea, răcirea, ventilația, iluminatul și producerea apei calde menajere. Scopul acestui standard este reducerea dependenței de sursele convenționale de energie și creșterea utilizării resurselor regenerabile, fie prin producerea de energie la fața locului, fie prin aprovizionare din surse apropiate.
În cazul acestor construcții, necesarul de energie din surse convenționale este minim, iar mare parte din consum este acoperit prin sisteme eficiente și surse regenerabile.
Beneficiile clădirilor nZEB
- Consum minim de energie – Aceste clădiri sunt concepute pentru a fi extrem de eficiente din punct de vedere energetic, reducând drastic costurile de întreținere.
- Utilizare inteligentă a resurselor – Tehnologiile moderne permit gestionarea și optimizarea consumului energetic prin sisteme smart home și automatizări.
- Impact pozitiv asupra mediului – Prin utilizarea surselor regenerabile, clădirile nZEB contribuie la reducerea emisiilor de carbon și la un mediu mai curat.
- Confort optimizat – Controlul temperaturii prin sisteme de incalzire in pardoseala și calității aerului asigură un mediu interior sănătos și plăcut, fără variații extreme de temperatură sau umiditate.
Obligativitatea standardului nZEB
Începând cu 2021, clădirile noi trebuie să fie conforme cu standardul nZEB, conform legislației europene și naționale.
Dacă până de curând acest concept era considerat un trend opțional, astăzi el este o cerință obligatorie, reglementată prin legislație strictă pentru toate clădirile noi, rezidențiale și non-rezidențiale.
Legea definește clădirile cu un consum de energie aproape de zero ca fiind acele construcții cu performanță energetică ridicată, unde energia necesară este minimă și acoperită în proporție de cel puțin 10% din surse regenerabile.
Reglementări legislative
Potrivit Legii nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor, republicată:
- Clădirile noi recepționate după 31 decembrie 2020 trebuie să respecte standardele nZEB, având un consum minim de energie convențională.
- Clădirile publice construite după 31 decembrie 2018 sunt obligate să fie conforme cu standardul nZEB.
Pentru a se încadra în această categorie, o clădire trebuie să își acopere minimum 10% din necesarul energetic prin surse regenerabile, fie integrate în construcție, fie plasate în imediata apropiere.
În cazul renovărilor majore, nivelul maxim admis al consumului de energie trebuie să fie respectat, în măsura în care investiția este fezabilă din punct de vedere tehnic și economic.
Concluzie
Adoptarea standardului nZEB nu este doar o cerință legală, ci și o investiție în eficiență energetică, sustenabilitate și confort. Prin utilizarea materialelor și tehnologiilor avansate, aceste clădiri oferă un stil de viață modern, economic și ecologic.
Building Solution Instal este o companie specializată în proiectarea, instalarea și mentenanța sistemelor de încălzire în pardoseală, oferind soluții eficiente și economice pentru confortul termic al locuințelor și spațiilor comerciale.
Exclusiv
(VIDEO) Porți deschise la sediul IPJ Mehedinți

Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a organizat activități pentru marcarea a 203 de ani de atestare documentară a Poliției Române.
Elevi și cadre didactice de la unități de învățământ din municipiul Drobeta-Turnu Severin au asistat la programul oferit de polițiștii mehedințeni.
Acestora le-a fost prezentată tehnica și dotarea polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic și Biroul pentru Protecția Animalelor.
Copii au învățat cum să protejeze animalele, ce obligații au atunci când devin deținătorii unei astfel de ființe.
De asemenea, polițiștii rutieri le-au prezentat acestora autospecialele și aparatele utilizate în teren.
Elevii au fost încântați de tehnica din dotarea mascaților, dar și de autospecialele de poliție rutieră și instrumentele polițiștilor criminaliști.
Polițiștii prezenți au răspuns la toate întrebările micilor vizitatori despre curiozitățile legate de munca de poliție.
La finalul activității, aceștia au primit bomboane, baloane și obiecte promoționale, înțelegând faptul că polițiștii sunt prietenii lor și că sunt la datorie, în permanență, pentru siguranța tuturor cetățenilor.
Citește și: (VIDEO) Olt: Arestat după ce a intrat în casa unei femei de 79 de ani pe care a violat-o
Exclusiv
Materiale reciclate și eficiență: secretele ușilor de garaj ecologice

În ultimii ani, a existat o cerere tot mai mare de uși de garaj ecologice, deoarece proprietarii de case devin mai conștienți de impactul lor asupra mediului. Aceste opțiuni durabile nu numai că reduc consumul de energie, dar oferă și durabilitate și întreținere redusă. Să explorăm câteva aspecte cheie ale ușilor de garaj ecologice.
Unul dintre principalele considerente atunci când se discută despre ușile de garaj ecologice este alegerea materialelor. Ușile tradiționale din lemn pot oferi o estetică naturală, dar necesită întreținere regulată și contribuie la defrișări. În schimb, proprietarii de case optează acum pentru materiale durabile, cum ar fi oțelul reciclat sau aluminiul, care sunt atât durabile, cât și reciclabile.
Beneficiile unei uși de garaj ecologice
1. Mentenanță redusă
Imaginați-vă povestea unui proprietar care trebuie să aleagă între o ușă de garaj tradițională din lemn și o alternativă ecologică realizată din oțel reciclat. Alegând aceasta din urmă, nu doar că își reduce amprenta de carbon, ci elimină și nevoia de vopsire constantă pentru a menține aspectul ușii.
2. Eficiență energetică
Un alt aspect important al ușilor de garaj ecologice este eficiența energetică. Multe modele moderne încorporează caracteristici de izolație care ajută la reglarea temperaturii interioare.
- Beneficii iarnă: Minimizați pierderile de căldură.
- Beneficii vară: Reduceți intrarea căldurii.
Acest lucru îmbunătățește confortul din interiorul garajului și reduce consumul de energie pentru încălzire sau răcire. În plus, veți observa o scădere considerabilă a facturilor de energie electrică.
3. Tehnologie smart
Producătorii integrează din ce în ce mai mult tehnologia inteligentă în ușile de garaj ecologice. Aceste funcții permit controlul și monitorizarea ușilor de la distanță prin aplicații mobile.
- Funcționalități cheie:
- Notificări în timp real.
- Acces la camere video.
- Deschiderea/închiderea ușii de oriunde.
De exemplu, puteți permite unui curier să livreze un pachet în siguranță chiar dacă sunteți plecat sau puteți primi o alertă dacă cineva încearcă să acceseze ușa. Această tehnologie îmbunătățește confortul și optimizează securitatea casei dumneavoastră.
Concluzie
Ușile de garaj ecologice devin din ce în ce mai populare datorită:
- Durabilității materialelor utilizate.
- Eficienței energetice care reduce costurile.
- Caracteristicilor inteligente care aduc confort și securitate.
Optând pentru o astfel de ușă, contribuiți la protejarea mediului și vă bucurați de beneficii practice și moderne.
-
Exclusivacum o săptămână
Află mai multe informații în articolul de aici despre protetica disponibilă la Dental Premier
-
Culturăacum o săptămână
Uleiul de Măsline BioAgros: Pasiune Grecească pentru un Ulei Extraordinar
-
Socialacum 7 zile
IPTV în România: Acces la Televiziune de Calitate
-
Exclusivacum o săptămână
(VIDEO) Altercație spontană în Șimian. Bărbat de 48 de ani agresat
-
Exclusivacum o săptămână
Intervenții în Mehedinți. Amenzi de peste 114.000 de lei aplicate de polițiști în ultimele 24 de ore
-
Socialacum 6 zile
Ce tip de deschidere a ferestrelor PVC este potrivit pentru casa ta?
-
Uncategorizedacum o săptămână
Ghid complet pentru alegerea mobilierului de living de la Homemobili.ro
-
Exclusivacum o săptămână
Doi angajaţi de la Protecţia Copilului, judecaţi pentru abuzarea unor minori